Ziua Veteranilor, în Armată - România a pierdut 29 de militari

Ziua Veteranilor, în Armata Română: În perioada 1996-2018, România a pierdut 29 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 180 au fost răniţi.

De asemenea, aproximativ 45.000 de militari au asigurat încadrarea detaşamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest ori în alte misiuni din Africa sau Europa. Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan

Cu prilejul Zilei Veteranilor, în București și în garnizoanele în care există unități militare ce au executat misiuni în teatrele de operații vor fi organizate duminică, 11 noiembrie, ceremonii militare și religioase. Activități similare vor avea loc și la mormintele şi monumentele închinate sacrificiului şi eroismului militarilor români căzuți în teatrele de operații.

În Capitală, de la ora 11.00, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului va avea loc, în prezența ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, și șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, o ceremonie militară și religioasă și vor fi depuse coroane de flori.

La viitorul Centru de Recuperare şi Refacere pentru Veteranii din teatrele de operații, aflat în apropiere de Târgoviște (comuna Aninoasa), la fostul spital Mânăstirea Dealu, Asociația Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” organizează de la ora 14.00, în prezența ministrului apărării naționale, Mihai Fifor, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor și prezentarea unor prototipuri pentru laboratoarele medicale și camerele de odihnă ce vor fi puse la dispoziția veteranilor care vor fi tratați în cadrul noii facilități.

Tot duminică, în București, de la ora 13.00, în prezența șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, va avea loc ceremonia militară de dezvelire a bustului Mareșalului Alexandru Averescu, amplasat în fața Mânăstirii Cașin (la intersecția Bulevardului Mărăști cu strada Alexandru Constantinescu), și depuneri de coroane de flori.

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedați.

Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.