Ziua în care fetele trebuie să se roage dacă vor să se mărite. Praznicul zilei: Acoperământul Maicii Domnului

Ziua în care fetele trebuie să se roage dacă vor să se mărite. Praznicul zilei: Acoperământul Maicii Domnului Acoperământul Maicii Domnului. Sursa foto Arhiva EVZ

Biserica prăznuiește astăzi Acoperământul Maicii Domnului, în amintirea unui eveniment care a avut loc pe 1 octombrie 911.

În esență, sărbătoarea are o mare însemnătate, căci se referă la bunătatea și la puterea Sfintei Fecioare.

Se spune că, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, la Constantinopol, după o noapte întreagă de priveghere, înspre zorii zilei de duminică, mulțimea de credincioși care se rugau în biserica Vlaherna, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a avut parte de o minune.

Constantinopolul era asediat de barbari, situația era disperată și se înălțau rugăciuni în toate bisericile din oraș. Inclusiv într-o bisericuță de la periferie, din cartierul Vlaherne.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe la ora patru, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, așa cum relatează Sfântul Andrei cel Nebun întru Hristos și ucenicul său, Fericitul Epifanie, credincioșii au văzut-o pe Maica Domnului intrând în biserică, strălucind ca lumina, urmată de sfinții Ioan Botezătorul și Ioan Teologul și un alai de îngeri.

Maica a mers până în mijlocul bisericii și plângând I s-a rugat Fiului ei să salveze orașul de atacatori. Apoi și-a scos acoperământul (maforion) de pe cap și l-a înălțat, ca și cum ar fi acoperit tot poporul și cetatea cu lacrimile și rugăciunile ei.

Atacatorii au fost înfrânți în mod miraculos.

TRADIȚII

Fetele mari se rugau divinității Pocroavă sã le acopere capul cu păr bogat si frumos, ca să placã flăcăilor, dar și să le acopere capul în sensul măritatului. Părul lung era un însemn al puterii și divinitatea se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos, ajutându-le astfel să-și gãseascã ursitul mai repede. Se considerã că în era creștină biserica a adaptat la ziua aceasta o sărbătoare religioasă cu sens apropiat Acoperământul Maicii Domnului.

RUGACIUNE

Iată rugăciunea ce trebuie rostită:

“Împărate ceresc, primește pe tot omul cel ce Te slăvește pe Tine, și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc il sfinteste, și preamăreste pe cei ce Te preamăresc pe Tine, și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primește-le toate rugăciunile și făgăduințele și-i izbăveste din toate nevoile si răutațile”.

“Acoperă-ne pe noi cu acopermântul tău, Preasfântă Fecioara, în ziua răutaților noastre; acopera-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va desparți, de față să ne stai intru ajutor, și să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, si în ziua infricoșătoarei judecăți, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperamântului tău”