Călărași, un alt spital al groazei. Președintele CJ, tupeu maxim
- Violeta Fotache
- 11 februarie 2015, 00:00
Ceea ce ne-au relatat oamenii despre condițiile din Spitalul Județean Călărași - aflat în subordinea Consiliului Județean - a fost confirmat și de directorul Direcției de Sănătate Publică Călărași, Gabriela Teodorescu.
„În saloane este mucegai din cauza condensului provocat de diferențele de temperatură, care trebuie șters în permanență. Am cerut personalului să facă acest lucru. Am discutat atât cu managerul actual al spitalului, cât și cu medicul șef de la Pediatrie, să înlocuiască sau să recondiționeze mobilierul vechi, dacă nu există bani pentru unul nou. Deja au început să fie înlocuite noptierele din metal ruginite și și-au luat angajamentul să vopsească toate pătuțurile pentru copii. De-a lungul timpului noi am făcut multe controale și am constatat starea degradată a saltelelor”, declara șefa DSP presei locale.
În ciuda realității tragice, președintele CJ, liberalul Răducu Filipescu, proaspăt întors din concediu, dă vina pe presă. „Am fost plecat în concediu și abia m-am întors. Nu e prima dată când se întâmplă chestii din astea, presa face din țânțar, armasar!”, ne-a declarat, deranjat, oficialul. „Au început remedierile. Trebuie ținut cont și de faptul că a plecat un director, n-a venit celalalt. Dar vă spun mâine mai multe!”, a completat Filipescu.
FOTO: Grupuri sanitare infecte - sunt condițiile normale de lucru în spitalul județean Călărași FOTO:FACEBOOK