Zile negre pentru Răzvan Cuc! Fosta directoare Tarom a ajuns la DNA. „Mă duc și spun adevărul”

Zile negre pentru Răzvan Cuc! Fosta directoare Tarom a ajuns la DNA. „Mă duc și spun adevărul”

Fosta directoare Tarom, Mădălina Mezei, a ajuns, în această dimineață, la DNA, pentru a da declarații în fața procurorilor despre solicitarea ministrului Transportului, Răzvan Cuc, cu privire la ținerea la sol a unor avioane în ziua moțiunii de cenzură.

UPDATE 1 La ieșirea de la audieri, Mădălina Mezei a declarat că le-a spus autorităților absolut tot ce știe referitor la acuzele aduse lui Răzvan Cuc.

„E rolul autorităților să stabilească adevărul. Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în Tarom. Tarom este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că își poate bate joc de cariera și profesia unui om. Planul meu profesional este de a livra o strategie pentru Tarom pe termen lung, iar eu l-am crezut pe domnul Cuc că putea construi așa ceva. Nu mai spun nimic, am spus tot autorităților, am încredere în instituțiile democrației românești”, a declarat Mădălina Mezei la ieșirea din sediul DNA.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Mă duc şi spun adevărul", a afirmat Mădălina Mezei la intrarea în sediul DNA.

Direcția Națională Anticorupție s-a autosesiziat în chestiunea reținerii la sol a aeronavelor TAROM, ordin pe care ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i l-ar fi dat fostului manager al companiei, Mădălina Mezei.

Pentru că a refuzat să oprească la sol pe aeroporturile din țară avioanele ce urmau să zboare în direcția București pe data de 10 octombrie, ziua depunerii moțiunii de urgență împotriva Guvernului Dăncilă, managerul companiei TAROM a fost destituită!

Mădălina Mezei a recunoscut ordinul primit de la ministrul Transporturilor, afirmând că acesta este motivul real al demiterii sale – refuzul de a opri avioanele companiei să ajungă la București în ziua moțiunii de cenzură!

„Da, pot sa confirm ca Razvan Cuc mi-a cerut să rețin la sol aeronavele. I-am spus că nu se poate, că nu există niciun motiv și că ar fi vorba despre un abuz. În plus, compania TAROM nu poate fi implicată în așa ceva, în chestiuni politice. Ministrul Cuc a invocat tot felul de argumente ca să fac acest lucru, dar nu am vrut. Mai mult ca sigur acest refuz a fost motivul destituirii mele. Cu o săptămână înainte mi se prelungise mandatul și eram lăudată, apoi m-a sunat seara președintele CA și mi-a zis că s-a decis să fiu destituită”, a afirmat fostul manager al TAROM.

Mădălina Mezei, chemată luni la audieri

Procurorii DNA s-au autosesizat cu privire la declarațiile făcute publice de Mădălina Mezei și au chemat-o pentru luni la audieri.

Astfel, ea va putea confirma și oficial, în fața anchetatorilor, povestea ordinului primit de la ministrul Răzvan Cuc.

Dăncilă i-a trimis Corpul de control

Răzvan Cuc a fost luat în colimator și de primul-ministru, Viorica Dăncilă. Premierul României a trimis Corpul de control aflat în subordinea sa la Ministerul Transporturilor și la compania TAROM, cu misiunea de a verifica activitatea conducerilor celor două instituții.

Reacția Vioricăi Dăncilă vine pe fondul scandalului declanșat în ultimele zile o dată cu îndepărtarea Mădălinei Mezei de la conducerea companiei TAROM.