Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie. Suntem vai de steaua noastră. Să înființăm și Ziua Asistatului Social

Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie. Suntem vai de steaua noastră. Să înființăm și Ziua Asistatului Social

Putem fi fericiți, economia duduie, iar salariul minim brut al unui român este de peste patru ori mai mic decât în Luxemburg, liderul topului salariilor minime din Uniunea Europeană.

Astăzi este Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie. Acest lucru ne umple inimile de mândria de a fi român, căci ne aflăm pe antepenultimul loc în clasamentul salariilor minime pe economie din țările Uniunii Europene, cu 446 de euro pe lună. Lider al acestui top este Luxemburg, un stat cât o unghie, pe harta Europei, unde salariul minim este de 2.071 euro. Bineeee, n-om fi noi cei mai bine plătiți, dar i-am rupt la cantitate.  Românica este campioană la procentul angajaților plătiți cu salariul minim pe economie. Mai mult, și Fiscul nostru e un mic lider. ANAF ne impozitează de ne rupe și ocupă locuri fruntașe în nivelul de impozitare a angajatului în UE. Altfel spus, n-avem parale, dar din buzunarele goale îi dăm statului și pielea de pe noi, așa cum veți vedea mai jos...

 

Dar, dacă ne place să moară și capra vecinului, avem vești bune: în luna ianuarie 2019, cel mai mic salariu minim pe economie, în valoare brută, din UE se înregistra în Bulgaria (286 euro), locul unde merge românul la mare, la soare. Lista sărăciei suna cam așa: Letonia (430 de euro), România (446 euro), Ungaria (464 euro), Croaţia (506 euro), Cehia (519 euro), Slovacia (520 euro), Polonia (523 euro), Estonia (540 euro) şi Lituania (555 euro). În alte cinci ţări membre, salariul minim lunar se situa între 650 euro şi puţin peste 1.000 de euro: Grecia (684 euro), Portugalia (700 euro), Malta (762 euro), Slovenia (887 euro) şi Spania (1.050 euro). În restul de şapte ţări membre, toate localizate în nord-vest, salariul minim lunar depăşea 1.400 de euro, ceea ce ne face să pricepem de ce emigrăm în masă: Marea Britanie (1.453 euro), Franţa (1.521 euro), Germania (1.557 euro), Belgia (1.594 euro), Olanda (1.616 euro), Irlanda (1.656 euro) şi Luxemburg (2.071 euro). Comparativ, salariul minim federal în SUA era de 1.098 de euro pe lună în ianuarie 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

În rândul celor 22 de state membre incluse în statistica Eurostat, cel mai ridicat salariu minim din UE îl depăşeşte de şapte ori pe cel mai scăzut. În mod surprinzător sau nu, țările cu un nivel al salariului minim scăzut au, în schimb, costuri fiscale mai mari pentru angajați. În timp ce Irlanda, țara cu cel de-al doilea mai înalt nivel al salariului minim net din UE, are o cotă efectivă de impozitare de 24,07% pentru angajat, România, țara cu cel de-al treilea cel mai mic salariu minim net din UE, are o cotă efectivă de impozitare de 40,85%.

De la 1 ianuarie 2019, salariul minim brut în România, a urcat la 2.080 lei, ceea ce înseamnă un salariu net de 1.263 lei. Cei cu studii superioare și cu cel puțin un an vechime în muncă, au dreptul la un salariu minim brut de 2.350 lei, adică de 1.413 lei, „în mână”. Tot de anul acesta, în premieră pentru România, există un salariu minim diferit pentru industria construcțiilor (633 euro), semnificativ mai mare decât cel standard. Oricum, antepenultimul loc pe care țara noastră îl ocupă în topul salariilor minime din UE – adică mai bun cu un loc decât în anii trecuți, depășind Letonia – se datorează și trecerii unor contribuții financiare din sarcina angajatorului în cea a angajatului.  România, însă, are cel mai ridicat procentaj din Europa de oameni care beneficiază de salariul minim.

Potrivit unui raport al Eurofound, în 2017, patru din zece angajaţi (40%) beneficiau de salariul minim. Spre comparaţie, în Germania sunt retribuite cu salariul minim numai 3,6 %  din locurile de muncă existente.

Acum, că țtim atâte lucruri, să așteprăm să se înființeze și Ziua Asistatului Social. Cred că rupem UE la capitolul ăsta...