Colegii de la "Evenimentul zilei" au luat un interviu proaspătului instalat preşedinte moldovean, Nicolae Timofti, aflat într-o vizită în România.
Dialogul în sine este important pentru că liderul de la Chişinău vorbeşte cu înţelepciune despre posibila unire cu patria-mamă. Cu precauţie pentru a nu stârni controverse, Nicolae Timofti a apucat totuşi să declare că: "Eu cred că ideea unirii noastre, despre care vorbim, prin intermediul Uniunii Europene este foarte corectă. (…) Oamenii trebuie să înţeleagă că acest proces trebuie să atingă un nivel ca ambele părţi, popoarele din ambele state, că aşa este – două state, Republica Moldova şi România – ele trebuie să conştientizeze necesitatea acestor procese şi dorinţa lor să fie exprimată în cadrul unui act legal, cum ar fi un referendum".
O atitudine mult mai înţeleaptă, realistă a unui şef de stat, mai ales după istericalele anti-româneşti ale unuia precum Vladimir Voronin. Fostul brutar ajuns general-maior de miliţie devenise celebru dincolo de Prut, dar şi în toată lumea prin declaraţii de genul: "Nicăieri, în Vechiul sau în Noul Testament, nu veţi găsi nimic de rău despre comunişti. Între ideologia comunistă şi doctrina creştină sunt foarte multe asemănări şi, după părerea noastră, a comuniştilor, Iisus Hristos a fost primul comunist".
Interviul este foarte important pentru că săptămâna viitoare se vor împlini 200 de ani de când ruşii ne-au luat Basarabia. Da, ştiu că, din păcate, interesul României pentru Basarabia este minor. Exact ca în perioada interbelică, Basarabia a dat României tot ce avea mai bun, iar noi i-am întors spatele. A fi trimis în Basarabia, în România dintre cele două războaie mondiale, era considerat un act de penitenţă...
Cu toate acestea, din acest colţ de pagină, trebuie să ne facem datoria faţă de acest colţ de plai românesc! Sinistrul Tratat de pace dintre Imperiul Ţarist şi cel Otoman a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la Bucureşti (16 stil nou, 28 stil vechi), în hanul agentului rus Manuc Bei. Interesant este că prin iniţial ruşii cereau ca “principatele Moldova, Valahia Mare şi Mică şi Basarabia" să se alipească “pe veci la Imperiul Rus, cu oraşele, cetăţile şi satele, cu locuitorii acestora de ambele sexe şi cu averea lor", specificându-se că “fluviul Dunărea va fi de acum înainte graniţa dintre cele două Imperii". Pretenţii deloc de neglijat! Mai pe româneşte şi Ţara Românească şi Moldova întreagă urmau să devină gubernii ruseşti!
Tratatul în sine s-a dovedit a fi unul tragic. Mai ales că după cum au demostrat toţi istoricii la acea data Moldova avea statutul de suzeranitate în raport cu Imperiul Otoman. Deci, Înalta Poartă nu o putea ceda, dar de aici începe toată drama! Iată, se împlinesc 200 de ani de când ruşii au călcat pe plaiurile voevodale ale lui Ştefan cel Mare. Iar de atunci tot ne-au vizitat. Inclusiv în decembrie ‚89!