La mai bine de jumătate de an de la moartea lui Ionuţ Anghel, o nouă isterie naţională a izbucnit pe tema câinilor maidanezi, după ce a fost descoperit cadavrul unei femei pe care erau urme de muşcături de câini.
Descoperirea sinistră a fost făcută săptămâna trecută în zona Obor, din Bucureşti. După ce martorii oculari au declarat presei că femeia decedată avea urme de muşcături de câini, o parte a publicului a devenit iar vocală, fiind adus în discuţie cazul copilului sfâşiat de câini la începutul lunii septembrie 2013 pe un teren din apropierea Parcului Tei. Parchetul a dispus trimiteri în judecată în cazul Ionuţ Anghel şi Justiţia se va pronunţa. Procurorii îi consideră vinovaţi pe cei de la Administraţia Domeniului Public, pentru că nu au împrejumuit parcul, dar şi pe proprietarul terenului unde a murit Ionuţ şi unde se afla haita ucigaşă. Punctual acest caz se apropie de o finalizare şi vinovaţii vor primi o pedeapsă în instanţă, dar asta nu e suficient dacă nu se iau alte măsuri. Problema este că fenomenul care a produs acest caz nu a dispărut, în ciuda emoţiei publice puternice provocată de drama sfâşietoare a morţii lui Ionuţ Anghel. Măsurile promise de autorităţi şi modificarea legislaţiei s-au dovedit prea puţin eficiente. După jumătate de an de la acest caz îngrozitor capitala României este în continuare bântuită de haite de câini, ca un târg din Evul Mediu. Mai mult chiar, este descoperit trupul muşcat de câini al unei femei. Autopsia din cazul femeii găsită moartă în zona Obor a dovedit că, de data aceasta, nu câinii sunt vinovaţi, însă ancheta din jurul cazului a scos la iveală o situaţie scandaloasă care aduce în faţa publicului vinovaţii pentru haitele de câini de pe străzi. Mai mulţi maidanezi găsiţi în zonă erau înregistraţi oficial şi nu aveau ce căuta în stradă. "Este vorba despre şapte animale. Imediat au fost citite crotaliile acestora, operaţiune în urma căreia s-a constatat că unul dintre câini era adoptat de o persoană fizică, două erau în responsabilitatea Asociaţiei Cuţu-Cuţu, trei câini erau microcipaţi de Centrul Teritorial Veterinar al Sectorului 2, iar unul dintre câini, aparent bolnav si orb, nu figurează în nicio evidenţă", s-a precizat într-un comunicat de presă emis de Primăria Capitalei în ziua în care s-a descoperit cadavrul femeii. Din şapte câini, şase nu aveau ce căuta în stradă. Cazul expune un fenomen care ar trebui tratat mult mai dur de lege: există asociaţii şi persoane care "adoptă" câini, dar numai pe hârtie pentru că ulterior îi lasă iar liberi pe străzi. Cei care fac asta ar trebui să plătească foarte scump. O asociaţie care şi-a asumat răspunderea pentru nişte câini pe care îi lasă apoi în stradă ar trebui desfiinţată urgent. De asemenea, persoanele fizice care "adoptă" câini pentru a-i ţine apoi printre blocuri ar trebui să suporte consecinţe mult mai dure decât cele prevăzute acum de lege. Nu trebuie să aşteptăm să mai moară cineva ucis de câini pentru ca abia apoi să existe consecinţe legale serioase. Câinii cu stăpân găsiţi bântuind în zona Obor sunt dovada că nu am învăţat nimic din moartea lui Ionuţ Anghel. Dincolo de toată emoţia momentului nimic nu pare că s-a schimbat cu adevărat. Pur şi simplu niciun câine nu are ce căuta pe stradă fără un stăpân lângă el, fără lesă sau botniţă. Soluţia eutanasiei, atât de contestată de activişti, nu s-ar impune dacă toţi cei care se declară activişti şi-ar asuma serios răspunderea îngrijirii câinilor, într-o manieră care să facă să dispară haitele de pe străzi.
- Ministerul secret al varanului Felix
- Învăţătoarea şpăgară, faţa hidoasă a unei mentalităţi josnice care nu trebuie tolerată
- Rânjetul lui Ion Iliescu şi argumentele toante ale autorilor hipsteriei de la Pungeşti
- ROMÂNIA, aşa cum nu o vezi la TV. O japcă de un miliard de euro a Guvernului Ponta
- România, aşa cum nu o vezi la TV: aria dezbinării şi studenţii basarabeni de la metrou
- Cum ne fură mafioţii mână în mână cu politicienii
- Milițienii care te rup în bătaie și judecătorul șmecher
- Lacrimi de crocodil pentru infractori, vărsate din mentalitate de delincvent
- Statuia lui Mazăre și sarea de baie de la magazinul de etnobotanice
- Un şantier nu vine niciodată singur
- România, aşa cum nu o vezi niciodată la TV: Balamucul prin care treci fără să-ţi dai seama
- România, așa cum nu o vezi niciodată la televizor: cele două țări de la colțul străzii
- România, așa cum nu o vezi la televizor: cum se fură la spălătorie și de ce e hoția sport național
- România, așa cum nu o vezi la TV: Misterul telecabinei de aur de pe acoperișul României
Primul SITE DE ȘTIRI din România în care TU esti PARTENER egal cu JURNALIȘTII Jurnaliştii şi cititorii, parteneri egali Vezi mai jos opiniile cititorilor despre acest editorial și comentariile pe tema propusă dezbaterii și SPUNE ȘI TU ce părere ai! Citește alte editoriale ale jurnalistului Mălin Bot și urmărește dezbaterile cu cititorii din secțiunea de comentarii a articolelor:
- Caracatița care înhață România
- Republica Bananieră România
- Paradoxul Felix: securiștii prosperă, victimele sunt condamnate
Comentează acest editorial mai jos, în dezbaterea purtată chiar cu autorul!