Evenimentul Zilei > Social > Zi neagră în România. Valorile mor pe capete. Anunțul tragic a fost făcut în urmă cu scurt timp
Zi neagră în România. Valorile mor pe capete. Anunțul tragic a fost făcut în urmă cu scurt timp

Zi neagră în România. Valorile mor pe capete. Anunțul tragic a fost făcut în urmă cu scurt timp

A încetat din viață, la vârsta de 89 de ani, Aurel Vainer, fost președinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În 1966 a devenit doctor în Economie.

A murit la vârsta de 89 de ani, Aurel Vainer, fostul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Cel decedat s-a născut la data de 10 ianuarie 1932, în Ştefăneşti, judeţul Botoşani și a fost fiul lui Ioina şi Beti Vainer.

A activat în domeniul comerţului, statisticii şi construcţiilor înainte de Revoluție

A absolvit Academia de Studii Economice, în 1953, şi a devenit doctor în Economie, în 1966. A urmat cursuri de specializare, la Paris, în Marketing, Studierea Pieţei (1968), în Medierea Diferendelor Comerciale (2003), conform site-ului cdep.ro.

Înainte de 1989 a activat în domeniul comerţului, statisticii şi construcţiilor: comerţul de stat (1949-1950), Direcţia Centrală de Statistică, (1950-1959), construcţii (1959-1962). De asemenea, un lung interval, înainte de 1989, Aurel Vainer a desfăşurat activitate de cercetare ştiinţifică, fiind cercetător ştiinţific principal gradul II şi gradul I la Institutul de Cercetări Comerciale şi la Institutul pentru Cercetarea Comerţului Interior şi al Comerţului.

După 1989, a făcut parte din conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti: vicepreşedinte (1990-1996), prim-vicepreşedinte (1996-2002), vicepreşedinte (2002-2004), membru în Colegiul de Conducere (1990-2005).

A fost de asemenea, profesor asociat la Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Finanţe şi Contabilitate din Câmpulung Muscel (2000-2008).

În perioada postcomunistă, a deţinut trei mandate de deputat din partea minorităţilor naţionale – Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Un prim mandat l-a deţinut în perioada 2004-2008. A fost reales deputat în 2008 şi în 2012. În toate cele trei legislaturi a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor.

A fost membru în Comitetul Director al Asociaţiei Române de Marketing (1996-2004), vicepreşedinte al Societăţii Române de Statistică (2004), membru în Comitetul Executiv al Congresului Evreiesc European (2005-2007). Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă (din 2012).

Aurel Vainer a primit Ordinul „Steaua României”

A fost decorat cu Ordinul “Steaua României”, în grad de ofiţer (2013) şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare, în grad de Cavaler, conferit de Franţa (2009). La 18 ianuarie 2017, Aurel Vainer a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Comandor, în semn de “apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care a dat dovadă de-a lungul întregii cariere, pentru contribuţia determinantă pe care a avut-o în conservarea moştenirii iudaice şi în îmbunătăţirea dialogului interreligios, pentru implicarea deosebită în combaterea antisemitismului, xenofobiei, rasismului şi a negării Holocaustului, precum şi pentru consolidarea legăturilor româno-israeliene şi promovarea imaginii României în lume″. Decretul de decorare a fost semnat de preşedinte la 30 decembrie 2016.

A avut o carieră importantă și în publicistică

A avut o bogată activitate publicistică în cercetare (economia comerţului, marketing), publicând studii şi articole pe teme economice, precum şi cărţi de comerţ interior şi de marketing (ex: “Marketing – de la concepţie, prin cercetare, la acţiune”, 2001; “Federaţia comunităţilor evreieşti din România. Şaptezeci de ani de existenţă”, 2008; “Mărturii şi imagini despre Holocaust în România”, 2013).

A primit, la 7 mai 2015, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Senatului Universităţii Titu Maiorescu, iar la 16 ianuarie 2020, i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Petroşani. În 2018 i-a fost acordat titlul de cetăţean de onoare al Capitalei. Un an mai târziu, în 2019, a fost decorat de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) cu Medalia de onoare a acestei organizaţii şi a fost distins cu Crucea de merit în rang de ofiţer a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.