Astăzi evenimentele te asaltează cu un debit uriaş. Eşti scufundat în multele informaţii care te interesează. Trebuie să te ocupi strict numai de problemele care privesc interesele tale!
2 septembrie
75 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 2 septembrie s-au născut Keanu Reeves, Jimmy Connors, Carlos Valderama, Alexandru Duţu, Mircea Demetriade, Tiberiu Utan, Vasile Dobrian.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Mamant şi Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolui. Nimic în “Kalendar”.
Dragi lupi, padawani şi hobbiţi – dar de ce vă spun eu domniilor voastre aşa, mă întrebați? Acum opt ani de zile făceam observaţia, în mai 2012, că atunci când am văzut pentru prima oară “Star Wars”, în anul 1977, am realizat că am fost toată viaţa un cavaler Jedi, sigur, fără sabie laser şi nave spaţiale, dar credincios aceluiaşi spirit republican de cinste, dreptate şi democraţie. De libertate, în primul rând, limitată doar de regulile bunelor moravuri şi de tradiţia culturală. Atunci, mai mulţi dintre domniile voastre mi-au scris că se simt padawani, cavaleri Jedi în pregătire, că doar mă citesc şi-mi urmează sfaturile.
Când am evocat “Stăpânul Inelelor” a fost normal, ca domniile voastre să fie blânzii, inimoșii și curajoşii, hobbiţi!
Apoi, am descoperit, împreună cu domniile voastre, moştenirea noastră dacică, poveştile populare de o înţelepciune şi frumuseţe nepereche, pe Lupul Şchiop şi ai săi Lupi de Foc. Mi-aţi scris mulţi, mii. O doamnă care se ocupa de educarea unor mici cercetaşi care se numesc “Lupişorii Daciei”, sau cam aşa ceva, apoi scrisoarea de la militarii batalionului de elită cu mai multe stagii în Afghanistan, “Lupii Negri”, de la Iaşi, pledoaria multora dintre domniile voastre şi încă sute de emailuri m-au făcut să adaug o ultimă categorie: lupii, adică, noi, dacii!
Deci, dragi lupi, padawani şi hobbiţi - am constatat că revista de popularizare ştiinţifică “Sciences et Avenir” a trezit multe întrebări din partea domniilor voastre. Răspund la o parte dintre ele:
Nu, nu este tradusă în limba română. Ar fi avut titlul “Ştiinţă şi Viitor”.
Da, se găseşte pe piaţa din România, un exemplar costă la nivelul lunii august 2020 suma de 30 de lei, cât o carte subţire de la Humanitas.
Am observat, iarăşi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi o scădere drastică a francofonilor din România, a cunoscătorilor limbii lui Moliére şi Voltaire.
Aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt când vă spun că “Sciences et Avenir”, în general, este interesantă, are subiecte, informaţii, dar are şi o parte de entuziasm partizan al editorilor.
Iată, revin la dosarul “Astrologie Astronomie” editat de Azar Khalabari, posesoarea unui doctorat în geofizică, dintr-un număr mai vechii 822, apărut acum câțiva ani. Unul din articolele din dosar poartă numele “Kepler, star de l’horoscope”. Cred că nu aveţi nevoie de traducere! Dar are şi un subtitlu, care trezeşte curiozitatea: “Celebrul astronom din secolul XVI îşi datora celebritatea publicării de horoscoape, de teme ale cerului! Dar se ocupa de astrologie din convingere… sau din necesitate materială?”
Este un bun exemplu de aşa zisă confuzie intelectuală, de cum se judecă nişte realităţi trecute de sute de ani prin prisma regulilor şi obiceiurilor de astăzi. Probabil că dacă Johannes Kepler sau Tycho Brache ar fi treziţi la viaţă de un puternic necromant, sau chemaţi de îndoielnica masă rotundă a spiritismului, ei bine, ei ar fi scandalizaţi dacă ar fi consideraţi doar astronomi. Ei se considerau nişte savanţi compleţi, nişte cercetători ai cerului, planetelor şi stelelor şi a influenţei lor pe Pământ. De fapt Azar precizează, în articol: “Până prin secolul XVII, astronomia şi astrologia erau paracticate laolaltă de cei care observau cerul ca să înţeleagă mişcarea planetelor şi să stabilească o corespondenţă cu fenomenele terestre.”
Kepler a ajuns la enunţarea celor trei legi esenţiale în mecanica cerească în opera sa “Mysterium Cosmographicum” căutând să stabilească “octavele celeste”, armonia divină a muzicii sferelor cereşti, o teorie din astrologie. Care teorie, s-a verificat prin Legile lui Kepler! Revenind pe Pământ, este adevărat că savantul avea nevoie de mulţi bani, ca să susţină, timp de şase ani, la tribunal, nevinovăţia mamei lui, acuzată de vrăjitorie. A devenit protejatul celebrului general de Wallenstein căruia îi făcea horoscoape, generos plătite de nobil. Acum, dacă vreţi să fiu sincer, cred că generalul dorea din toată inima să ajute pe omul de ştiinţă, ajuns la ananghie. Şi o făcea cu delicateţe, plătind enorm pentru un horoscop. Dacă chiar avea nevoie de horoscoape, credea în astrologie, asta nu se mai ştie, dar se cunoaşte declaraţia lui, când a primit un horoscop de la Kepler, chiar pe câmpul de bătălie: “…chiar îmi trebuia horoscopul acesta, îmi face tare bine, mă liniștește și îmi dă încredere în viitor!” Există date că Kepler a oferit servicii astrologice şi împăraţilor Rudolf II şi Ferdinand II.
În articolul din “Sciences et Avenir” întrebarea din subtitlu este tranşată, până la urmă. “Este greşit să judeci trecutul prin lumina exigenţelor raţionale ale prezentului”. Se continuă prin afirmaţia că trebuie să fim convinşi de sinceritatea demersului astrologic al lui Kepler. El dorea, spune Gérard Simon, cunoscutul istoric al ştiinţei, să combată dogma lui Aristotel a existenţei unei lumi perfecte, supralunară şi o sfere a imperfecţiunii, sublunară. Iar astrologia îi oferea motivele, prin existenţa unei metode care demonstra că totul, în Cosmos este dinamică, mişcare… viaţă! “Cum este în Cer, este şi pe Pământ!”
Dar nu desprea aceasta doream să vă informez, nu în primul rând. Ci despre un articol, sobru și doct din ”Stars and Stripes” organul DOD: ”75 Years Ago, World War Two Ended”.
Aproape simetric, războiul început pe 1 septembrie 1939, în Europa, s-a terminat pe 2 septembrie 1945, în Japonia. Șase ani de război, de pierderi irecuperabile.
Pe 2 septembrie 1945, documente formale de capitulare necondiționată a Japoniei au fost semnate de către America și Japonia, la bordul cuirasatului Missouri, ancorat în golful Tokyo.
După învingerea Germaniei la 8/9 mai 1945, a avut loc la Potsdam, lângă Berlin, o conferință a aliaților de o importanță capitală. Multe s-au făcut și s-au desfăcut acolo, multe rămân secrete și astăzi. Teoria conspirației spune că americanii au proiectat sovieticilor, englezilor și francezilor explozia primei bombe nucleare, în poligonul din Nevada. Sovieticii au oferit o sută de tone de aur pentru o bombă atomică, sau tehnologia ei. Se pare că până la urmă s-au înțeles și au dat vina pe familia Rosenberg. Dar asta este altă poveste, altă rață, în altă traistă!
Cert este ca pe 26 iulie 1945, la zece zile de la experiența atomică din Nevada, apare Declarația de la Potsdam, un ultimatum în termeni duri la adresa Japonei, cerându-se capitularea imediată și necondiționată, în caz contrar “…suffer prompt and utter destruction.” Japonia a ignorat ultimatumul, mai mult, a răspuns cu un val de atacuri kamikaze.
Ferocitatea, barbaria și cruzimea militarilor japonezi a fost proverbială în WW2. Mai mult, japonezii nu respectau nicio convenție militară, duceau un război fără nicio lege. Marea majoritate a pierderilor americane din WW2 a fost în Pacific, nu în Europa. Așa că America a folosit bomba atomică, după ce a avertizat populația din ținte, prin fluturași aruncați din avioane, să părăsească imediat orașul. Unii l-au părăsit, dar cei mai mulți… La începutul lui august, la Hiroshima și Nagasaki. Cu toate acestea militariștii japonezi nu erau convinși că sunt învinși, ei susțineau că americanii au avut doar două bombe, pe care le-au folosit și că într-un război convențional americanii nu pot ocupa Japonia. A fost și un complot cu ocuparea Palatului Imperial, dar până la urmă informația adevărată, că a treia bombă atomică urma să fie detonată deasupra Tokyo, la 15 august 1945, l-a determinat pe împăratul Hirohito să anunțe, pe 14 august, capitularea necondiționată a Japoniei. Japonezii au avut o singură pretenție, să-și păstreze împăratul. Ironic, generalul Douglas MacArthur le-a spus că pot să-l păstreze, America nu are nevoie de așa ceva, slavă Domnului, este o republică!
Este interesantă o statistică, pe care nu am mai văzut-o până acum, apare în articolul din Stars and Stripes. Al Doilea Război Mondial a costat SUA 4.000 de miliarde de dolari la cursul 1945. Pierderile au fost de 405.399 militari, și 670.846 răniți. În cei patru ani de război, s-au distrus complet 1.358 nave de luptă, de diferite clase, inclusiv submarine, 8.654 tancuri, 5.237 avioane, 12.801, tunuri și autotunuri, 29.870 camioane și alte vehicole de transport. Pentru doborârea unui singur inamic, armata americană a folosit 32 bombe mari de avion, 79 proiectile de tun și 512 cartușe de arme de infanterie.
Să sperăm că nu o să mai avem asemenea statistici, ne ajung cele cu covizii, în războiul nedeclarat al guvernanților contra poporului. Niciodată în istoria scrisă nu s-au luat măsuri mai proaste, nepopulare și mai fără speranță, pentru un incident medical aproape obișnuit, dar care a fost exagerat exponențial cu urmări economice, sociale și politice incalculabile, doar pentru profitul câtorva. Poate, în Evul Mediu.
Nicio speranță de la guvernanții și medicii din toată lumea, sunt niște incapabili demonstrați, să sperăm că virusul va suferi mutații către o formă mai blândă, se va găsi un echilibru, o formă de simbioză cu omul. În definitiv, nici virusurile, nici oamenii nu vor să moară, în istoria medicală sunt mai multe cazuri în care boli necruțătoare transmisibile au evoluat către forme mai blânde, neletale. Sau, va deveni nemutagen, ceea ce va putea determina sintetizarea unui vaccin eficient. Până atunci tot ceea ce citiți pe subiectul vaccinului este ”fake news”, sau ”fuck news”!
Mereu aflăm ceva nou, mereu aduce pisica o nouă veste, pentru că, nu-i aşa, mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 2 septembrie 2020
BERBEC Ai veşti că noi condiţii, noi situaţii, pot să apară în domeniul vieţii tale sentimentale. Gândirea pozitivă şi arborarea unui zâmbet permanent te fac să obţii consensul şi să prevalezi. O zi prietenoasă în care poţi să te relaxezi şi să laşi garda jos. Şi necazurile îţi par mai mici, sau începi să te obişnuieşti cu ele. Seara trebuie neapărat să-ţi îmbunătăţească bilanţul zilnic. Un film bun pe net, o discuţie cu prietenii la un suc, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima, să te relaxeze şi să te mulţumească şi să justifice aspectele favorabile astrologice.
TAUR Ziua de astăzi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu familia, cu colegii, cu cei din jurul tău. Rezultă că aveţi unele interese comune, alianţe vremelnice se pot încheia. Astăzi s-ar putea sa ai de mediat între două persoane din anturaj. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Poţi începe ceva nou, orice, sau poti finaliza proiecte mai vechi, este la latitudinea ta, stelele îţi lasă liberul arbitru, ca întotdeauna.
GEMENI Începi cu greutate ziua, depui efort ca să faci faţă activităţii zilnice. Aceste exagerări permanente de a-ţi depăşi condiţia, posibilităţile, încep să te coste în urzeala ta interioară! Chibzuiala, tactul şi umorul de care trebuie să dai dovadă astăzi constituie un bun exemplu şi în viitor de cum se poate aplana o criză de lipsă de energie! Dar există şi o parte bună a zilei, în special amorul este bine aspectat, iar carisma personală atinge cote ridicate.
RAC Astăzi ai dreptate şi vrei să se ştie acest lucru, să se consemneze! Eşti vocal şi insistent. De aceea, ai un moral bun, eşti cooperant, binevoitor şi gata să-i sprijini pe cei din jurul tău. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste. Cine este previzibil este uşor de condus. Acasă sau la serviciu, nu uita vorba veche : „ca să ajungi rege, trebuie să te comporţi ca un rege!”
LEU O convorbire, o şedinţă, poate, o audienţă pe net. Darul comunicării e avantajat, aşa că poţi argumenta cu succes, mai ales dacă e vorba de veniturile tale, de interesele tale. Fii calm şi logic! Ai nevoie de optimism şi de planuri alternative. Evită persoanele negative care te compătimesc şi te descureajează. Sfaturi bune găseşti tot la activele semne de foc, în special la Săgetători şi Berbeci. Stelele favorizează cumpărăturile care le faci astăzi sau micile schimbări în ordinea lucrurilor.
FECIOARĂ Eşti cu gândul în altă parte, în lumea ta, mai bună şi mai frumoasă. E sănătos pentru spirit să ai un "regat de refugiu", dar încearcă să nu fii foarte distrat şi neglijent. Te poate costa! Ai o tendinţă către filozofie abisală, depresie, tristeţe nemotivată şi o lene de lumea a treia, dacă creieraşul nu ar fi vigilent şi nu ar pune pe toată lumea la treabă. Tu ai, însa, tendinta să vorbeşti mai mult, să cauţi soluţii la problemele şi incertitudinile tale şi, de ce nu, ale lumii întregi. Vorbeşte, dacă aşa eşti fericit!
BALANŢĂ Vorbeşte mai puţin şi nu te lăsa atras de provocări. Bunele tale intenţii sunt înţelese greşit, pentru că lumea este mult mai primitivă şi proastă decât ţi-ai închipuit. Schimbă tactica! Nu trebuie să te repezi, mai ales dacă este vorba să convingi pe cineva. Ai multă energie, iar procesele tale mentale sunt foarte rapide, ceea ce se traduce printr-un debit verbal prea mare - vorbeşte mai puţin, fii mai clar! Trebuie să te bucuri de aceast sfârşit glorios de vară chiar cu vremea şi vremurile astea ciudate, capricioase şi chiar neaşteptate.
SCORPION Astăzi evenimentele te asaltează cu un debit uriaş. Eşti scufundat în multele informaţii care te interesează. Trebuie să te ocupi strict numai de problemele care privesc interesele tale! O zi obositoare, dar până la urmă chiar plăcută. Seară de cumpărături mici, poate în oraş, în compania celor dragi. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astăzi va face mare placere celor dragi. Se pare că ai de suferit din cauza timpului, nu-ţi ajunge, eşti mereu în întârziere, dar şi din cauza unor situaţii obiective.
SĂGETĂTOR Încearcă să fii obiectiv ca să poţi să faci faţă cu realism problemelor pe care le ai. Astăzi, nimic din domeniul financiar, nu împrumuta bani, nu cheltui, nu te duce la bănci, sau pariuri! Trebuie să iei mai multe informații despre situația cu care te confrunți. Cere şi o părere competentă. În orice caz, ai multă nevoie de relaxare şi odihnă ca să poţi continua cu succes. În această perioadă trebuie să te bazezi mai mult pe judecata rece decât pe trăiri, intuiţii şi sentimente!
CAPRICORN Te bazezi pe intuiţie şi pe experienţă pentru a face faţă situaţiilor de azi. Încerci să analizezi interesele care îi motivează pe cei cu care lucrezi, ca să poţi să le anticipezi reacţiile. Mai ales nu da curs neplăcerilor de moment sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, nu primi nicio propunere, provocare, mai bine relaxează-te, odihneşte-te. Ai mare nevoie de somn...
VĂRSĂTOR Nu ezita astăzi, dacă ai de făcut unele concesii, chiar compromisuri, ca să poţi să-ţi derulezi în continuare ceea ce lucrezi. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Domeniul sentimental este bine aspectat. O schimbare, probabil în bine. Ca să prevalezi, zâmbeşte şi uită-te în ochii oamenilor şi nu uita ca momentul de faţa este cel mai important. O zi profitabilă prin veştile şi informaţiile pe care le primeşti. Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare.
PEŞTI Ai unele probleme mai grele şi ai dubii, eşti neîncrezător în forţele tale. Totuşi, colegii, cei din jur, sunt siguri că te descurci. Nu vor să te ajute, sau chiar au încredere în tine? Mai ales nu da curs neplăcerilor de moment, sau nu exagera importanţa şi repercusiunile unor informaţii din presă. Treburile de rutină le faci bine şi temeinic. Nu te avânta pe tărâmuri şi domenii necunoscute. O seară mai tensionată, nu primi nicio propunere, provocare, mai bine relaxează-te, odihneşte-te. Ai mare nevoie de somn...