Ziua Victoriei, un "Revelion al chelnerilor" oferit de Putin

Ziua Victoriei, un "Revelion al chelnerilor" oferit de Putin

Rusia va organiza parada în cinstea victoriei sovieticilor din 1945 asupra Germaniei naziste la 24 iunie, conform unui ordin al liderului de la Kremlin.

Ordinul a fost însoțit de asigurarea că vârful pandemiei Covid-19 „a trecut” în Rusia.

„Am ordonat începerea pregătirilor pentru parada militară din capitala Rusiei și în alte orașe (...) O vom face la 24 iunie”, a spus Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri cu ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, retransmisă la televizor.

Președintele a menționat că situația legată de pandemie a rămas „în general stabilă în țară, în regiuni și în cadrul forțelor armate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Potrivit specialiștilor, vârful pandemiei la noi acasă poate fi considerat ca trecut”, a spus Putin. Data de 24 iunie este simbolică în Rusia, deoarece este data primei mari parade după victoria asupra naziștilor, care a avut loc în 1945.

Data la care este organizată de obicei, 9 mai, se referă la cea a capitulării germane.

Această mare sărbătoare patriotică, care ilustrează în fiecare an puterea militară rusă, a trebuit să fie amânată în acest an din cauza progresiei epidemiei cauzate de noul coronavirus în Rusia.

La 9 mai, Putin s-a rezumat la comemorări modeste: un scurt discurs în fața flăcării monumentului Soldatului Necunoscut de lângă Kremlin, apoi un altul în fața soldaților masați în interiorul zidurilor Kremlinului.

Marți, Putin i-a cerut lui Șoigu ca „exigențele în materie de securitate” să fie „cele mai ridicate în vederea pregătirilor pentru defilarea din 24 iunie”.

„Riscurile pentru toți participanții trebuie să fie minime sau, mai bine, excluse”, a ordonat Putin.

Parada „regimentului nemuritor”, în timpul căreia rușii merg pe stradă cu portretul înaintașilor care au participat la război, va avea loc la 26 iulie.

Marți, Rusia număra oficial peste 326.000 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și 3807 decese.