Nimic mai jalnic decât un om fără umor care se încăpăţânează să "se dea spiritual."
Nimic mai grosolan decât tandreţea unui pitecantrop. Nimic mai penibil decât şmecheria omului serios. Prin anii '80, un fost coleg de şcoală care emigrase în Germania povestea într-o vacanţă despre scabrozitatea insuportabilă a filmelor "licenţioase" nemţeşti. Îl ascultam cu gura căscată, noi, românaşii expuşi doar la pornografia congreselor lui Pingelică şi la sexualitatea debordantă a telejurnalelor de partid şi de stat. Amicul punea diferenţa enormă dintre comportamentul "social" şi cel "sexual" pe seama unei particularităţi psihologice: indivizii care, prin definiţie, sunt sobri, cumpătaţi, reţinuţi, ajung să se dea de râpă tocmai în situaţiile care presupun frivolitate, inventivitate şi erotism. În astfel de împrejurări, lucrurile ies din matca firească - pentru a compensa frustrările - şi explodează într-un vulcan de grosolănie şi obscenitate.
Dl Emil Boc nu "se dă spiritual", nu e pitecantrop şi nici grosolan. Şi totuşi, din motive care-mi scapă, Domnia Sa încearcă să ni se înfăţişeze în postura de şmecher. Ceea ce e departe de a fi. Cu toate că în viaţa cotidiană e muncitor - ba chiar workaholic -, cinstit şi obsedat de binele public, dl Boc poartă cam des o mască. Premierul nu s-a "miticizat" într-atât încât să controleze limbajul dublu şi să fi deprins iuţeala de mână a meşterilor care-au inventat învârteala bugetară, albaneagra ideologică şi pocheraşul cu vieţile altora. Dacă ambiţionează să-şi programeze propria ruină, n-are decât să persevereze într-un sport pentru care nu e dotat. Şi asta într-un moment în care specialiştii în domeniu - Berceanu, Videanu, Blaga - au fost lăsaţi la vatră. Pe vremea lor, şmecheria avea aplomb, avea stil, avea eficacitate, ba chiar avea şi farmec. Pentru că e contrafăcută, searbădă şi duhneşte de la o poştă a amatorism, şmecheria lui Emil Boc e prostească. E sinucigaşă.
N-am să invoc decât două exemple din arhipelagul de gafe şi automutilări la care guvernul să dedă zilnic. Una din ele e mai puţin sesizabilă, dar pe deplin grăitoare pentru conştiinţa nu tocmai curată a unor miniştri. Bazându-se pe rapiditatea de mână - o rapiditate mai degrabă paralitică decât de prestidigitator - am fost anunţaţi că salariile bugetarilor cresc, începând cu 1 ianuarie 2011, cu 15 la sută faţă de nivelul lui 1 octombrie 2010. De ce termenul de comparaţie e 1 octombrie, şi nu 1 decembrie, când încetează efectele legii care a dus la diminuarea cu un sfert a tuturor salariilor? Întrebare cu atât mai legitimă cu cât, spre deosebire de alte perioade, în 2010 nu se dau premii de sfârşit de an. Şi atunci?
Simplu: pentru că guvernul nu s-a putut abţine să nu-i "ciupească" pe cei care, în ultimul trimestru al anului, se întâmplă să treacă, având ani de muncă în plus, în altă treaptă de salarizare - ca de pildă în învăţământ, unde, prin tradiţie, încadrările se fac începând cu 1 septembrie, iar salariile se iau la mijocul lui octombrie. Câţi bugetari sunt pedepsiţi în felul acesta? Probabil că nu foarte mulţi, dar tot vor fi suficienţi pentru a alerta televiziunile mogulizate şi pentru a le pune muniţie pe ţeavă liderilor sindicali. Şmecherie sau meschinărie? Meschinărie sau prostie? Prostie sau ticăloşie? Guvernanţii nu s-au lecuit de astfel de tertipuri nici după ce angajaţii i-au târât prin tribunale şi nici după ce au început să plătească oalele sparte ale unor decizii ce sună mai degrabă a provocare decât a bună intenţie. Ştiam din lecturi că puterea dă naştere la paranoia. Iată că, sub guvernarea Boc, ea produce masochism în cantităţi industriale.
A doua măsură revoltătoare: intenţia de a obliga mamele să revină la serviciu (dacă au unde!) după un an. Şi asta într-o ţară unde natalitatea e dezastruoasă şi diminuarea populaţiei se produce cu viteza rachetelor de la NASA. În loc să ne uităm la fiecare mamă ca la un monument al naturii, le retrimitem rapid în jugul muncii, forţându-le să-şi lase copiii în grija te miri cui, în absenţa unei reţele decente de creşe şi a unui sistem alternativ de îngrijire. Putem să glosăm, cu buze ţuguiate, la nesfârşit despre diferenţa dintre "bonă" şi "îngrijitoare", realitatea rămâne la fel de dramatică: ne ducem de copcă, ne micşorăm ca populaţie precum coarnele melcului sub degetele butucănoase ale culegătorului de ciuperci.
Ciudat e cum ne europenizăm şi ne americanizăm când e vorba să strângem laţul, dar nu reuşim nici de-al naibii să ne occidentalizăm în ce priveşte nivelul de trai. Nu ştiu cine sunt minţile dibace care-l împing pe premier în toate hârtoapele. Morala e însă la vedere, iar consecinţele sunt mai predictibile decât orarul trenurilor japoneze. Tot ce-mi rămâne e să exclam, asemeni personajului dintr-o celebră poveste a lui Creangă, privind în depărtare spre prim-ministrul Boc: "Alei! Ce-ai făcut? De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul rău, rău cap ai avut!"