Este zvonul momentului în politica din România: Firea se autosuspendă din PSD și candidează independent, potrivit unor surse politice citate de .
Firea nu ar renunța în ruptul capului la candidatură
Ar fi decizia care ar schimba, din nou, dinamica alegerilor din Capitală. Potrivit sursei citate, senatoarea și președinta PSD București, Gabriela Firea, ar urma să se autosuspende din toate funcțiile pe care le deține în Partidul Social Democrat.
Senatoarea pare să nu vrea să renunțe la ideea de a candida pentru Primăria Capitalei. Dacă o astfel de decizie va fi luată, Gabriela Firea ar intra în lupta pentru primăria generală din postura de candidat independent.
Reamintim că partidele din Coaliția de guvernare încă nu au indeintificat un candidat capabil să-l bată pe actualul primar, Nicușor Dan.
De ce n-o vrea PSD pe Gabriela Firea
Cea mai mare problemă a PNL și PSD este că niciuna dintre formațiuni nu are un candidat capabil să convingă electoratul celuilalt partid.
Rareș Bogdan a explicat recent că, în cazul în care Gabriela Firea ar fi candidatul comun PNL-PSD la Primăria Capitalei, ar obține din partea electoratului PNL foarte puține voturi.
Mai degrabă, a spus europarlamentarul, electoratul PNL ar „migra” spre Nicușor Dan. Or listele comune pentru Primăria Capitalei au fost tocmai pentru a-l „înlătura pe Nicușor Dan”.
Iar dacă PNL și PSD ar susține un candidat liberal, social-democrații ar pierde 5 din 10 votanți în favoarea lui , și doar 4 din 10 ar opta pentru candidatul PNL, în timp ce unul din 10 s-ar duce direct către Nicușor Dan.
După ce nici în ședința de joi cele două partide nu au rezolvat ecuația candidatului comun, a declarat că „deocamdată nu avem un nume, deocamdată analizăm, facem proiecte, am terminat un rând de sondaje, mai avem nişte focus grupuri, încercăm, pentru că avem o dificultate şi o spun aici cu sinceritate în faţa telespectatorilor: cele două electorate nu comunică sau comunică foarte puţin. O treime din electorat ar putea să meargă de la un candidat la altul, în funcţie de cine este candidatul comun”.
Ce a spus Firea anterior
”Anul trecut eram candidatul comun cert al Alianței PSD-PNL la Bucureşti, fiind candidatul cel mai bine plasat în toate sondaje, urmând ca sectoarele să fie împărțite. Am fost la nenumārate şedințe interne de partid şi ale Coaliției în care aceasta a fost discuția cât se poate de serioasă. A urmat o răzgândire motivată de “hate-ul” pe care l-aş putea stârni, în rândul electoratului de aşa-numit de dreapta. Consider că este doar un pretext.
Orice politician cu notorietate mare şi intenție substanțială de vot are și simpatie, şi antipatie. E firesc! Important este ca numărul de simpatizanți şi, deci, posibili votanți, să fie mai mare. Dar, şi mai important, este ca acel candidat să inspire încredere, să ştie administrație, să fie muncitor. Arătați-mi un politician de la vârful puterii actuale care nu are “hate”! Chiar mai mare decât al meu, mai ales în Bucureşti! Culmea, îşi dau cu părerea despre Capitală politicieni care au pierdut toate alegerile sau care au participat în alegeri doar ascunși pe liste, nu au luat voturi şi în nume personal.
Am câștigat o dată Primăria Capitalei cu scor peste partid iar când am pierdut, la diferență mică față de contracandidat, am avut aproape 40% iar partidul a luat 26% la alegerile parlamentare de acum 3 ani şi 16% la europarlamentarele trecute. Cum se dă cu piciorul acum candidaturii mele, prin care în mod cert l-aş fi trimis acasă pe Dl Nicușor Dan, vor trebui să dea explicații liderii Coaliției”, a declarat Gabriela Firea pentru .