”Ziua Z”. DIICOT a săltat 40 de studenți TRAFICANȚI DE DROGURI. Au venit din Oltenia la studii la Timișoara ca să vândă

”Ziua Z”. DIICOT a săltat 40 de studenți TRAFICANȚI DE DROGURI. Au venit din Oltenia la studii la Timișoara ca să vândă

Operațiune de proporții a DIICOT Timișoara în această dimineață pentru anihilarea uneia dintre cele mai mari rețele de trafic de droguri de risc și mare risc care aproviziona studenții și carea vea ramificații naționale. Numai în vestul țării, polițiștii de la ”Crimă Organizată” împreună cu cei de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș și cu jandarmii au descins, în paralelel, la 47 de locații din Timișoara și Reșița.

Studenții erau aprovizionați cu droguri de alți colegi de-ai lor, tot studenți, au stabilit investigatorii în timpul anchetei. Printre dealeri se numărau studenți la Medicină și Drept. Aceștia își aprovizionau constant colegii cu amfetamine și cannabis. Gruparea, mai arată sursele EVZ,  era condusă de opt studenți Târgu Jiu, care se ocupau cu aprovizionarea cu droguri pentru restul dealerilor. Ulterior, dogurile de risc și mare risc erau vândute de distribuitori consumatorilor. Practic, au fost identificate două ”divizii”, conectate,  care se aprovizionaureciproc cu droguri, unele dintre ele cumpărate de pe internet.

Perchezițiile sunt în plină desfășurare, iar aproape 40 de persoane, vor fi aduse pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.  Este vorba, în proporție de 90% de studenți.

Amintim că în luna martie, alți studenți dealeri de droguri au fost prinși la Timișoara. Ceștia erau din Nigeria și studiau la Politehnică. Ei comercializau în cluburi pastile Ecstasy și cannabis.

Ne puteți urmări și pe Google News