25 DE ANI de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Cristian Pațurcă, autorul „Imnului golanilor”, a murit în mizerie

Cantautorul folkist Cristi Pațurcă a fost autorul celebrului imn al „golanilor” din Piața Universității. A murit sărac și alcoolic.

 Cântecul său, compus într-un WC al Universității, a fost preluat și cântat de alții, precum Valeriu Sterian sau Dr. Barbi. Înainte să moară a declarat, într-un interviu dat Evenimentului zilei, referindu-se la Ion Iliescu: „Ioane, te-am iertat. Dar nu uit!”. Singurul om politic care l-a vizitat pe patul de spital, unde era internat, bolnav fiind de tuberculoză, a fost Traian Băsescu, care l-a și decorat cu Crucea Națională „Serviciul Credincios”.

În 1990, Cristi Paţurcă avea 25 de ani și a devenit celebru după ce luni întregi a cântat în Piaţa Universităţii „Imnul golanilor”, imnul celui mai mare manifest anticomunist din România, la care participau, seară de seară, peste 30.000 de oameni. Președintele Ion Iliescu i-a numit golani, iar ei au declanșat celebra „Golaniadă”, care a ținut din aprilie până în 13 iunie, când au fost împrăștiaţi de mineri. Viaţa boemă i-a șubrezit sănătatea. A cântat și înainte de ’89, în special muzică folk. În ultimi ani, a cântat mai ales colinde. Spunea el: „Colindele nu supără pe nimeni!”. El a ajutat-o în muzică pe actrița Rona Hartner, studentă la jumătatea anilor ’90.

FOTO: Cristian Pațurcă a fost un boem idealist. A ars la intensitate maximă și s-a stins lent, ca o țigară uitată într-o scrumieră. A fost un mare sufl etist și a fost unul dintre cei care au ajutat- o pe actrița Rona Hartner la debutul ei pe scenă

IMNUL GOLANILOR

A fost o dată ca-n povești A fost în România, O gașcă mare de „golani”, Ce-au alungat sclavia. Noi nu ne-am confundat nicicând Cu „oamenii de bine”, Numiți și neocomuniști Și fără de rușine.

REFREN: Mai bine haimana, Decît trădător, Mai bine huligan, Decît dictator, Mai bine „Golan”, Decît activist, Mai bine mort, Decît comunist.

Vrem libertate nu comunism Și nici schimbări de formă Și de aceea, securiști, Să nu ne puneți normă. Noi nu vrem neocomunism, Nici neolibertate, „Democrații” originale Și nici minciuni sfruntate. Ne-ați întrebat ce vrem aici Dar știe toată țara, Că noi susținem punctul 8 De la Timișoara. Să cadă patru-șapte-trei Ce ține TVR, Legînd în lanțurile ei, Chiar și cuvintele! Alegeri fără comuniști, Fără nomenclatură, Si nu vă temeți de „golani” Fără coloratură. Din cei care au murit aici Ne-am reîntors năluci Să nu mai fie cum a fost Măcelul de atunci!

Profesorul Petru Creția și emoționantul său apel de solidaritate

Regretatul profesor Petru Creția (foto), un mare intelectual, iubit de studenții săi, eminescolog, filolog și traducător, a susținut fenomenul Piața Universității. În zilele acelea, a făcut un apel emoționant la solidaritate între intelectuali și nu numai, pentru a scăpa țara de comunism. „Ceea ce, la început, a fost considerată o manifestare măruntă a unor elemente marginale se dovedește astăzi, după alăturarea masivă a intelectualilor români la această demonstrație, că reprezintă ceva esențial pentru sufletul țării(...). Este vremea ca un număr cât mai mare dintre noi(...) să ne facem conștienți, de la ultimul dintre noi până la cel care este în stare de cea mai mare formă de conștientizare politică, să ne solidarizăm în jurul unui singur țel: și anume eradicarea radicală a oricărei forme, fie și reminiscente, de comunism din România noastră(...). Este de dorit ca împreună, cu toții, și nu ca un strat privilegiat de intelectuali(...), să ne alăturăm cauzei care ne va duce la definitiva extirpare din România a practicii și a teoriei comuniste”, spunea profesorul.