Drag? domnule C?rt?rescu,
Am citit cu amar ?i cu revolt? editorialul prin care anun?a?i c? de la 1 ianuarie ve?i renun?a s? mai scrie?i în Evenimentul zilei, declarându-v? un exilat în propria-i ?ar?. Nu ne cunoa?tem îndeaproape, de-a lungul anilor ne-am intersectat de câteva ori în emisiunile de televiziune pe care le-am realizat la Realitatea TV sau pe B1, dar atât. N-am apucat s? st?m de vorb? pe îndelete, n-am ajuns nici m?car s? respir?m împreun? câteva minute din atmosfera relativ colocvial? de dinainte de începerea talk-show-urilor amintite. Dar eu, ?i ca mine mul?i al?ii, v-am citit ?i v-am ascultat cu aten?ie, ori de câte ori am avut ocazia. Mi-a?i p?rut de fiecare dat? un scriitor care ascunde o ran?, pe care o arat?, la r?stimpuri, numai celor care ?tiu ce înseamn? s? suferi din dragoste, de preaplinul întreb?rilor f?r? r?spuns, sau necunoscu?ilor care caut? o cale de ie?ire din labirinturile vie?ii. ?i mi-a fost team? c? va veni o zi în care rana se va adânci, l?sând s? picure pe o foaie de hârtie cuvintele unei renun??ri premature.
- EDITORIALUL EVZ. E prea mult
Azi constat cu triste?e c? v-a?i pierdut speran?a. Nu ?tiu cât va conta ceea ce scriu acum, nici nu am certitudinea c? ve?i citi aceste rânduri, dar, domnule C?rt?rescu, v? rog ?i v? conjur totodat? s? r?mâne?i de veghe.
Nu e anotimpul potrivit pentru abandonuri, nu azi, când dincolo de cuvinte nu mai sunt prea multe s?bii în teaca lupt?torilor pentru democra?ie. V? în?eleg lehamitea, v? împ?rt??esc disperarea ?i ?tiu c? orizontul vremurilor senine pare mai departe ca oricând. Dar abia de acum încolo e nevoie de strig?te de lupt? ?i de eroi care s?-?i ascund? r?nile hot?rând s? lupte mai departe.
Nu vreau s? fiu patetic, nu vreau s? v? implor, vreau doar s? v? conving c? eu ?i prietenii mei, v?zu?i sau nev?zu?i, ?tiu?i sau anonimi, avem nevoie de cuvintele lui Mircea C?rt?rescu. Le vrem pe cele din c?r?i, dar le vom c?uta în fiecare zi ?i pe cele din editorialele dumneavoastr?. Zgura comentariilor inepte, cenu?a înjur?turilor ?i mâzga dezam?girii se vor topi cândva, domnule C?rt?rescu.
V? simt obosit, deziluzionat ?i trist, îns? nu sunte?i singur ?i nici singurul. Cu to?ii tr?im aceia?i ani ?i acelea?i vremuri, doar c? unii dintre noi n-au în?eles înc? ce li se întâmpl?. Vor pricepe cândva, sunt sigur. ?i, chiar de va p?rea târziu, trezirea lor se va întâmpla, domnule C?rt?rescu!
R?mâne?i, v? rog. Scrie?i, ofta?i, tremura?i lâng? noi. Ne face bine s? v? ?tim aici, pentru c? f?r? verbul dumneavoastr? se prelunge?te somnul ra?iunii ?i va dura mult mai mult dansul leprelor. Odihni?i-v? azi, dar nu uita?i c? eu ?i prietenii mei v? vom c?uta negre?it începând de mâine. Citi?i ?i:
- 100% TURCESCU. Când pisicul nu mai zice miau ?i lupul nu mai face bau