Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse

Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse

PSD ia în calcul să desființeze un minister și să înființeze un nou portofoliu în cabinetul Mihai Tudose, au relatat marți surse social-democrate pentru EVZ.

Potrivit surselor citate, ministerul Cercetării și Inovării ar putea să fie desființat și toate atribuțiile sale să fie preluate de ministerul Educației. Numele vehiculate ca posibili titulari pentru noul minister comasat sunt Mihnea Costoiu, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, toți trei deținând funcția de ministru în diferite Guverne anterioare.

O altă modificare discutată în PSD este scoaterea Fondurilor Europene de sub autoritatea ministerului Dezvoltării și înființarea unui minister de sine stătător pentru banii europeni. În cărți pentru noul minister al fondurilor UE se află Rovana Plumb, Eugen Teodorovici și Marius Nica.

  • "O parte importantă dintre miniștrii demisionari vor continua" în noul Guvern Mihai Tudose, au mai relatat surse din PSD pentru EVZ.

Lista noilor miniștri PSD va fi validată miercuri, într-o ședință lărgită a partidului, iar joi este așteptată învestirea noului Guvern PSD-ALDE.

Ne puteți urmări și pe Google News

ALDE a decis să își păstreze aceleași portofolii și aceiași titulari: Mediu (Grațiela Gavrilescu), Externe (Teodor Meleșcanu), Energie (Toma Petcu), Relația cu Parlamentul (Viorel Ilie).

Citește mai multe informații despre noul cabinet: