Editura Evenimentul si Capital

Povestea Huţulilor. Au mai rămas 69 după un secol de bătălii sângeroase. Foto şi video de colecţie

Comandantul batalionului 22 Vânători de Munte, în fruntea huțulilor săi. FOTO: MARIUS VLADrnFOTO: MARIUS VLAD
Autor: | | 4 Comentarii | 16533 Vizualizari

Au murit cu sutele de mii pentru neamul nostru. Nimeni nu i-a comemorat vreodată. Sunt cei mai destonici „soldaţi” pe care i-a avut vreodată oastea României. Au mai rămas puţini, mult prea puţini, „sub arme”

Sun cuminţi şi sfioşi, ca nişte fete mari. Când merg, păşesc ca manechinele pe „catwalk”, cu un picior înaintea celuilat. Aşa trebuie pe cărările înguste, de munte. De regulă, părul le pică alandala pe faţă, să-i ferească de crenguţele care ar putea să le intre în ochi, când mărşăluiesc prin păduri. Acum, însă, au fost tunşi scurt, cazon, cu breton, să dea bine la defilare.

Strămoşii căluţilor ăştia au făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătaie din ambele Războaie Mondiale. Oasele lor jalonează Europa, din munţii Tatra, prin toţi Carpaţii, până, hăt, departe, în Caucaz. Numai în Crimeea 40.000 dintre ei au pierit la datorie. În secolul XXI, când bătăliile sunt electronice şi digitalizate, în România, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, mai există o subunitate de „cavalerie”, ca în urmă cu 100 de ani, pe timpul Marelui Război de Reîntregire a Neamului Românesc. Sub arme au mai rămas 69 de huţuli. Credincioşii cai ai celei mai titrate „arme” a Forţelor Terestre: Vânătorii de Munte.

 Cărările de munte sunt autostrăzile inimoșilor căluți Bucovineni FOTO: MARIUS VLAD

Au fost mulţi. Au rămas foarte puțini

„Când am venit eu aici erau 180 de cai, din care 120 de huţuli şi restul grei şi semi-grei bucovineni”, sapă printre amintiri colonelul în retragere Ioachim Grigorescu, fost comandant al Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireşoaia” Sf. Gheorghe, din cadrul Brigăzi 61 „General Virgil Bădulescu”, de la Miercurea Ciuc, subordonată Diviziei 4 Infanterie „Gemina” – Cluj Napoca.

„Acum mai avem doar 69, din care doi de «şa», adică de călărit, 63 de «samar» - pentru transportul armamentului, muniţiei, hranei şi altor materiale şi încă patru cai de «coloană» - adică de tracţiune”, îl completează lt. col. Vasile Popescu, actualul şef de Stat Major al istoricei unităţi. Ultimii sunt obişnuiţi să tragă după ei, pe roţi, tunuri de 76 mm şi aruncătoare de bombe de 120 mm. O sarcină grea pentru căluţii montaniarzi, că prima piesă de artilerie cântăreşte 750 de kilograme şi a doua 480.

Comandantul Popescu adaugă: „Un căluţ huţul poate duce în spinare până la o treime din greutatea sa, circa 75 de kile”. Iar colonelul Grigorescu, cătană bătrână, cu o uriaşă experienţă, adaugă: „Poţi să le pui şi o sută de kile, dar depinde de durata «zilei de luptă». Normal el duce 75 timp de 12 ore. Cu cât sarcina e mai grea, scade durata samarizării”.

Bătălia de la Cireşoaia

Acum 102 ani, pe 3 noiembrie 1916, pe fondul retragerii armatei noastre către Moldova, au fost înfiinţate primele trupe de vânători de munte. „Toate materialele s-au transportat de la Bucureşti la Tg, Neamţ de către căluţii huţuli, în numai o lună!”, povestesc, în tandem, cei doi colonei. Fostul comandant Grigorescu intră, mândru, în detalii: „Batalionul a intrat prima oară în luptă pe înălţimea Cireşoaia, în judeţul Bacău, pe 11 august 1917.

Culmea e că au şi învins! Comandantul german al grupului de armate inamic a scris, siderat, în jurnalul de luptă: «Când au apărut acele năluci albe, pe creste, trupele austro-ungare au fugit»”. „Nălucile” erau călare pe huţuli. Face un arc în timp şi ajunge pe timpul când el comanda batalionul: „În urmă cu 30 de ani făceam, anual, câte 4-5 exerciţii, de minim două săptămâni. Niciodată fără cai! Erau indispensabili!”.

La nevoie, tot huţulii te scot din necaz

Bătrâna cătană îşi aminteşte că, la Cheile Râşnoavei, exista o punte de 30 de metri între doi versanţi, lată de un metru, la o înălţime de 20 de metri. „În ’85 am făcut 12 exerciţii demonstrative. Treceau huţulii pe punte, unul după altul, cu aruncătoarele de obuze în spinare. Reprezentanţii ambasadelor din China, Germania, SUA, Italia, Franţa şi Rusia au rămas cu gura căscată!”. Venerabilul vânător de munte cu greu poate fi oprit: „Într-o aplicaţie trebuia să ajungem pe vârful Şurianu, cu un elicopter.

Vremea s-a stricat şi nu mai puteam ajunge, prin aer, în spatele «inamicului». Am reuşit, totuşi, pe timp de noapte, după un marş dur, de cinci ore. Fără huţuli nu am fi putut...”. Colonelul Ioachim Grigrescu mai adaugă, şi urmaşul său la conducerea unităţii îl aprobă din cap, că nici cu actuala tehnică de luptă modernă nu s-ar putea ajunge în acea zonă. Baza e tot în bravii căluţi de munte a căror pepinieră e la herghelia Lucina, din Bucovina.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate