Liderul socialiştilor europeni, austriacul Hannes Swoboda, aflat la Bucureşti în anturajul subordonatului său pe linie de doctrină politică în cadrul Parlamentului European, premierul Victor Ponta, a făcut nişte declaraţii privind pericolul declaraţiilor preşedintelui Băsescu referitoare la R. Moldova.
"Chişinăul are de înfruntat două pericole: Rusia şi preşedintele Băsescu", a spus Swoboda. Euforia îmbrăţişărilor cu şeful guvernului român i-a cauzat chiar panseuri izvorâte din proverbe de limbă germană. Atenţie, foarte important, nu limba... austriacă! Dacă şi-ar fi întrebat gazda, ar fi aflat că respectiva zicătoare, are corespondent şi în limba română, "tăcerea e de aur", chiar mai percutant decât cel pe care l-a enunţat şi aplicabil şi în ceea ce îl priveşte. Momentul şi anturajul în care a făcut această declaraţie deschide însă serioase semne de întrebare privind sinceritatea autorului. Paradoxal, dar această petardă nu îl ţintea pe Băsescu, cel puţin nu asta era ţinta principală. Faptul că a fost făcută la doar trei zile după ce preşedintele român a fost, cităm, "omagiat pentru eforturile făcute pentru apropierea Moldovei de UE", de către Jose Manuel Barroso, care nu este doar şeful executivului comunitar, ci şi întâiul adversar politic al socialiştilor europeni, şi realitatea că ne aflăm în an electoral pentru Parlamentul European, ar trebui să dea de gândit celor care cred că Swoboda a dorit să îl calmeze pe şeful statului român şi nu să îşi regleze conturile cu adversarii săi politici. A folosi situaţia R. Moldova pentru a ataca politic un adversar, poate fi însă considerat un gest de cinism maxim. Cu atât mai mult cu cât e evident că socialistul austriac cunoştea declaraţiile lui Băsescu doar după ureche, altfel nu ar fi sărit ca muştarul la recomandarea unei terţe părţi. Din acest punct de vedere, sfaturile privind valoarea materială a tăcerii ar fi bine de respectat şi de către socialiştii care cunosc doar din auzite istoria şi tradiţiile - româneşti, prin excelenţă – ale R. Moldova, precum şi relaţia dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului. Cu ce l-ar fi putut deranja pe şeful socialiştilor cu faţă umană ai Occidentului afirmaţiile lui Traian Băsescu, privind determinarea României de a nu abandona susţinerea în procesul de integrare europeană al Chişinăului? Proces în care semnarea Tratatului de asociere, fluturată ca ţintă supremă de către oficialii europeni, nu ar trebui să fie decât prima etapă intermediară. Ce e atât de îngrijorător în faptul că statul român îşi propune să ofere garanţii celuilalt stat românesc că acest parcurs nu va fi unul fracturat nici de presiunile externe, nici de apatia unor politicieni europeni incapabili de a avea o poziţie fermă faţă de statele care tânjesc după acceptul de a face parte dintr-o comunitate care, la nivel declarativ cel puţin, susţine valorile cele mai importante ale societăţii actuale? Sau poate domnul Swoboda încă nu a fost informat despre ceea ce se întâmplă în Ucraina? Acolo unde şefii cancelariilor europene se bâlbâie în declaraţiile oficiale, probabil până când stiva de morţi pe altarul europenismului va fi mai înaltă decât catedrala de lângă Euromaidan. Parafrazând un vers din Eminescu, e uşor să fii politician când nimic nu ai a spune! Ascunzându-şi inerţia şi sictirul politic în spatele proverbelor din Burgerland sau Tirol, Swoboda nu face decât să demonstreze că, din păcate, duplicitatea, politicianismul şi fariseismul face parte din atmosfera cotidiană de la Bruxelles. Şi că, la adăpostul noii cortine, nu de fier, dar de nepăsare, există o categorie semnificativă de politicieni europeni care să nu îşi asume niciun risc în relaţia cu ţările a căror stabilitate politică şi economică este la discreţia Kremlinului. Cu mângâieri pe creştet, "bomboneli"şi mici atenţii - gen ridicarea vizelor, tratate de asocieri etc. - problema acestor state nu este rezolvată. Dimpotrivă, am putea spune, nu face decât să întărâte şi mai mult ursul rănit în orgoliul geopolitic şi să îl determine să accentueze presiunea. Dacă ar înţelege că garanţiile oferite acestor state de icoana geopolitică a UE, la care le se închină acum, sunt esenţiale, Swoboda ar putea înţelege şi că nu întotdeauna "tăcerea e de aur" în ceea ce îi priveşte pe alţii şi că uneori aceeaşi zicală i se aplică şi lui.