Fostul președinte Traian Băsescu a cerut ministerului Justiției să publice orice dosar aflat pe numele său în arhiva SIPA, după informațiile publicate de "Evenimentul zilei".
"Am luat notă de informaţia făcută publică de "Evenimentul Zilei" precum că, în arhiva SIPA s-ar afla un dosar vizând persoana mea. În consecinţă, solicit Ministrului justiţiei următoarele:
1. Confirmarea dacă acest dosar există;
2. Dacă se confirmă existenţa unui dosar pe numele Traian Băsescu, cer ca dosarul să fie desecretizat şi făcut public, indiferent care este conţinutul acestuia", a scris Traian Băsescu pe Facebook.
Până în anul 2005 au existat în arhiva SIPA note-sinteză și/sau note informative despre politicieni precum fostul premier Adrian Năstase, fostul președinte Traian Băsescu, fostul premier Victor Ponta și fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a scris EVZ.