Uniformă de pionier, flori artificiale, TV Rubin, mici, bere, cico și cremwurşti. Propagandă și gagicăreală cu voie de la Miliție, este tabloul unor zile de 1 Mai în memoria politologului și scriitorului Stelian Tănase.
„Pe vremuri 1 mai era mare sărbatoare. Eram scoşi cu şcoala, pioneri, cravate roşii la gît, bluze albe, curaţi. Ne adunam pe una din străzi şi pe jos incolonaţi, eram duşi departe, în nordul Bucureştiului. Aici vreme de zece minute lumea trecea prin faţa tribunei oficiale unde se găseau Gheorghiu-Dej, Botnăraş, Maurer, Drăghici, Ceauşescu şi alţi tovi pe care îi aveam în clasă pe perete, deasupra tablei, în fotografii”, povestește Stelian Tănase în cartea „Sunt un copil al razboiului rece”.
Scriitorul rememorează serbările de 1 Mai la care a participat în copilărie, amintindu-și și felul în care reușea, uneori, să scape de această corvoadă matinală. „Aceiaşi tovi de la tribună făceau cu mîna poporului muncitor. Am uitat un detaliu, înainte de a trece prin faţa tribunei oficiale se imarteau buchete de flori artificiale şi se cerea nefericitilor scosi din casa la ora aia matinala să le ridice deasupra capului cind treceau prin faţa tovarăşilor.
Preferam să nu mă duc, copil fiind, şi am reuşit de cele mai multe ori să mă fofilez. Mi se părea mai interesant şi mai puţin obositor să văd la televizor, alb negru, (teve Rubin 102, made in URSS, vă amintiţi) la nişte vecini care primeau copii de pe stradă să se uite la televizorul lor. Îmi plăcea mai ales parada sportivilor. Îmi plăcea şi vocea crainicului care transmitea defilarea”.
Încheierea defilării marca și începutul petrecerii în parcuri sau în pădurile din jurul Capitalei. „După ce treceai prin faţa tovilor şi lumea îşi arăta prinosul de recunoştinţă pentru viaţa minunată asigurată de partid lumea se risipea prin Herăstrău şi Băneasa, la iarbă verde, unde se “dădeau” ieftin mici, bere, cico, cremwurşti. Din loc în loc orchestre înveseleau lumea. Asta pînă cînd secţia propagandă PCR a descoperit şmecheria cu staţiile de amplificare”.
Dar, dacă la copii fofilarea de la defilare mai putea fi trecută cu vederea, pentru „oamenii muncii” absența avea consecințe neplăcute. „Lume era scoasă cu de-a sila. Cine nu se prezenta, era tăiat din condică şi pierdea bani la salariu, chiar dacă teoretic 1 mai era zi libera. În plus era luat la ochi ca element nesigur. Puţini riscau…”, mai povestește Stelian Tănase.
„Multora – în cenuşiul vieţii acelui timp – le şi plăcea acest eveniment. Mai ales tinerilor. Era prilej de gagicăreală, de noi cunoştinţe, era distracţie cu voie de la Miliție în nişte ani f. posomorîţi. Era altceva decît în restul anului. Deşi era o veselie simulată, o bună dispoziţie la comandă, era o ieşire în decor de care azi destui îşi amintesc cu nostalgie. Nu de regim, fireşte, de anii tinereţii”, se încheie fragmentul oferit de scriitor din noua sa carte.