Când în loc să i se ureze "La Mulţi Ani!" unei fete frumoase de ziua ei, se spune "Dumnezeu s-o odihnească", cuvintele devin de prisos ca la o melodie în care nu mai încape nimic lângă tânguitul în surdină al unui saxofon.
Ce ar mai fi de spus despre Mădălina Manole acum, când o naţiune întreagă se grăbeşte să elogieze viaţa unei cântăreţe abia când aceasta a ales s-o părăsească? Să observăm că solista de ieri corespundea tuturor standardelor de azi, în pofida faptului că muzica ei a răsunat iniţial în "mainstream" pentru a ajunge în prezent într-o nişă pe care casele de discuri o refuză politicos, întrucât, vorba lui Mike Godoroja la "Evenimentele zilei", se caută vedetele de-o vară?
Are rost să mai spunem cinstit că era pur şi simplu frumoasă, cu aluniţa ei şic de deasupra buzei superioare şi cu minunăţia de podoabă capilară care i-a adus unul dintre primele contracte din România cu un gigant al industriei cosmetice internaţionale şi un brand nemuritor, "fata cu părul de foc"? Că trecuse de 40 de ani, născuse, şi totuşi îşi păstrase o siluetă despre care toate păpuşelele care umplu azi micul ecran cred că se poate obţine doar cu liposucţie şi apă plată sorbită cu paiul în cluburi deţinute de câte un băiat care-l ştie pe "sponsorul" de ocazie?
Că avea o voce nu doar dăruită, nespus de melodioasă şi cu un timbru grav inconfundabil, ci şi cultivată – făcuse Şcoala populară de artă, la clasa altei tragic dispărute, Mihaela Runceanu? Că nu se visa "colegă de pagină" cu "senzuale, brăilence şi alte panarame"? Că aşa i-a răspuns cândva unei reviste, într-un strigăt de protest faţă de playback şi faţă de fete care nu ştiu să facă nimic şi atunci cântă, căci e cel mai simplu lucru, deoarece nu-ţi trebuie nici ureche muzicală, nici studii de profil, nici să citeşti, auzi tu!, un portativ, nici măcar voce, ci numai să-ţi menţii echilibrul pe papainoage ca ale lui Lady Gaga şi să îţi agiţi bustul supradimensionat cu bisturiul?
La dispariţia Mădălinei Manole, ar fi de spus doar că nu e nimic rău să îţi placă muzica uşoară, iar aceasta nu tace atunci când mai moare un exponent, căci are publicul său. Oamenii care au crescut cu aceste refrene, poate un pic puerile (las’ că sunt profunde versurile Innei, că de-aia a intrat în "Billboard"!), o ascultă deşi peste tot se difuzează cu totul altceva - "ce, pe Phil Collins îl auzi toată ziua la radio?", zice acelaşi Godoroja.
Oameni care au cunoscut-o îndeaproape, impresarul Bebe Mihu şi soţia sa, celebra Maria Dragomiroiu, ne-au mărturisit, în emisiunea ziarului nostru de pe B1, că Mădălina se schimbase. Privea prin oameni. Începuse să-şi amâne spectacole, lansări, turnee, invocând motive de sănătate. "Numai ea ştie ce era în sufletul ei", a întărit Dragomiroiu, nedormită toată noaptea de parcă ar fi fost conectată la zbuciumul sărbătoritei.
Din păcate, însă, în aceste zile veţi auzi şi cu totul alte lucruri decât ar trebui. Supoziţii transformate ca prin farmec în certitudini. Nenumărate interpretări ale vieţii şi carierei sale, de parcă n-ar fi nicio diferenţă între Mădălina iradiind pe scenă şi Mădălina disperată că i s-a inundat locuinţa din Otopeni în care a investit atât. Probabil că aţi şi ascultat păreri pertinente despre cât de mult l-a iubit pe Şerban Georgescu.
Poate şi că soacra din prima căsătorie, medic ginecolog, a lansat verdictul văzând o ecografie: "Fata asta nu o să aibă copii!". Iar "fata asta" a trecut prin lungi şi dureroase tratamente şi până la urmă a făcut un copil, dar nu cu primul soţ, ci cu al doilea. Cu cel pe care l-a căutat cu ardoare până când şi-a dat seama că era chiar lângă ea, omul alături de care avea să compună în studioul de la etajul întâi al casei din Otopeni, pe care aţi văzut-o toată ziua la televizor.
În loc să ascultăm toate variantele sinuciderii Mădălinei Manole, mai bine am asculta-o chiar pe ea. Poate că muzica uşoară a tăcut puţin, în semn de respect faţă de o viaţă curmată prematur, însă dacă facem un mic efort şi ignorăm larma generală, am putea-o auzi în întreaga ei mică perfecţiune.