Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a declarat că dosarul Fondului Român de Investiţii (FNI), în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani, va fi finalizat foarte curând.
"Avem 400 de metri liniari de bibliorafturi în dosarul FNI. Va fi finalizat foarte curând, pentru că suntem în faza de urmărire penală. La momentul infirmării, erau aproximativ 50 de metri liniari", a spus procurorul general Laura Codruţa Kovesi.
"Am şi constatat, cu ocazia infirmării, că de-a lungul cercetărilor efectuate anterior, domnul Sorin Ovidiu Vîntu a fost oarecum ocolit, prin probele care se administrau. Spre exemplu, documentele care făceau dovada unor plăţi către Sorin Ovidiu Vîntu şi către persoane juridice deţinute de acesta nu s-au verificat niciodată prin expertizele care s-au dispus", a explicat procurorul general.
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au adus la cunoştinţă lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el pentru infracţiunea de spălare a banilor.