Dai dovadă de un umor sănătos şi de o bună dispoziţie care te fac un companoin plăcut. Acordă-ţi nişte pauze, evită variaţiile mari de temperatură şi încercă să duci o viaţă sănătoasă.
8 iunie
Ziua unui băiat serios și cuminte, acum 60 de ani. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 8 iunie s-au născut Robert Schumann, Sir Francis Crick, Barbara Bush, Nancy Sinatra, Bonnie Tyler, Anatol Vieru.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Nicandru şi Marcian (cu litere bold, înseamnă că au fost protoromâni, sau români). Aducerea moaştelui Sf.M.Mc. Teodor Stratilat. Sărbătoare mare, zi liberă: Sf.Treime!
Dragi lupi, padawni şi hobbiţi am primit multă corespondenţă. Probabil că ameninţarea crize sanitare și, posibil, economice, vă face să vă gândiţi la ce este mai rău. Mulți, foarte mulți dintre domniile voastre apreciază faptul că nu m-am mai referit la atrocitățile momentului, ci m-am refugiat în istorii și amintiri. Corect, doar o înaltă față bisericească a caracterizat prezentul drept ”vremuri drăcești!”
Ascult și mă supun! O perioadă, cât va vrea Domnul, o să vă spun amintiri și povești, ca să începeți o zi cu zâmbetul pe buze!
Dar, omul propune, Dumnezeu dispune! Să sperăm la mila ultimului.
Să începem cu povestea astrologiei, pasiunea mea de o viață. De fapt, astrologia a apărut pe pămînt cu multe milenii înaintea împărţirii arbitrare a cunoştinţelor omeneşti între diferitele ştiinţe; sub acest aspect poate fi comparată cu arhitectura, un alt domeniu al activităţii umane în care ştiinţa se împleteşte cu arta şi se folosesc mai multe ştiinţe. Dar, dacă nimeni nu a blamat sau urât arhitectura pentru locuinţele prăbuşite fără veste, sau la cutremure, care sunt fenomene naturale, sau pentru oribilele blocuri contemporane, alta a fost soarta astrologiei - desconsiderată, alungată din universităţi, minimalizată, duşmănită, ignorată, susţinută cu ipocrizie, furată, lipsită de marii oameni, interzisă.
Partizanii şi adversarii astrologiei s-au înfruntat de-a lungul istoriei; şi în prezent încrucişează argumente şi ipoteze. Însă s-a petrecut o schimbare esenţială: cîmpul bătăliei s-a mutat din domeniul filozofic, în care pur şi simplu adversarii astrologiei negau principiile astrologice în domeniul tehnicilor utilizate. Pentru că orice om cu bun simţ, apropiindu-se fără prejudecăţi sau fanatism de astrologie, a realizat minunata ei capacitate de a antrena, de a rafina şi îmbogăţi gândirea omenească. Mai mult, astrologia este necesară, îndeplinind o funcţie socială. Ca un fel de buletin meteo, dar social.
Dar CUM funcţionează, CARE este mecanismul astrologiei? Cum se face că se “ghiceşte” data, de exemplu, a unui cutremur major? În decursul timpului s-au dat mai multe explicaţii, dar niciuna dintre ele nu cred că este cea corespunzătoare şi deci nu le vom menţiona aici. Ceea ce este cert, este că, la fel ca şi curentul electric şi energia atomică, despre care de asemenea nu ştim chiar totul (dar asta nu ne împiedică să le folosim) - deci, la fel ca şi alte domenii care nu au explicate pe deplin modul de acţionare - astrologia funcţionează!
Că Soarele este sursa energiei care a creat şi întreţinut viaţa pe Pămînt - acesta este un lucru pe deplin cunoscut şi acceptat. De asemenea statisticile medicale au făcut public faptul că există o legătură între ciclul activităţii solare şi frevenţa accidentelor cardio-vasculare.
Anumite ritmuri biologice sînt vizibil influenţate de Soare, ritmurile circadiene ale organismului uman: variaţia temperaturii corporale, succesiunea stării de veghe şi de somn, activitatea rinichilor etc. De asemenea ouăle fertilizate răspund la ciclul solar. Micuţele şi simpaticele rozătoare cunoscute sub numele de hamsteri respectă, în condiţii normale, ciclul solar. Puşi în condiţii speciale, fără lumină naturală, îşi reajustează ciclul activităţii zilnice la perioada mai lungă a zilei lunare.
Că Luna provoacă mareele apelor oceanelor şi mărilor - este de asemenea un fapt cunoscut şi acceptat. La fel de cunoscut este faptul că la Lună plină creşte incidenţa unor crize nervoase. Probabil că mai puţin cunoscut este faptul că o anumită specie de crab oceanic îşi schimbă culoarea după fazele Lunii; iar că scoicile, care îşi închid şi deschid valvele în funcţie, se părea, de flux şi reflux, transportate la mii de kilometri de locul de origine, în condiţii de laborator şi-au schimbat ritmul activităţii, după trecerea Lunii la meridianul respectiv. Multe nevertebrate îşi reglează ritmul după ciclul Lunii - viermii Palele Viridis şi Planaria, aricii de mare etc.
Fără nicio îndoială, există o legătură între perioada fazelor lunare şi ciclul menstrual feminin. Un om de ştiinţă american, doctorul Dewan, a reuşit să normalizeze ciclul mai multor femei, convingîndu-le să lase în dormitor o lumină aprinsă noaptea, timp de trei nopţi, începînd cu a 14-a zi a ciclului - becul aprins fiind un simulacru de Lună plină. Tratamentul a dat reuşită într-un procent foarte mare, dar nu întotdeauna.
Exemplele anterioare au fost date cu scopul de a se stabili o apropiere faţă de faptul că planetele (în astrologie Soarele şi Luna sunt numite tot planete, sau luminarii) influenţează, într-un fel sau altul, viaţa de pe Pămînt. Și celelate planete au rolul lor, dar… altădată, sau niciodată!
Dar despre altceva doresc să vă povestesc. În fața unui prezent amenințător, așa cum mi-ați cerut, ne refugiem în trecut. Au fost și atunci probleme, mereu sunt probleme, dar nu le știam, eram doar un băiat cuminte și serios. Acum 60 de ani!
8 iunie 1960 a fost într-o zi de miercuri. Învățam la școala primară, o școală mică, dar curată, cu patru săli de clasă, vis-a-vis de Liceul Cantemir. De unde locuiam, pe Popa Petre, numărul 33, făceam zece minute. Mă trezeam mereu la fix, la ora 07:10. Nu aveam nevoie de deșteptător. Probabil că mă trezeam sincronic, când plecau ai mei la lucru, mama la Facultatea de Stomatologie, tata, la Consiliul Muzeelor. Mă trezeam obosit, citeam până la ora 03:15 în fiecare noapte. Așa mi-a rămas obiceiul și astăzi, nu mă pot culca înainte de ora 03:15. Nu faceam exerciții de înviorare, nu mă spălam pe dinți, nu ma schimbam de pijama. Eram obosit! Apartamentul în care locuiam a fost capriciul mamei mele, care avea casă deschisă, cu pian și magnetofon Tesla. Era o casă-vagon, cu două glassvanduri, care se putea transforma imediat într-un imens salon de dans. Dacă nu ar fi fost bibliotecile, care acopereau toți pereții, ar fi fost mai mult spațiu. Și marea masă rotundă de 12 persoane. Dar primeam mereu musafiri, mereu se juca Canasta, sau alte jocuri de societate, se cânta, se râdea mult, sau se dansa. Lumea, pe atunci, era mai simplă, mai cinstită și mai curată. Și se distra mai bine!
Bun, în dimineața aceea am făcut ce făcem de obicei, în alte dimineți ale lunii iunie, sau ale alte luni. La școală se cam încheiau mediile și se îndreptau notele. Eu, din clasa a doua, de când m-a prins doamna învățătoare Malciolu, o basarabeancă brici, învățătoare emerită, citind sub bancă ”Cei Trei Mușchetari” am avut un regim aparte. Eram ciudățenia cancelariei. Cum să nu fiu un ciudat, dacă citeam enciclopediile și dicționarele, ca pe romane și mai și țineam minte perfect ceea ce citisem. În multe domenii știam mai multe decât cele două tinere ”tovarășe” învățătoare. Nu eram foarte dorit la școală, pentru că mă plictiseam de moarte și făceam pe clovnul, ”perturbam procesul de învățământ”. Așa că pe 8 iunie 1960 nu m-am dus la școala, ca și în alte zile. M-am așezat pe marginea patului, căutând papucii. Mă înghiontea ceva, cărțile pe care le citisem sub plapumă, cu lanterna, ca să nu mă vadă părinții. Oficial la noi în casă toată lumea se culca la ora 23. Eu...
Am pus cărțile în bibliotecă, unde le era locul și am luat altele. Cât am luat masa de dimineață, am citit jumătate din una din ele. Masa se compunea întotdeauna din aceleași bucate. Două ouă fierte moi, trei felii de pâine ”Turist”, pe o farfurioară puțin unt, trei felii de salam de Sibiu, un triunghi de brânză Olanda și puțină marmeladă. Într-un pahar era lapte și într-un termos roșu, nemțesc, cafea Franck Café, o ”cafea” din cicoare, pe care o turnam fierbinte într-o ceașcă din sticlă de Jena. Mâncare avea gust pe timpul acela, nimic din ziua de astăzi nu mai poate egala ”gustul acela”. Mâncam pe îndelete, dar cu ochii în carte. După masă mi se facea somn. Așa că mă culcam și dormeam vreo două-trei ore. Cu programul ăsta a fost o nenorocire când am ajuns la generală și apoi la liceu. Am supraviețuit, m-am adaptat la activitatea de zi, dar tot la ora 03:15 mă culcam. Ca și acum...
Pe 8 iunie 1960, pe la ora 12, băiatul cuminte și serios care eram se pregătea de plimbare. M-am îmbrăcat repede, fără mofturi și artificii cosmetice, lenjerie Tetra, ciorapi de bumbac, pantaloni lungi făcuți de comandă, din pânză de cort, imitând celebrii blugi, vai, inaccesibili pe atunci, și un pulovăr cu mânecă scurtă, făcut de bunica Uța, o minune. În picioare aveam o pereche de bascheți cehești, marfă bună. Am plecat și am încuita apartamentul, nu purtam cheia de gât, ci o puneam într-un ”loc secret”. Am luat-o pe Calea Moșilor, spre atelierul bunicului Pascale, de pe Ștefan cel Mare, lângă Predoleanu, vis-a-vis de parcul Obor, unde se făceau Moșii, cu lanțuri și mașinuțe. Căscam gura la multele magazine și ateliere, care erau pe atunci pe Calea Moșilor. Îmi amintesc de mirosul specific al fiecărei negustorii de pe acolo. Marochinăria mirosea a piele bună, croitoria avea un miros ciudat îl numesc de ”mătase veche” de fapt cam cum miros cățeii, straniu era că ceasornicăria mirosea a spirt. Nu mai vorbesc de brutării, erau trei în drumul meu. Ma învarteam prin cele două Consignatii, era acolo un Atlas pe care pusesem ochii, dar nu mă înduram, aveam banii în buzunar, dar așteptam să mai scadă prețul, așa era pe atunci, dacă nu se vindea repede, proprietarul mai lăsa din preț. Pe la ora 14 ajungeam la tataie Pascale. Mă uitam cum face și desface pe acolo, la atelier, apoi la ora 15:30 o luam binișor către casele lui dom Pascale de pe Mașina de Pâine, numărul 52.
Niciodată tataie, sau tata, nu m-au ținut de mână, întotdeauna am fost un băiat cuminte și serios, care știa cum se trece o stradă și nu avea isterii copilărești. Le mulțumesc pentru încrederea lor. La ora 16,30 se strângea acolo, pe Mașina de Pâine, tot tribul, să mănânce. Veneau și părinții mei, nu mă întrebau niciodată nimic, doar tata mă întreba ce am mai citit. Îi povesteam, la masă se cam lăsa tăcerea, rudele mele se priveau cu subînțels, dar eu eram doar un băiat cuminte și serios. Apoi plecam acasă, tata avea o IFA pe timpul acela și eu mai luam câteva cărți de citit. Pe la ora 18 începeau să vină musafirii, prietenii părinților mei. Nu mă deranjau deloc, eu îmi găseam un colțișor să citesc. Cam de două ori pe săptămână plecam cu toții la film, la Scala, unde era director un prieten bun al lui tata, cred că au făcut războiul împreună, Victor Sandu. Sau la ”Parcul Trandafirilor”, pe Dorobanți, lângă COȘ (Casa Oamenilor de Știință), unde cântau Frații Grigoriu, Dorina Drăghici, Luigi Ionescu și Gică Petrescu, grătarul era excelent și berea de Azuga.
Amintirile unui băiat cuminte și serios de acum 60 de ani.
Poate o să continui cu amintirile, am ce povesti, poate despre prietenii lui tata, de exemplu, Liviu Ciulei și Lazăr Vrabie. Poate, nu...
Dar există ceva sigur, faptul că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 8 iunie 2020
BERBEC Iniţiezi un fel de selecţie naturală în jurul tău, în sensul că ceri ceva, dar primeşti altceva. Testarea prietenilor şi a colegilor te ţine ocupat toată ziua, aşa că nu ai timp de altceva. În general şi astăzi în special nu este favorabil să-ţi iei nici un angajament pe care, apoi, este greu să-l respecţi. Concentrează-te numai pe treburile de rutină şi nu lăsa să fii deranjat. Mare atenţie la cheltuieli şi la cei care îţi propun astăzi cheltuieli. Ai intrat într-o rutină plictisitoare zi-lumină, rutină relativ importantă pentru viitorul afacerilor.
TAUR Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea o zi relaxantă, plăcută ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor personale, pentru că găseşti nota potrivită în acordul sentimental. Ziua de astăzi se configurează ciudat - tu pari că eşti pus în faţa unei decizii. Adica nu şti ce sa alegi, intre două căi de urmat. Decizie care nu-ţi este chiar la îndemână fiind vorba de o problemă mai complicată şi probabil foarte personală. Mai multă odihnă, mâncare naturală şi o muzică relaxanta pot să mai reducă din oboseală cronică acutizata de o perioadă densa si agitata. Probabil ca te vei lumina mai pe seară şi îţi vei spune că noaptea este un sfetnic bun.
GEMENI Ziua este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus, asta pentru că ai un debit verbal prea mare şi te pierzi în amănunte. Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Mercur in aspecte şi toane bune te influenţează favorabil şi debitul verbal are volumul unei Niagare. In toata această dorinţă de afirmare a „eului”, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destainuiri şi mai şi... Dedică ziua celor dragi, familiei, prietenilor sau partenerilor apropiaţi. Căldura sufletească şi investiţiile spirituale făcute astăzi vor aduce dividente plăcute în viitor.
RAC Trebuie să analizezi ultimele veşti şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Lucrurile nu stau în realitate, cum te-ai gândit tu, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg! Profesional dar şi personal treburile par să meargă ceva mai bine. Dar exista intotdeauna un „dar” eşti mereu fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. De exemplu astăzi, luni, fiind zi de cumpărături de completare, după consumul din weekend, te gândeşti cum să faci să cheltuieşti mai puţin. Gândeşte-te mai puţin la bani şi mai mult la oamenii care te iubesc, aşa cum eşti. Aşa cum eşti, nu mai bogat sau mai puternic. Te afli sub protecţia binevoitoare a stelelor care te favorizeaza cu idei noi si indraznete, dacă nu comice, mai ales daca lucrezi in domenii legate de copii. Influenţe astrale subtile te ajuta sa tragi concluzia că lucrurile incep sa mearga spre bine, la locul unde activezi, fie că este birou, fabrică sau şcoală, şi în dragoste.
LEU Vine căldura, vine vacanţa! Nu e rău să planifici concediul şi să faci rezervări din timp. La serviciu nu te lăsa atras în probleme mărunte care te obosesc, dar nu produc nimic concret. Nu te grăbi nejustificat, nu este genul tău şi nici nu dai rezultate mai bune procesând astfel. Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că nu ai luat în considerare toate datele problemei, că nu ţi-ai făcut „stereotipuri de comportament”, că uneori stai „cu botul pe labe” în defensivă. Totuşi, astăzi te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasa şi presiunea atmosferică variază. Ai de luat şi o altă decizie. Mai grea. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat mereu de cei din jurul tău.
FECIOARĂ Pragmatismul tău este de mare folos astăzi, viziunea ta realistă aduce succes. O zi, caldă, obositoare, dar plăcută. Seară poate fi deosebită în compania celor dragi, poate la o terasă. Dupa câteva zile echilibrate, care zile au trecut repede fără amintiri memorabile, stelele iţi surâd din nou. Ai relativ noroc şi în dragoste şi in afaceri, dar afaceri care privesc comunicarea, in general, doar Mercur este patronul tău astrologic! Cu zodia în continuare relativ neaspectată trebuie sa eviti confruntările tăioase, mai ales cele legate de activitaţile profesionale sau de meseria ta. În general eşti un bun profesionist, dar uneori superficialitatea te îndeamnă să laşi lucrurile neterminate. Nu e frumos!
BALANŢĂ Un vârf de energie te face să acţionezi rapid, fără să gândeşti prea mult. Fii prudent şi o să fie bine. Din nou te simţi obosit, sfârşit, golit de puteri. Verifică imediat, nu aştepta! Armonia trebuie să facă parte din viaţa ta, aşa au hotarât stelele pentru tine. Nu te mai indigna când afli amanunte picante despre unele relaţii sociale, despre „vedete”, sau despre unii prieteni care sunt serviabili atita timp cit pot profita de bunavointa ta. Ai şansa să-ţi clarifici un pic dorinţele şi aspiraţiile, să te detaşezi de cotidian. Puţină solitudine, singurătate bine temperată – nu-ţi strică şi îţi întăreşte capacitatea de dialog. Poate vrei să vizitezi, ca pe un muzeu, nişte magazine noi şi foarte scumpe. Poate vrei să stai pe o bancă într-un parc şi să vezi că lumea nu este aşa de bolnavă, urâtă şi disperată cum afli de la televizor. Poate vrei să accepţi că şi tu şi copii care se joacă în parc aveţi nevoie de un viitor!
SCORPION Eşti adus în situaţia de a purta conversaţii calme şi interesante cu cei din jurul tău, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. La serviciu ceva se încurcă, aşa că trebuie să cooperezi! Nu iti imagina ca iti poţi trăi viaţa după telenovele şi filme pentru că nu ai nici un regizor care să-ţi spună ce şi cum să joci! Un procent dintre nativii din zodia Scorpionului astăzi nu se bucură foarte mult. Recunosc, ai motive. Dar numai tu eşti de vina, pentru că nu ai puterea sa-ţi cauţi calea şi să rezişti influenţelor. Nu te enerva, nu te ajuta la nimic, ba chiar goneşti de lângă tine pe binevoitori. Numară in gind pana la zece si zambeşte din nou! Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici iti indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de familie şi/sau financiare, dar tot ale familiei.
SĂGETĂTOR Variabil şi ezitant, modul tău de comportare e reflecţia îndoielilor interioare. Fii mai hotărât, mai sigur pe tine! Zâmbeşte, ţine capul sus şi poţi reuşi, norocul ajută pe cei curajoşi! La serviciu ca şi acasă, in bucătărie, te întâmpină un amestec asortat de treburi urgente care aşteaptă hotărârile şi acţiunile tale energice. Vineri, zi de cumpărături sau de plecat în weekend! Nu brusca lucrurile, mai ales in amor, sau dacă este vorba despre o promisiune. Poate ultima proba de trecut este cea de rabdare! Nu neglija problemele care ţin de sănătate, chiar daca este vorba de o banală durere de cap. In general evită să te simţi copleşit de rau, fie că este vorba de o ameninţare materială cum este criza, fie că este o mică cheltuială care s-a dovedit că este mare.
CAPRICORN Astăzi trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Măcar stabileşte dacă şi cu cât eşti plătit în plus, sau pentru cât timp ai corvoada asta! Evită cu calm şi seninătate să dai replica unor provocări evidente, pentru că discuţia să nu degenereze într-o cearta nejustificatata. Daca ai greşit cu ceva cere-ţi poetic şi cu eleganţă scuze şi vezi daca poti indrepta lucrurile. Dacă nu, dacă nu recunoşti greşeala, chiar dacă ai merge pe apă nu ai fi mai bun decât o pată de ulei. Mai bine stai în propria bucătărie cu o cafea, o prăjitură şi multe amintiri, socializează pe net - şi jocă-te cu pisica. Daca nu ai, poţi să adopţi una. Nici nu ştii ce minune este un ghemotoc de blăniţă torcător şi plin de gheruţe!
VĂRSĂTOR Dai dovadă de un umor sănătos şi de o bună dispoziţie care te fac un companoin plăcut. Acordă-ţi nişte pauze, evită variaţiile mari de temperatură şi încercă să duci o viaţă sănătoasă. Daca eşti în căutarea unui confident, nu trebuie să alegi prea mult, oricum totul se va afla, mai devreme sau mai târziu! Ceva mocnea de mai mult timp, fie că ştiai fie că nu, acum iţi rămâne doar sa tragi concluziile şi să-ţi fie de invaţătura. Nu, nu este ceva grav, mai mult este vorba despre vanitatea proprie. Este o perioadă favorabilă celor din zodia de aer care caută un loc de unde să-şi facă cumpărăturile de la producător, evitând dubioasele supermarketuri, sau să gasească un locşor plăcut unde să se distreze convenabil. O veste sau o întâlnire îţi face mare plăcere. Câştig moderat de bani şi noroc bun, adică necazuri mici.
PEŞTI Ai o dorinţă mare să ieşi din “acvariul” tău, din monotonia cotidiană. Oferă-ţi un început activ de săptămână şi ori îţi vei îndeplini dorinţa, ori vei regreta ca ai astfel de capricii! Să nu fii foarte contrariat cind analiza ta obiectiva si meseriaşă făcută in cercul tau de prieteni va starni proteste şi remarci de genul "am mai auzit asta"! Astăzi originalitatea nu este punctul tău forte. Conjunctura planetelor îţi este relativ favorabila, mai ales in domeniul sănătăţii. Totuşi, un regim alimentar echilibrat şi multă odihnă este ceea ce iţi trebuie. O periodă favorabilă mai ales pentru nativele zodiei. Multă lume, multe proiecte, mulţi prieteni – eşti o persoană populară... Ceva-ceva tot trebuie sa iasa din aglomeraţia asta! Asa că nu pierde timpul cu filozofii utopice şi cu idei fantastice. Mai mult pragmatism nu strică!