ŞOCANT: Se poate vinde propria adresă în România? Case din Bucureşti unde "stau" peste 2.000 de oameni
- Roxana Roseti
- 31 mai 2014, 10:13
Câteva case din Bucureşti ar putea intra în Cartea Recordurilor, cu cele mai multe persoane care locuiesc la adresele respective. Pe primul loc se află un imobil din sectorul 3, unde îşi au domiciliul peste 2.000 de oameni.
Potrivit Pro TV, Reprezentanţii Directiei pentru Evidenţa Persoanelor spun că mulţi sunt din Moldova şi Ucraina şi vor să devină cetăţeni români. În fruntea clasamentului se află strada Vlăsăneşti, din sectorul 3, unde s-au întregistrat, la doar trei adrese, peste 4.000 de persoane.
Conform datelor de la Evidenţa Populatiei, teoretic, într-o casă ar trebui să încapă 2.371 de persoane! În cazul de faţă este vorba despre moldoveni şi ucraineni care şi-au făcut buletine la această adresă.
Conform legislaţiei în vigoare, nimeni nu încalcă legea atunci când ia multe persoane în spaţiu. Teoretic, acestea ar trebui declarate la întreţinere acolo unde e cazul, dar aceasta nu se întâmplă. Potrivit datelor de la Evidenţa Populaţiei, Bucureştiul este pe primul loc în preferinţtele strainilor care vor să îşi stabileacă domiciliul în România. Urmează Iaşi, Vaslui, Galaţi şi Suceava.