Micile răzbunări meschine ale măruntului om de stat Victor Ponta. De câteva zile, aproape toţi actorii care contează în sistemul de justiţie – DNA-ul, preşedintele Înaltei Curţii de Casaţi şi Justiţie, judecătoarea Livia Stanciu, preşedintele Traian Băsescu – îl roagă să modifice sau să amâne intrarea în vigoare a noilor coduri - penal şi de procedură penală.
Toată justiţia stă în pixul lui Ponta, iar omul se poartă ca un padişah care mai întâi vrea să taie capetele vinovaţilor – Băsescu, Boc şi Predoiu, niciodată el însuşi – iar după aceea se mai gândeşte dacă toţi procurorii şi judecătorii ăştia merită bunăvoinţa sa. Şi nu prea o merită, dacă ne uităm că două scandaluri – şi cel în care este implicată familia Chiţoiu şi cel în care Gruia Stoica dorea să pună mâna pe un contract de 100 de milioane de euro în fieful electoral al lui Ponta, Complexul Energetic Oltenia – duc spre răspunderea, cel puţin politică, a premierului PSD. După opinia mea, dincolo de circul pe care-l orchestrează la televizor, ceea ce face acum USL-ul este să negocieze, folosind tactica uşii în perete. Mai întâi, ne sperie cu riscul cel mare: codurile intră în vigoare, nemodificate, la 1 februarie! DNA-ul nu mai poate intercepta demnitari, câteva dosare importante se închid, se prescriu o serie de fapte. Şi, după ce ne-a fluturat această ameninţare, va negocia o semi-modificare a codurilor, o variantă călduţă, prin care să lase deschise câteva portiţe, cu dedicaţie pentru câţiva clienţi ai USL. Şeful guvernului ştia de mult timp că este necesară o intervenţie şi avea tot timpul din lume să promoveze un proiect de lege pe care să-l treacă prin parlamentul uselist, în mai puţin de o lună. Nu a făcut-o, pentru că doreşte ca, în grabă şi cu iuţeală de mână, să mai facă nişte şmecherii care să-i protejeze pe tovarăşii săi şi, nu se ştie niciodată, poate chiar pe el însuşi. Nu vreau să speculez mai departe în legătură cu intenţiile secrete ale USL şi ale întâiului protector al penalilor, Victor Ponta. Este clar că, atunci când este vorba să fure şi să jughinească justiţia, oamenii sunt foarte inventivi şi nu poţi să ţii pasul cu ei. Trăiesc doar cu speranţa că acum s-au trezit şi ultimii naivi care mai credeau că Ponta nu ştia ce urma să se întâmple în 10 decembrie – amnistia, super-imunitatea şi toate celelalte. Vă este clar că omul nu are nici o legătură cu valori precum "dreptatea" sau "statul de drept". Dar, ceea ce este mai grav, este că ne-am lămurit că trebuie să fim pregătiţi ca fiecare zi, fiecare zi, din regimul USL să fie o luptă a infractorilor cu justiţa independentă. Sunt destul de sceptic în legătură cu finalul acestei bătălii.