Zimbrii de la Armeniș sunt pregătiți pentru libertate

ZimbriI din Munții Țarcu fac primii pași spre libertate. Animalele au fost transferate din zona de aclimatizare.

După o perioadă în care se vor adapta în noul spațiu și vor învăța să supraviețuiească în natură, zimbrii vor fi eliberați într-o zonă sălbatică ce se întinde pe nu mai puțin de 59.000 de hectare. Vor deveni, astfel, primele exemplare care trăiesc în sălbăticie, în Carpații Meridionali, din secolul al XVIII-lea încoace.

Zimbrii de la Armeniș au fost aduși în Munții Țarcu în luna iunie a acestui an, din diferite centre de reproducere din Europa. Obiectivul proiectului, inițiat de Rewilding Europe și World Wide Fund for Nature Romania, este crearea unei populaţii de cel puţin 500 de exemplare.