De la începutul anchetei Gheorghe Dincă a prezentat anchetatorilor versiuni inconsecvente: ba a negat faptele, ba le-a recunoscut, dar numai parțial. Reconstituirea are menirea de a confirma sau de a infirma aspectele pe care Gheorghe Dincă le-a prezentat ca fiind desfășurarea reală a evenimentelor.

În timpul reconstituirii de ieri, Dincă a fost pus să refacă traseul pe care l-a urmat în ziua de 24 iulie, atunci când a răpit-o pe Alexandra, apoi anchetatorii l-au adus în „casa ororilor”, unde acesta a fost chestionat cu privire la modalitatea în care a comis infracțiunile și cât timp a durat fiecare acțiune din ansamblul faptelor lui care au avut ca deznodământ uciderea Alexandrei. O polițistă a jucat, ieri, rolul victimei, iar astăzi faptele vor fi reconstituite în cazul Luizei.

În ce constă reconstituirea

EVZ l-a contactat pe avocatul Daniel Adrian Briscan pentru a explica, din punct de vedere teoretic, ce urmăresc anchetatorii atunci când fac reconstituirea.

„Codul de procedură penală spune că în cazul în care declarațiile nu sunt credibile sau se contrazic se face reconstituirea. Când se face reconstituitrea (inculpatului – n.r.) nici nu i se dau declarațiile. Scopul ei este să infirme sau să confirme declarațiile pe care le-a dat. Inculpatul este întrebat cum a făcut, pe unde a luat-o, care este traseul, cum a cărat-o pe victimă etc. Dacă lucrurile stau așa cum a relatat, înseamnă că el (n.r. – inculpatul) poate să reconstituie evenimentele fără <ajutor> și în modalitatea lor <naturală>. Dacă lucrurile nu stau așa, pe parcursul reconstituirii, a recompunerii din punct de vedere scenografic a celor întâmplate, apar probleme și îl poți prinde. Uneori, la locul faptei constați că este imposibil ca evenimentele să se fi desfășurat în modalitatea relatată de inculpat. Alteori, dimpotrivă, s-a întâmplat ca la reconstituire inculpatul să arate tuturor celor care nu îl credeau că el chiar poate să procedeze în felul în care a spus că a procedat”, a declarat avocatul Daniel Briscan.

Gheorghe Dincă a mai participat alături de procurori și de polițiști la cercetarea la fața locului în prima săptămână de anchetă. Atunci a negat inițial faptele, apoi a cerut să-i vorbească unui anume polițist, căruia i s-a destăinuit vreme de o oră, fără a fi de față nici avocatul lui, nici vreun procuror. Daniel Barbu ar fi numele polițistului căruia Dincă i-a mărturisit pentru prima oară faptele.

Ce le-a spus Dincă procurorilor

Consemnarea celor spuse de Dincă a avut loc abia după această destăinuire, fără a ști vreodată anchetatorii dacă versiunea spusă de Dincă respectivului polițist a fost mai lungă sau mai scurtă, mai detaliată sau mai vagă decât varianta consemnată. De la primul avocat din oficiu al lui Gheorghe Dincă, Bogdan Alexandru, a aflat opinia publică varianta spusă Dincă procurorilor cu privire la cele două crime.

Iată cum relatează primul avocat din oficiu al inculpatului că ar fi procedat Dincă:

  • A luat-o pe Alexandra în mașină, aceasta făcându-i semn la autostop. I-a propus să facă sex, fata a refuzat, atunci el s-a enervat, i-a dat un pumn și în semi-inconștiență a dus-o acasă.
  • Acasă a legat-o, însă nu foarte strâns la picioare, a lăsat 20-30 de centimetri joc de picioare, astfel încât ea putea să facă pași.
  • În momentul în care a surprins-o pe Alexandra cu telefonul aprins, avut un exces de furie și i-a aplicat o lovitură peste față.
  • Alexandra a căzut, s-a lovit cu capul de ciment. Dincă a văzut că ea respira foarte greu și că începuse să sângereze pe o ureche și pe nas.
  • Dincă și-a dat seama că e ceva mai grav decât și-a imaginat că se poate întâmpla de la o lovitură și a încercat ce putea să țină de eșlsă o readucă la viață, dar Alexandra a decedat.
  • Deși s-a gândit să procedeze la fel cum a procedat și cu Luiza, totuși a luat decizia de a incinera trupul Alexandrei. Nu a fost tranșată. Pur și simplu a fost pusă într-un cazan pe care Dincă îl folosea în mod constant pentru a topi metale și separarea cuprului de aluminiu.

Te-ar putea interesa și: