Ziua înmormântării interlopului Emi Pian. Poliţia şi Jandarmeria s-au mobilizat ca pentru război. Marcel Vela avertizează: „Sunt cu ochii pe voi!”

Ziua înmormântării interlopului Emi Pian. Poliţia şi Jandarmeria s-au mobilizat ca pentru război. Marcel Vela avertizează: „Sunt cu ochii pe voi!”

Înainte de a fi condus pe ultimul drum, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, a fost depus duminică dimineaţă la capela Bisericii Sfânta Parascheva din Capitală.

Familia îndurerață a lui Florin Mototolea, zis Emi Pian, ucis de un membru al unul clan rival, se pregătește ca la înmormântare să participle mii de persoane. Pentru a se preîntâmpina evenimente nedorite, Poliţia şi Jandarmeria s-a mobilizat și au stabilit împreună cu familia traseul pe care va merge cortegiul funerar.

Pentru că la înmormântare vor veni, probabil, și interlopi extreme de periculoși, oamenii legii s-au echipat cu veste antiglonț și antiînjunghiere. Chiar și duminică dimineață când sicriul a fost depus la biserică, 100 de persoane au însoţit maşina mortuară.

Emi Pian va fi înmormântat duminică la cimitirul „Tudor Vladimirescu" de pe Șoseaua Antiaeriană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cu toate că membrii clanului Duduienilor spun că sunt pașnici și nu vor razbunare, pe rețelele de socializare circulă zvonuri contrarii.

Reprezentantul lor recunoaște că au făcut consiliu de familie, dar spune că au decis să lase totul în mâna justiției.

„Am votul tuturor din familia Duduianu sa ne exprimăm. Suntem crestini ortodocsi. Prioritatea numărul 1 este să facem toate necesitatile evlavioase pentru a ingropa mortul. Dupa un consiliu de trei zile, vreau sa asigur opinia publica că nu ne arde de razbunare. Este minciuna sfruntata, suntem oameni integri cu capacitate de a analiza situaţia. Lăsăm la latitudinea organelor de cercetare, ne supunem legilor", a declarat Viorel Motoi, fiul mamei Omida şi unchiul lui Emi Pian.

Ministrul de Interne Marcel Vela a spus, vineri, că România este un stat sigur, iar cetăţenii care respectă legea nu au de ce se teme. În schimb, cei care încalcă legea, „vor suporta rigorile ei". "Suntem cu ochii pe voi", le-a transmis Vela infractorilor.

De asemenea, Jandarmeria Capitalei a transmis un mesaj în care recomandă populaţiei că respecte măsurile anti-COVID.

Conform prevederilor legale, Jandarmeria are obligaţia de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestaţiilor la care participă public numeros, indiferent de natura acestora, pentru a asigura protecţia participanţilor şi a celorlalţi cetăţeni şi pentru a preveni şi combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, potrivit romaniatv.net