Vandam a sudat poarta de la vila senatorului Agrigoroaei: "Poliţia nu poate face nimic!"/ Interlop: "Şi de Crăciun i-am invitat la masă, dar ne-au respins”

Vandam a sudat poarta de la vila senatorului Agrigoroaei: "Poliţia nu poate face nimic!"/ Interlop: "Şi de Crăciun i-am invitat la masă, dar ne-au respins”

Mai mulţi membri ai familiei interlopului Vandam Constantin au demontat, miercuri, camerele de supraveghere de la locuinţa din Iaşi a senatorului PPDD Ionel Agrigoroaei şi au sudat poarta, pe motiv că se află pe proprietatea lor, Vandam şi Agrigoroaei locuind în aceeaşi curte.

Rudele interlopului ieşean Vandam Constantin au încercat, miercuri, să discute cu senatorul Ionel Agrigoroaei sau cu soţia acestuia, strigându-le numele de câteva ori de sub ferestrele unde locuieşte senatorul.

Ulterior, Vandam a decis să sudeze poarta, singura cale de acces la vila senatorului, motivând că poarta se află pe proprietatea sa. Totodată, au fost demontate camerele de supraveghere montate pe pereţii casei senatorului.

  • Vandam Constantin le-a declarat ulterior jurnaliştilor că a încercat de mai multe ori să discute cu senatorul Ionel Agrigoroaei, fără succes însă, acuzându-l pe senator că "se comportă ca un interlop”.

Este un calvar, el (senatorul Ionel Agrigoroaei - n.r.) se comportă ca un interlop. Cu toate că îi spun «bună ziua», iar soţiei lui «sărut-mâna» nu mi se răspunde la salut”, a spus Vandam Constantin.

Totodată, el a adus o masă în curte, pe care a pus doi cozonaci şi un borcan cu miere, spunând că vrea să-i servească pe soţii Agrigoroaei.

"Şi de Crăciun i-am invitat la masă, dar ne-au respins”, a spus Vandam.

La rândul său, senatorul Ionel Agrigoroaei, care nu s-a aflat miercuri în Iaşi, a spus că se simte terorizat şi că va trimite un memoriu preşedintelui Klaus Iohannis.

Întrebat cum va intra în locuinţa sa după ce poarta a fost sudată, Ionel Agrigoroaei a spus că va sări gardul.

"Poarta era oricum închisă cu lacătul, de trei săptămâni, tot de către ei. Aşa că voi sări gardul în continuare, nicio problemă", a spus senatorul ieşean.

Poliţiştii au intervenit, vinerea trecută, la locuinţa senatorului PPDD Ionel Agrigoroaei, după ce acesta a reclamat că membrii unei grupări interlope care locuiesc într-un imobil aflat în curtea vilei sale şi care îl şicanează de mai mult timp au tăiat ţevile de gaz pentru a-l determina să plece din casă.