Ziua Mondială a Ţiganilor | VIDEO

Chiar dacă astăzi se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Romilor, mulţi dintre aceştia au început să petreacă încă de aseară la Muzeul Ţăranului din Capitală.

Clubul din cadrul muzeului a fost gazda unor festivităţi încărcate de istorie, poezie şi cântec. Toate vorbite atât în limba română, cât şi în cea romani. Zecile de romi prezenţi la sărbătoare s-au putut delecta cu cântece interpretate în limba lor. Însă nu totul a fost cultură şi poezie. Atmosfera s-a încins când un grup de lăutari au urcat pe scenă invitându-i la dans pe toţi cei prezenţi. Sărbătoarea a continuat în jurul unor cazane imense şi în jurul meselor încarcate cu mânacăruri cu specific ţigănesc.

Mii de romi, aşteptaţi la Alba Iulia

Romii sunt aşteptaţi astăzi şi la Alba Iulia, pentru a participa la manifestările organizate în municipiu. Potrivit preşedintelui Partidei Romilor "Pro Europa" filiala Alba, Ilie Petru, manifestările vor fi organizate în şanţurile Cetăţii Vauban din Alba Iulia şi vor cuprinde muzică şi jocuri populare ţigăneşti.

În program sunt incluse momente susţinute de formaţia de cântece şi dansuri "Ternipe", din Ungaria, orchestra şi ansamblul de jocuri populare ţigăneşti a vestiţilor Nicolae Guţă şi Godici, formaţia Tibişor Gheza şi Cornel Gherghel, formaţia din cartierul romilor Alba - Gheorghe Goga, dansatori din partea nomazilor şi căldărarilor din Sebeş, dansatori şi jocuri populare ţigăneşti din zona Mureş.

Sărbătoare este organizată de Primăria municipiului Alba, Consiliul Judeţean Alba, Partida Romilor "Pro Europa" filiala Alba şi conducerea Partidei Romilor Bucureşti. O paradă tradiţională a romilor ce va străbate oraşul Alba Iulia va încheia programul artistic.

Institutul Francez deschis pentru romi

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR) au organizat la Institutului Francez din Bucureşti, între orele 11.30-15.00, o dezbatere având ca subiect „Romii de lângă noi. Cine sunt ei?”.

Dezbaterea îi va privi pe romi prin prisma progreselor sau regreselor înregistrate de autorităţile române în politicile vizând ţiganii (educaţie, sănătate, locuire, ocupare şi antidiscriminare). Aceasta va fi precedată de vizionarea unei scurte serii de filme de advocacy.

37 de ani de sărbătoare

Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reunirea la nivel internaţional a organizaţiilor romilor în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, care a avut loc la Londra, în 1971. La acest Congres au participat reprezentanţi ai ONG-urilor rome din 14 ţări. Cu această ocazie au fost puse bazele Organizaţiei Internaţionale a Romilor, au fost adoptate cuvântul "rom", drapelul şi imnul "Gelem, gelem" ("Am călătorit, am călătorit"), compus de Jarko Jovanovic.

Potrivit celor stabilite la congres, ziua de 8 aprilie este pentru romii de pretutindeni şi un moment de comemorare a celor ucişi în anii celui de-Al Doilea Război Mondial. În timpul regimurilor fasciste din numeroase ţări europene, romii au suferit persecuţii, au fost închişi şi deportaţi în lagăre de exterminare.

Prima atestare documentară a comunităţilor de romi datează din anul 1068, din vremea Imperiului Bizantin. Despre locul de origine a romilor există mai multe teorii. Unii specialişti consideră că aceştia ar proveni din Egipt, în timp ce alţii avansează ipoteza venirii lor din zona de nord-vest a Indiei, din provincia Punjab. De altfel, s-a constatat că limba rromani seamană foarte mult cu hindi, argument în favoarea originii lor indiene.

Se estimează că plecarea lor din India s-a petrecut în urmă cu cel puţin 1000 de ani. Unii cercetatori consideră că au existat mai multe valuri de migraţie din India. Şi astăzi există triburi nomade sau seminomade în India, care susţin teoria că romii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii şi apoi au fost împinşi spre Europa de războaie şi invazii.

Băsescu: Romii sunt încă subiect al discriminării şi al intoleranţei

Preşedintele Traian Băsescu a adresat, astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, un mesaj comunităţii rome din România în care afirmă că romii sunt încă subiect al discriminării şi al intoleranţei, iar dificultăţile acestei comunităţi sunt departe de a fi rezolvate.

În mesajul său, dat publicităţii de Administraţia Prezidenţială, şeful statului subliniază că romii sunt cetăţeni români care au, ca toţi ceilalţi, şi drepturi, şi obligaţii.

"Vorbim despre o importantă parte a populaţiei noastre, care număra, la ultimul recensământ, aproximativ 600.000 de persoane. Problemele minorităţii rome sunt complexe. Numărul crescut al copiilor care nu merg la şcoală sau numărul celor care nu beneficiază de asistenţă medicală sunt probleme care, deşi pot fi identificate la nivelul întregii societăţi româneşti, ating cu precădere această comunitate", afirmă şeful statului.

El accentuează că, în ciuda unor progrese făcute în ultimul timp, în România anului 2008, romii sunt încă subiect al discriminării şi al intoleranţei. "Strategii pentru depăşirea acestor situaţii există, însă dificultăţile romilor sunt departe de a-şi fi găsit rezolvare. Adesea, soluţiile imaginate au fost punctuale, importate, neadaptate la tradiţiile romilor şi la condiţiile economice şi sociale ale acestora", a adăugă Băsescu, precizând că "europenizarea abordării acestei problematici, într-o manieră coerentă şi pe un termen mediu şi lung", constituie singura soluţie.

"Deşi este o zi de sărbătoare, nu trebuie să uităm menirea primordială a acestui moment - şi anume, de a atrage atenţia cetăţenilor români, ca şi celor europeni, asupra problemelor care afectează minoritatea romă, de a comemora victimele acestei comunităţi în Holocaust, ca şi de a aminti datoria pe care o avem de a păstra limba şi tradiţiile acestei minorităţi", mai spune preşedintele.

Citiţi şi: Rom sau ţigan?

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 11: 30