Demisie la CJ Hunedoara: vicepreşedintele Tiberiu Balint renunţă la mandate

Demisie la CJ Hunedoara: vicepreşedintele Tiberiu Balint renunţă la mandate

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara a anunţat astăzi ca din 11 decembrie să renunţe atât la postul de vicepreşedinte al instituţiei cât şi la mandatul de consilier judeţean.

Balint este anchetat de DNA – Serviciul Teritorial Alba într-un dosar în care apar acuze de corupţie la adresa lui, dar şi a preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, alături de trei oameni de afaceri, printre care şi ginerele şefului CJ, Robertto Venter. Miercuri, cei cinci au fost duşi cu mascaţii la DNA Alba pentru audieri, iar joi, propuşi pentru arestare preventivă. Tribunalul Alba a decis însă că toţi pot fi cercetaţi sub control judiciar. DNA contestă decizia, iar cauza urmează să fie judecată de Curtea de Apel Alba mâine sau miercuri.

„În urma evenimentelor neplăcute în care am fost implicat în cursul ultimelor zile şi pentru a-mi putea dovedi nevinovăţia fără a exista suspiciunea că pot influenţa în mod negativ ancheta în curs de desfăşurare, am decis ca începând cu data de 11 decembrie să demisionez atât din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, cât şi din funcţia de consilier judeţean ales”, a anunţat Balint într-un comunicat făcut public azi dimineaţă. El a refuzat să facă declaraţii suplimentare, fie ele şi de natură strict politică. Vicepreşedintele demisionar al CJ Hunedoara este cercetat pentru luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani. Procurorii îl acuză că a primit de la una dintre firmele favorizate de Mircea Moloţ o mită de peste 500.000 de lei. „(...) inculpatul Balint Tiberiu Ioan, a primit în tranșe, prin intermediul unei firme de consultanță, pe care o controla în fapt, suma de 510.000 lei. Inculpatul a urmărit astfel, disimularea adevăratei naturi a circulației sumelor de bani provenite din infracțiunile de corupție, prin crearea aparenței de legalitate a transferurilor financiare ca urmare a „executării unui contract de consultanță”, se arată într-un comunicat al DNA.