Toată lumea prezice spargerea USL. De la analişti la oameni politici primim aceeaşi opinie, singura semi-necunoscută fiind momentul. Acum, în ianuarie, sau imediat după europarlamentare, adică în aprilie. O fereastră de 4 luni după care urmează să discutăm despre reconfigurarea viitorului României.
Certitudinea despărţirii dintre PSD şi PNL are un singur inconvenient: cel care-şi asumă introducerea acţiunii de divorţ pare să aibă cel mai mult de pierdut. Din această concluzie regăsită în analizele sociologice făcute de cele două partide decurg şi invitaţiile reciproce de rupere a alianţei. Se va ajunge la rupere? E cred că da, dacă Crin Antonescu nu va capitula, fără condiţii. Cam asta discutam cu un liberal de seamă, imediat după Anul Nou. De fapt, asta-i spuneam eu, iar el mă asculta. Pentru că avea o cu totul altă perspectivă! Credea în viitorul USL şi în candidatura lui Crin Antonescu la preşedinţia României. Îmi spunea, ceea ce anunţasem şi eu încă din noiembrie anul trecut, că în următoarele două săptămânii, adică în luna ianuarie, vor cere renegocierea protocolului Alianţei, scoaterea articolului potrivit căruia va candida în decembrie candidatul cel mai bine plasat în sondaje, înlocuirea lui cu menţiunea clară că va fi Crin Antonescu candidatul USL şi participarea la europarlamentare pe liste comune. O revigorare a spiritului uselist în beneficiul total al PNL. L-am ascultat la fel de sceptic, ca la începutul discuţiei. I-am promis că pe 21 ianuarie îi voi da un sms în care îi voi reaminti că a greşit cu predicţia sa. De ce ar proceda Victor Ponta aşa cum îşi doresc liberalii? Doar ameninţarea pierderii guvernării l-ar putea clinti din strategia actuală. Însă şi aici s-au petrecut câteva lucruri demne de remarcat. În primul rând, rolul şi importanţa UNPR au crescut direct proporţional cu numărul de parlamentari. Au ajuns la 30 şi se pregătesc să atingă 45 în următoarele zile. Majoritatea, luaţi de la PPDD, dar nu numai. Sunt oameni care au preferat să aleagă UNPR în dauna PSD sau PNL, în primul rând datorită rolului jucat de Gabriel Oprea. Viceprim-ministru în guvernul Ponta, Gabriel Oprea a dovedit în alegerile din 2009 o tărie de caracter pe care mulţi politicieni nu au găsit-o nici până astăzi. La fel a procedat şi în momentul în care a demisionat din PSD pentru că gruparea Cătălin Voicu-Marean Vanghelie-Mircea Geoană nu a acceptat numirile făcute de el la Interne, determinându-l să plece din partid. Sau la momentul moţiunii de cenzură la adresa guvernului Ungureanu. Fiind unul din participanţii direcţi la acele evenimente pot spune că Gabriel Oprea a stat de fiecare dată de partea Statului, iar acest lucru îl face la această oră extrem de atractiv pentru partidele din coaliţia de guvernare. Fără să exagerez cu nimic pot spune că de la Dan Voiculescu la Crin Antonescu i se transmit bezele. Numai că în mod cert va rămâne alături de Victor Ponta. Până la capăt. Un alt posibil aliat al premierului într-o nouă majoritate parlamentară ar fi UDMR. Confruntaţi cu posibilitatea pierderii reprezentării în Parlamentul European, udemeriştii vor face tot posibilul să arate că reprezintă viitorul minorităţii maghiare din România. Iar susţinerea unui guvern Ponta (fără liberali) este exact momentul de care au nevoie înainte de europarlamentare, fiind de fapt şi o revanşă la adresa liberalilor, care prin Crin Antonescu au denunţat un protocol de colaborare la guvernare semnat înainte de alegeri. Poate că mulţi dintre noi am uitat acel moment, însă Kelemen Hunor et co au încă proaspete acele amintiri. Şi sunt convins că încă revăd secvenţa în care Antonescu şi-a retras semnătura de pe documentul oficial, aruncându-i afară de la guvernare, pe motiv de procente destule. Iar faptul că legea minelor nu mai reprezintă un subiect fierbinte în relaţiile dintre partide nu poate decât ajuta la această “logodnă" interetnică. Care-l poate face pe Laszlo Tokes să-şi schimbe atitudinea. Despre Partidul Conservator nu putem spune decât că a schimbat taberele din nou! Eternizată ca soluţie imorală a politicii româneşti gruparea Voiculescu-Constantin a redescoperit dragostea pentru PSD, iar cinicul Victor Ponta profită din plin de avantajele oferite de dovezile de dragoste de la Antena 3. Cu un profesionalism pe care sunt convins că premierul îl apreciază fff mult, trustul de presă al familiei Voiculescu îi ridică câte o statuie pe zi, poleită cu tot ceea ce se găseşte mai bun în codul deontologic al meseriei. Ţinut la distanţă de liberalii lui Antonescu, Dan Voiculescu s-a orientat rapid spre cel care-i poate garanta viitorul politic, cerinţele sale fiind clare: un loc la europarlamentare. Şi un verdict blând pentru fata sa. Ceea ce înseamnă participarea pe o listă comună cu PSD-UNPR şi sprijin politic total pentru iniţiativele pesediste. Pentru aceasta este dispus Voiculescu să se retragă din prim-planul politicii şi să lase partidul şi media deoparte? Greu de prevăzut din cauza ubicuităţii sale politice, dar zvonurile din piaţă vorbesc de o vânzare a trustului Intact, total sau pe bucăţi, către un grup autohton de oameni de afaceri apropiat de PSD. Mă opresc aici cu analiza principalilor jucători în meciul de şah la care asistăm, întrucât sunt convins că emisiunea de astăzi cu preşedintele României Traian Băsescu ne va oferi noi răspunsuri la dilemele politice ale sezonului, nu înainte de a mai menţiona o replică pe care i-am dat-o liberalului la una din nedumeririle sale: Ce va face PSD fără sprijinul PNL în cazul a două reforme importante – modificarea Constituţiei şi descentralizarea administraţiei centrale? NIMIC! Pentru că nu le va mai face! Atunci când tata m-a învăţat să joc şah, m-a bătut în repetate rânduri printro serie de cinci mutări fulgerătoare, care mă lăsau cu gura căscată. Era celebrul Schuster-mat, zis şi Matul Prostului. Ce coincidenţă: şi pe tabla de şah a USL sunt posibile cinci mutări. Cine este Tatăl în meciul dintre Ponta şi Antonescu?