Mai întîi, despre electorat. La urnele euro-alegerilor se vor prezenta trei categorii de cetăţeni, pe care le enumăr în ordinea descrescătoare a ponderii pe care o reprezintă din totalul alegătorilor care vor veni la urne.
Primii sînt cei mobilizaţi de partide, cu vorbe sau cu sacoşe. Habar nu au ce votează şi de ce votează. La euro-alegeri, ei sînt cei mai mulţi. A doua categorie este formată din consumatorii de politică autohtonă. Cei care sorb televizorul seară de seară şi ţin frenetic cu unii, urîndu-i pe ceilalţi. Ultraşii talk-show-urilor. Ei sînt ceva mai informaţi, în sensul că ştiu denumirile partidelor, cunosc după nume, figură şi chiar după isprăvi personajele politice de pe liste, au o idee fermă (chiar dacă falsă, cel mai adesea) despre cine le taie pensia şi cine le dă în plus la pensie şi pot livra argumente pentru opţiunea lor cel mai adesea pătimaşă. Această a doua categorie votează la europarlamentare pentru a tranşa chestiuni de politică internă, singurele care îi interesează. În fine, a treia categorie, cea mai firavă, este a celor care ştiu ce este Uniunea Europeană şi Parlamentul ei, care înţeleg că România este tot mai integrată şi că asta are consecinţe directe asupra vieţii de zi cu zi, care pricep că ne paşte nu doar un dezastru mic (cel produs prin neghiobia şi necinstea autohtonă), ci şi un dezastru mare, de care am putea fi loviţi nu pentru că sîntem proşti, ca încazul prim, ci pentru că sîntem europeni. Iar la scară umană, dezastrul mic este perfect egal cu dezastrul mare pentru că amîndouă au exact acelaşi efect: te omoară. Această a treia categorie de electori a contat în euro-alegerile din 2009 pentru că scorul în meciul PSD – PDL a fost foarte strîns şi, în final, fiecare fracţiune de procent a contat. Acum, ei nu vor mai conta; distanţa dintre PSD şi următorii va fi astronomică. Cred că distanţa dintre PSD şi PDL va fi un mare motiv de descurajare a prezenţei la urne şi va lovi exact acest electorat. Aşadar, vorbesc din interiorul acestei categorii electorale absolut nesemnificative. Votul meu e important doar pentru conştiinţa mea – atît! De cîteva zile, gîlceava amicilor mei din aşa-zisa "dreaptă" a adus în prim-plan criterii bizare de apreciere a calităţii unui mandat de euro-parlamentar: rapoartele, întrebările şi activităţile. Perfect similar cu idioţenia încetăţenită în privinţa Parlamentului naţional: aprecierea calităţii unui parlamentar după numărul de luări de cuvînt şi după numărul iniţiativelor legislative depuse. Fanii din presă se prind şi ei, aprig, în acest joc: "al meu a fost mai harnic decît al tău!". Ce stupid! Pentru mine, numărul de rapoarte nu spune mare lucru şi, cred, nu ar trebui să spună mare lucru nimănui. Hărnicia cu care se laudă unii şi alţii este, în politică, o calitate secundă. Degeaba eşti harnic dacă nu poţi convinge pe nimeni sau dacă nimeni nu te poate convinge pe tine. Nu hărnicia face politica mare, ci viziunea, curajul, capacitatea de a înţelege, intuiţia. În ceea ce mă priveşte, eu vreau euro-parlamentari care să asigure prezenţa României în Europa, înainte de toate. Apoi, să asigure prezenţa interesului României ca ingredient cît se poate de important în alcătuirea interesului Europei. Eu vreau euro-parlamentari care să apere bătrînele valori ale continetului (dreptul, logica, creştinismul, libertatea, democraţia politică, capitalismul onest). Nu mă interesează să voteze obligarea statelor la cheltuieli suplimentare idioate, cum ar fi plata avortului din fonduri publice. Sau dacă votează aşa, să-mi explice de ce nu s-ar plăti şi repararea danturii cetăţenilor din fonduri publice? Pentru România ar fi cu mult mai util! Dar mă interesează să voteze scăderea tarifelor de interconectare la telefonia mobilă ori limitarea comisioanelor în jungla bancară. În fine, vreau euro-parlamentari care să înţeleagă că Europa nu va putea naviga în apele furtunoase ale secolului care vine decît împreună (nu "alături", nu "în parteneriat", ci "împreună") cu Statele Unite ale Americii. Vreau un euro-parlamentar care vede o comunitate integrată a democraţiilor de pe cele două maluri ale Atlanticului. Vreau un euro-parlamentar capabil să formuleze un plan şi să strîngă energii pentru apropierea NATO şi PESC. Nu mă interesează deloc un euro-parlamentar care pune pe acelaşi plan Rusia şi China cu Statele Unite şi practică echivalenţele morale şi politice. Nu voi vota un candidat care crede că "cooperarea" cu SUA se reduce la un tratat de comerţ liber. Vreau un euro-parlamentar care să aibă o viziune cît mai apropiată de a mea, în liniile mai sus schiţate, şi să aibă puterea de a o impune. Nu vreau nici europocentrişti care graseiază bătrîneşte şi irelevant limbi politice moarte şi-mi explică că SUA trebuie să respecte drepturile omului, natura în general, pacea universală şi dreptul islamiştilor ori comuniştilor de a face ce vor. Nu vreau nici excursionişti, nu vreau nici propagandişti de partid, nici provinciali tîfnoşi. Nu mă interesează ce a făcut candidatul pentru partidul lui (asta e treaba partidului, nu a mea), dar mă interesează de ce e propus. Dacă motivele sînt dintre cele cu care operează mintea politică grav limitată a unuia ca Blaga, de genul "a muncit pentru partid" sau "iubeşte partidul" sau "dă bani la partid", vă spun onest că nu votez acest candidat. Nici aparteneţa la vreo "familie politică" nu mă convinge. În ţara în care Blaga şi Stolojan sînt "de dreapta", Dan Voiculescu e "conservator" şi V.V.Ponta împreună cu Dan Şova sînt "socialişti", zău, e ridicol sau absolut stupid să vorbeşti despre ideologie. Aştept campania electorală înarmat cu aceste criterii. Mă aştept, fireşte, să-i aud pe toţi vorbind la fel. Mă aştept, de asemenea, să văd că nici unuia nu-i trece prin cap să aducă vorba despre ceea ce mă interesează pe mine. Mă aştept, chiar, să ajung în ziua alegerilor şi să nu ştiu pe cine să votez. În acest caz, mă va slava subiectivitatea mea. Am prieteni în această competiţie şi asta atîrnă greu.