Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și-a cerut scuze pentru o declarație de luni, în care spunea că parlamentarii UNPR sunt „un vagon de morcovi”, iar cei din PLR unul de ardei grași.
„'În curtea mea există un vagon în plus de morcovi, morcovii respectivi sunt la mine în curte, sunt în curtea mea social-democrată. Deci UNPR aparţine grupului parlamentar PSD, din ponderea noastră o cotă parte, aşa cum a fost negociată, o primesc cei de la UNPR. În grupul conservator a apărut un nou vagon de ardei, ardei gras, că acum este toamnă, şi ardeiul acesta gras aduce beneficii grupului conservator. Pe cale de consecinţă, noi trebuie să vedem care este ponderea noului Birou Permanent în această sesiune şi să dăm PC mai multe funcţii. Ardeiul gras înseamnă mai mulţi bani pentru PC”, a explicat Zgonea, luni, vorbind despre schimbarea ponderii grupului parlamentar liberal-conservator, nou constituit.
Azi, președintele Camerei Deputaților și-a cerut scuze.
„Vă rog frumos să îmi acceptaţi scuzele pentru limbajul un pic neprincipial pe care l-am dat ieri în intervenţia mea. Îmi cer scuze şi vă rog să le acceptaţi din partea mea. Nu sunt în cea mai bună situaţie din viaţa mea în aşa fel încât câteodată fac şi eu câteva glume care nu sunt de bun augur în funcţia pe care o am de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Îmi cer scuze şi îmi pare foarte rău pentru intervenţia mea de ieri”, a spus Valeriu Zgonea.