Scandalul Panama Papers a relevat un adevăr greu de ocolit, dat publicităţii recent de statisticile şi actele prezentate deja de consorţiul responsabil de expunerea marii spolieri globale: companiile multinaţionale de prim rang, mai exact primele 50 de companii americane ca mărime, au ascuns în paradisuri fiscale, între 2008-2014, peste 1.400 de miliarde de dolari.
Formulele de „optimizare a profiturilor” s-au derulat în condiţiile în care aceleaşi mari supercompanii au obţinut de la statele unde funcţionează, potrivit unui studiu Oxfam-SUA, peste 11.000 de miliarde de dolari în diferite formule de ajutoare de stat, respectiv ale sprijinului contribuabililor americani prin bugetul de stat în ajutoare financiare directe şi garanţii asupra împrumuturilor luate.
Primele 50 de firme americane au înfiinţat peste 1.600 de filiale în paradisurile fiscale, cu precădere Panama, Bahamas, Insulele Cayman. Lista cu topul acestor companii arată astfel: Apple, campion absolut de la distanţă, cu 181 miliarde de dolari în paradisuri fiscale, urmată de General Electric cu 119 miliarde de dolari, Microsoft cu 108 miliarde de dolari ascunşi, scoşi din atenţia fiscului şi scutiţi de plata impozitelor, Pfizer, 74 miliarde. Pe listă se mai află companii de IT, telecomunicaţii, farmaceutice, francize alimentare sau lanţuri de supermarketuri, precum Wallmart.
Dezvăluirile de ultimă oră vin să susţină faptul că unul dintre efectele Panama Papers, dincolo de expunerea unor politicieni şi a unor scheme frauduloase privind plata unor şpăgi şi comisioane către aceştia, de către companii, este acela de a expune schemele prin care fonduri de investiţii, bănci, dar şi mari corporaţii economice de producţie utilizează formule pentru a extrage fonduri importante din economia mondială şi pentru a eluda plata taxelor în statele unde produc aceste venituri, exportându-le în paradisuri fiscale. Rezultatul cel mai probabil va fi presiunea globală, cu precădere a statelor, pentru sterilizarea acestor paradisuri fiscale şi a practicilor aferente existenţei unor asemenea jurisdicţii, care spoliază bugetele naţionale în favoare multinaţionalelor.
Pe de altă parte, au apărut semnale potrivit cărora o parte din documentele Panama Papers au expus şi un set de „operaţiuni speciale” ale unor servicii de informaţii, prin intermediul cărora se plăteau contractori diverşi sau personalităţi din diferite colţuri ale lumii. Transparenţa ameninţă să afecteze aceste operaţiuni, să expună agenţi operativi şi intermediari şi, mai ales, să afecteze fundamental procesul de derulare a unor asemenea operaţiuni, cu consecinţele directe ale plăţilor, transferurilor generale de resurse şi expunerii publice a unor personalităţi implicate în combaterea terorismului, subminarea unor regimuri autoritare sau finanţarea insurgenţelor de tot felul, a luptătorilor pentru libertate, a organizaţiilor neguvernamentale şi a mass-media. Iar la acest capitol părerile rămân împărţite.
Există adepţii adevărurilor şi ai transparenţei absolute, care îşi doresc ca toate tranzacţiile să fie la vedere, ca principiile şi valorile fundamentale democratice să fie respectate la nivelul absolut, iar elementele ce ţin de protecţia vieţii personale şi a tranzacţiilor economice de orice fel să fie subordonate interesului general de a şti şi a expune public orice schemă pasibilă de a fi rezultat al corupţiei sau al veniturilor oneroase. Pe de altă parte, există o întreagă grupare, tot mai bine reprezentată, care discută aceste expuneri publice prin prisma privării statelor de instrumente pentru a apăra securitatea cetăţenilor, astfel că operaţiunile serviciilor secrete sunt expuse, iar operativii implicaţi în diferitele formule de acoperire sau chiar operaţiuni speciale sunt expuşi public, afectându- li-se intimitatea, identitatea şi fiind potențiale victime ale răzbunărilor şi atentatelor, comandate de cei pe care îi vizau în operaţiunile lor, coordonate cu serviciile de informaţii de peste tot, din lume.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.