Ziariștii britanici au aflat. Soarta lui Ianis Hagi la Rangers

Ziariștii britanici au aflat. Soarta lui Ianis Hagi la Rangers

Internaționalul român, Ianis Hagi, a venit la Rangers din Belgia, de la Genk, în perioada de mercato din iarnă. În scurtul timp a reușit deja să-i impresioneze pe scoțieni, care vor să îl păstreze și din vară.

 

Fiul „regelui” Gică Hagi este considerat unul dintre cei mai importanți jucători din echipă. Evoluțiile sale l-au făcut extrem de iubit în rândul fanilor, iar Rangers va face tot posibilul să-l păstreze și din vară, după cum anunță cei de la BBC.

„Fiul legendarului Gheorghe Hagi a devenit un jucător de bază pe Ibrox, încă de când a venit de la Genk. Cea mai mare contribuție a avut-o la meciul tu cu Braga, când a marcat de două ori.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rangers va încerca din răsputeri să-l păstreze pe jucătorul de 21 de ani și au și o opțiune în acest sens”, notează cei de la BBC, care l-au inclus pe Ianis într-un prim 11 al jucătorilor din Scoția cărora le expiră contractele.

Pentru un transfer definitiv al lui Ianis Hagi de la Genk,  Rangers va trebui să plătească 5 milioane de euro.

Fanii lui Rangers, fermecați de Ianis Hagi

Potrivit celor de la Footballfancast.com, Ianis i-a cucerit din nou pe fanii scoțieni cu atitudinea și mesajul transmis.

„Fanii lui Rangers nu se mai pot sătura de mesajul de clasă al lui Ianis. O grămadă de suporteri au reacționat după ce au văzut clipul video al lui Ianis Hagi și este corect să spunem că jucătorul în vârstă de 21 de ani este o figură foarte populară pe Ibrox”, a notat sursa citată.

„Te rugăm, rămâi acasă, rămâi la Rangers”, a fost comentariul unuia dintre fani.

„Te iubim, Ianis”, a scris un alt suporter.

„Are doar 21 de ani și deja înțelege ce înseamnă să fii un jucător al lui Rangers, un gest de clasă al lui Ianis”, a mai scris un fan.

„Ai grijă de tine, Ianis, și semnează contractul ăla”, a fost un alt mesaj.

„Un jucător extraordinar cu o mentalitate de învingător. Mulți ar trebui să învețe de la el”, a mai notat un suporter.

Ianis Hagi le-a cerut scoţienilor să stea în case.

„Vreau să transmit dragostea și sprijinul familiei Rangers către lumea întreagă. În special doctorilor, asistentelor și tuturor celor care lucrează în sănătate.

Cei ce au curajul de a merge în fiecare zi la muncă pentru a salva vieți. De-abia aștept să mă întorc la antrenamente, să-i văd pe băieți din nou și să mă pregătesc împreună cu ei”, a fost mesajul lui Ianis, potrivit digisport.ro.