În ”Kalendar” după sărbătorirea vânătorilor, a războinicilor, a cailor, după „Paştele Cailor” și ”Paștele Blajinilor”, iată o nouă sărbătoare, pe 25 aprilie, “Marcu’ Boilor”.
Pe 25 aprilie s-au născut: Oliver Cromwell, Giugliemo Marconi, Ella Fitzgerald, AL Pacino, Vladimir Jirinovsky, Bjorn Ulvaeus (ABBA), Lia Manoliu.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Ap. şi Ev. Marcu și Vasile din Poiana Mărului.
HOROSCOP Dar oare de ce aveau strămoşii noştri, de exemplu, dacii, atâtea sărbători, ţinute cu străşnicie, în care nu se lucra? Simplu, ei nu aveau concediu plătit! Zilele de odihnă erau repartizate corect şi natural, ţinând seama de ritmurile agricole şi pastorale. Dacă nu era de lucru, atunci era sărbătoare! Nu erau mai puţine zile de odihnă decât acordă capitalismul multilateral victorios, ba chiar mai multe. Dar, în prezent s-a făcut o afacere şi din concediul tău, de exemplu! Cineva îţi ia banii, repede-repede! Ia gândeşte-te!
Dacă ieri se spune că a fost Ziua Calului, numită de mulţi Paştele Cailor (dar e şi pe 2 februarie) ei bine, astăzi este Ziua Boului. Poate unde este Zodia Taurului. Poate unde Taurul cu multele sale variante, zimbrul, bivolul, chiar şi... boul cel muncitor, este un animal foarte puternic. Poate unde este primăvară, chiar dacă vremea este capricioasă.
Jocurile Taurului erau larg răspândite în Europa antică. Tineri şi mai ales tinere săreau acrobatic, în salt mortal, peste un taur sacru, alb, care ataca. Taurul este zodia lui Venus (Afrodita), iar jocurile taurului făceau parte din Misterele Afroditei. S-au păstrat mult timp în Creta. Iar în Vestul Europei s-au transformat în coridă.
Era, în antichitate, victoria agilităţii şi inteligenţei omeneşti asupra forţei brute, animalice. Corida nu mi-a plăcut niciodată, poate unde toreadorul avea sabie. O degenerare stupidă, vulgară și crudă. În antichitate tinerii aveau doar agilitatea lor şi inteligenţa superioară. Scopul nu era uciderea taurului, ci învingerea lui!
Taurul alb este prezent pe stema UE. Este mitul vechi, antic grecesc, despre Zeus, transformat într-un taur alb, care trece împreună cu frumoasa Europa apa Mediteranei, a Mării Egee şi ajunge într-un continent necunoscut. Continentul primeşte numele de Europa.
Dar de unde veneau Zeus şi Europa? Nu cumva din... Atlantida? Din ce în ce, sunt mai favorabil, ideii, împărtăşită de mulţi savanţi, că Atlantida a fost civilizaţia minoică, „scufundată într-o singură noapte”. În sensul că, Platon, în dialogurile sale, s-a referit la DOUĂ Atlantide, legende păstrate în tradiție și amestecate. De dinainte de Pyrrha. O Atlantidă atlantică, aflată dincolo de Coloanele lui Hercule și Atlantida din marea grecilor, din Marea Egee, civilizația minoică.
În magistrala carte a lui N.A. Kun, ”Legendele și miturile Greciei Antice”, apărută în anul 1958 în limba română la Editura Științifică într-o ediție de lux, legată frumos, pagini de hârtie cretată, tipar înalt și grafică de excepție, la paginile 119 și 120 se află legenda Europei. În această versiune Europa este fiica regelui Agenor al Sidonului, în Fenicia. Iar Zeus-Taurul nu o duce în... Europa, ci în insula Creta. Mie imi place mai mult prima variantă, este mai veche, cu siguranță, are un aer de început de eră și de operațiune de salvare.
Dar timpul a trecut și a venit epoca creștinilor. De acea nu este întâmplător că astăzi pomenim pe Apostolul şi Evanghelistul Marcu, dar care are ca simbol Leul. Taurul este simbolul lui Luca, aşa cum Matei este Îngerul şi Ioan, Vulturul. Cele patru portaluri de energie ale zodiacului!
Dragi lupi, padawani și hobbiți de mult nu v-am mai făcut părtași de ceea ce primesc de la UE. De fapt am trecut printr-o perioadă în care nu am mai deschis curierul, mi se părea inutil deoarece: ”Noi aşteptăm lumina, dar iată întunericul” Isaia 59:9. În pustnicia mea converg multe informații adevărate. Trimise de unul și de altul ca să scape de ele, de încărcătura lor negativă. Eu le iau și le citesc și încerc să transform fierea în miere. Pentru asta există pe lume cei ca mine. Dar iată câteva știri de la UE, nu le găsiți în altă parte:
Grupul TF1 îşi ameninţă distribuitorii cu tăierea semnalului, mai întâi pe interfaţa web pentru computere şi telefoane mobile, apoi, din vară, pentru emisia TV. În vizor se află canalele Orange, SFR şi Canal care comercializează prin serviciile lor de telecomunicaţii, de cablu sau de satelit pachete audiovizuale.Potrivit unor informaţii din presă, filiala Bouygues şi-a notificat operatorii că nu vor mai primi semnal pentru canalele lor gratuite(TF1,TMC,NT1,HD1, LCI) pe interfaţa web dacă nu plătesc pentru conţinuturile respective. Tăierea semnalului este posibilă din 30 aprilie, adică exact între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Încă din vara trecută, filiala Bouygues ameninţase cu tăierea semnalului la decodoare şi media-boxuri pentru unii operatori. De astă dată, este vorba chiar despre televiziune, cu piaţa sa foarte mare de distribuitori. Solicitările de plată pentru conţinuturile difuzate au început încă de anul trecut, dar nu s-a întâmplat nimic, deoarece ideea de gratuitate nu se împacă deloc cu noile cerinţe.”Modelul actual este echilibrat, spune Orange, operatorii telecom difuzează gratuit către clienţi programele TF1, expunere ce aduce bani.Operatorii suportă singuri costurile distribuţiei fără a cere contribuţia din partea editorilor”. La rândul său, TF1 nu prea are spaţiu de negociere, pentru că nu se poate dispensa de 50% dintre gospodăriile care îl recepţionează prin mediabox. Operatorii sunt şi ei distribuitori de publicitate şi pot să renunţe la bugetul investit pe TF1 şi celelalte canale, mai spune Orange. În ce o priveşte, TF1 a început negocierile pretinzând 100 de milioane de euro. Justificare ar fi că, din moment ce operatorii plătesc milioane de euro pentru drepturile sportive, ar trebui să plătească şi câteva zeci de milioane de euro pentru canalele TV cu audienţă considerabilă. Mai exact, TF1 consideră că ar fi foarte just ca operatorii de telecomunicaţii să participe la remunerarea creaţiei franceze, aşa cum se întâmplă în mai multe ţări europene cum sunt Germania, Belgia, Spania, Portugalia şi Polonia. Pe de altă parte, TF1 vrea să nu mai fie dependentă de veniturile din publicitate devenite nesigure în ultimii ani. În aşteptarea unui răspuns pozitiv, contractele au fost prelungite doar pentru câteva luni. SFR şi Canal vor fi însă primele cu semnalul tăiat pentru oferta lor digitală în absenţa unui răspuns pozitiv. Mai multe la https://www.lesechos.fr/tech-medias/medias/0211966332834-tf1-lance-un-ultimatum-aux-telcos-pour-se-faire-payer-2079338.php#76P3tk0s366JvaX1.99
Și, o știre din cultură:
Ziua mondială a cărții și a drepturilor de autor s-a celebrat, ca în fiecare an, pe 23 aprilie, data comemorării morții lui William Shakespeare și a lui Miguel de Cervantès. Edituri, biblioteci, librării, institute culturale și asociații ale autorilor se mobilizează în lumea întreagă pentru a promova cu această ocazie lectura, industria editorială și protejarea proprietății intelectuale. Anul acesta, ziua a fost consacrată persoanelor nevăzătoare sau care suferă de deficiențe de vedere. Uniunea mondială a nevăzătorilor a anunțat cu această ocazie că doar 10% din cărțile publicate în lume sunt tipărite într-un format accesibil pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Pentru a discuta despre multiplele aspecte legate de această realitate, UNESCO a organizat la Paris, luni, 24 aprilie, o conferință cu tema Accesibilitatea - o provocare pentru editori. 23 aprilie a marcat, de asemenea, începutul mandatului orașului Conakry, capitala Guineei, în calitate de Capitală mondială a cărții în 2017. Orașul african a fost ales de către UNESCO pentru diversitatea programelor municipalității care încurajează implicarea comunitară, punând accent pe tineri și alfabetizare si alocând sume foarte importante în acest scop. În acest mod, UNESCO a celebrat luni, nu numai orașul Conakry și eforturile sale, dar și întregul continent african pentru a promova literatura acestuia. Mai multe edituri importante au fost prezente: À dos d’âne, Éditions Dagan, L’Harmattan Guinée, Éditions Nubia, Michel Lafon Éditions, Présences Africaines și Librairie‑Galerie Congo.
Mai multe la http://fr.unesco.org/news/celebration-journee-mondiale-du-livre-du-droit-auteur-2017
Dragi lupi, padawani și hobbiți am ajuns la un confortabil număr de trei sute de emailuri, primite zilnic, de la domniile voastre. Dar vă rog să-mi scrieți, în continuare, la dom.profesor@gmail.com. Pentru mine este un exercițiu absolut necesar, ca să văd cu ochii măriți de uimire și teamă diferența formidabilă dintre ceea ce doriți, de fapt, de la viață, domniile voastre și ceea ce se petrece în REALITATE în lume, încotro merge ea. Din nefericire, sunteți mințiți și înșelați tot timpul. Un nepot, care lucrează în State, la o agenție oarecare, mi-a spus că 95% din știri sunt false, sau nu contează. Uitați-vă cum este terfelit, degeaba, săracul Ilie Năstase de presa internațională. Mâine o să vă spun ce și cum, în noaptea asta primesc clipurile video de la fața locului, din patru unghiuri, camerele de supraveghere, care, cu siguranță, o să-mi confirme bănuiala, ce zic eu, certitudinea. Mă mir cum de nu s-a prins CTP și el este un jucător foarte bun de tenis. Dar, în lume, sunt departamente speciale care colporteză ”fake news” sau lansează ”mode” ciudate, făcute să distragă atenția. De la ce?
Aștept un răspuns de la domniile voastre la, repet, dom.profesor@gmail.com. Haideți, nu fiți leneși, la cinci sute de emailuri zilnic nu vă mai invit să-mi scrieți! Și după cum știți, primii veniți, primii serviți, moda asta cu scrisul pe email nu o să dureze o veșnicie! Haide să vedem ce o să aducă mâine pisica, doar este, în definitiv, o altă zi!
* * *
HOROSCOP
BERBEC Eternul Uranus din zodie îți induce impulsuri ciudate, revoluționare. Financiare, sau sentimentale pentru că acest gen de probleme sunt „la modă”. Primeşti o factură, sau o veste neașteptată! Nu intra în discuţii asupra patrimoniului comun, sau a unor proprietăţi pe care le împarţi cu alţii. Ascensiunea ta din ultimul timp şi ultimile mişcări profitabile atrag invidii şi bârfe. Este şi o zi cînd se pot petrece evenimente neplăcute în sfera familiei şi a prietenilor, care sunt malefic aspectate. Afacerile sunt moderat aspectate, mai curînd spre bine, sănătatea la fel. Domeniul dragostei şi al relaţiilor sociale nu este aspectat, deschizînd cutia Pandorei, a neprevăzutului!
TAUR În cursul dimineții lucrurile nu par să iasă după cum le-ai proiectat şi erau avantajoase! Nu poți să câștigi în fiecare zi. Retragerea la timp pregătește victoria de mâine, spunea Sun Tzu! Fiecare are modul lui de a reacţiuna, fiecare este o persoană diferită de tine având propria scară a valorilor şi propriile aspiraţii. Nu te poţi substitui lor, nu poţi impune propriile gusturi. După prânz primeşti o vizită, sau ai o întâlnire, care nu-ţi face nicio plăcere. Ba, din contră. După întîlnire te gîndeşti că sunt mulţi proşti pe lume. Atenţie, şi partenerul tău de discuţie poate că gândeşte acelaşi lucru! Logica şi interesul tău nu este similare, în majoritatea cazurilor cu cele ale anturajului, colegilor, rudelor. Fiecare este o fiinţă unică, „făcută din pulbere de stele”. Zâmbeşte acestui gând luminos şi aşa a mai trecut o zi!
GEMENI Ai nevoie de sprijin din parte anturajului, a colegilor şi a familiei. Ai intrat în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale de 1 Mai. O veste de la nişte prieteni. Poate este vremea să-ţi diversifici activitatea. Vin vremuri foarte grele, din toamnă probabil că economia mondială se va prăbuşi, şi tot oamenii cinstiţi o să sufere, aşa că trebuie să te pregăteşti de pe acum. Astăzi ai o informaţie care te interesează şi poţi să o valorifici mai tîrziu. Nu te mai gândi la emigrare, ca la „calea de aur”. Situaţia este foarte grea în toate ţările civilizate şi acolo ei nu privesc cu ochi buni pe noii veniţi. Nicăiei nu sunt „câini cu covrigi în coadă”. Aşa că astăzi începe să cauţi un „second job” pentru perioada caldă, ceva de sezon.
RAC Aspectele Lunii, în scădere, arată că doreşti să ai o viaţă socială plină şi frumoasă, să te bucuri de conversații elevate, să frecventezi locuri plăcute şi oameni buni şi înţelepţi. Este o zi profitabilă şi densă. Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine. Stelele îţi sunt favorabile şi intuiţia ta funcţionează excelent, Luna, protectoarea ta, este aproape Crai Nou. Saturn, după obiceiul lui, face ca mai toate lucrurile să întârzie sau să fie amânate, dar nimic nu se contramandează sau se anulează. O întâlnire importantă la mijlocul zilei, la prânz, te face să îţi freci mâinile de mulţumire. Un mic amănunt te enervează disproporţionat. Ceva legat de o construcţie, de apartament, de cămin, în general. Vezi tu!
LEU Cu Soarele, protectorul zodiei, bine aspectat, ziua de azi îţi este favorabilă, posibile câştiguri mici, dar necesare. Atenţie la deciziile importante, la programul de săptămâna aceasta. Ca să fiu mai clar, astrologii sunt cam confuzi uneori, aşa le este felul, sunt doar cu capul mereu în nori, ei bine – nu te sfătuiesc să rişti, mai ales bani, pentru că o să regreţi. Distracţii, vizite, afaceri – foarte bine și la vară cald! Dar astăzi nu fă plăţi, mai ales nu da avansuri - nu pune mâna pe cash, pe carnetul de cecuri sau pe cartea de credit, mai ales pentru sume importante - că este pagubă curată! Sunt mai multe aspecte disarmonice, cuadraturi, care fac perioada neinteresantă. Nu te apuca de lucruri noi mai ales din afara sferei tale, cel puţin în această perioadă. Sunt avantajate, însă, întâlnirile de afaceri sau sociale, discuţiile, negocierile, vizitele pe eveniment – tot ceea ce ţine de comunicare în economic-social-politic-dragoste.
FECIOARĂ Adevărul înseamnă mult pentru tine în ziua aceasta. Semnele de foc şi de aer îţi sunt favorabile toată perioada, dar este mai bine să eviţi pe cei născuţi sub zodii de pământ şi apă. Poţi rezolva treburi importante şi lua deciziile care se impun – o zi excelentă pentru planuri strategice şi hotărâri cu greutate. “Cel ce înnmulteşte cuvintele se va face urît tuturor … pentru ca este spor care aduce omului paguba şi este câştig spre nenorocire.” Biblia, Intelepciunea lui Iisus Sirah, 20:7;8 Aşa că astăzi nu duce vorba, nu bârfi si nu iniţia intrigi şi mici comploturi. Totuşi ai o veste despre nişte pagube, nişte pierderi de bani. La o verificare mai atentă vei vedea că pierderile respective nu sunt nici aşa de mari şi ca nici nu te interesează pe tine personal în mod deosebit. Aşa că ia lucrurile uşor, dar nu duce vorba, nu trîmbiţa veştile prietenilor, colegilor, rudelor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Nu aşa devii interesant şi popular.
BALANŢA Influenţele zilei îţi amplifică intuiţia. Ziua prilejuieşte nişte oferte tentante în domeniul activităţii tale. E o perioadă bună ca să te distrezi şi să te bucuri de deliciile primăverii. În timpul acestei zile, mai ales pe seară, se pare că ai nevoie să te confesezi despre temerile tale dar vei sfârşi prin a te retrage în cochilia ta sprituală. Cu Saturn retrograd în Săgetător şi planetele răspândite prin tot horoscopul veştile proaste circuă cel mai repede şi intrigile iau în consideraţie doar jumătatea goală a sticlei. Trebuie să-ţi modulezi afacerile de aşa natură încât varietatea şi diversitatea mare a surselor de venit să asigure încasări relativ constante – este concluzia zilei de astăzi. Pe de altă parte nu spera şi nu ai teamă, se schimbă totul dar nu se urneşte nimic, sau nu se schimbă nimic dar totul se transformă. Aparenţele înşeală, cel mai adesea...
SCORPION O zi indicată pentru studiu şi activitate densă. Intelectul este bine aspectat aşa încât poţi să te implici în lucruri care necesită o anumită fineţe a gândirii. Nu întârzia, nu amâna! Prima parte a zilei, dimineaţa, este sub semnul unor simţăminte de preaplin şi lipsă de comunicare, cu toate că mulţimea oamenilor zumzăie în jurul tău. În a doua parte a perioadei trebuie să te fereşti de omul sau oamenii care, pentru a-ţi fi pe plac, îţi spun numai lucruri bune şi frumoase. Oricum, prin intuiţia ta şi prin sistemul ajustărilor succesive o să obţii ceea ce doreşti. Afacerile, profesia sau meseria, sunt bine aspectate, la fel şi călătoriile. Poate apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile de inimă (nu cardiologice) sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări. Viaţa de famile este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. Nu apare nici o ameninţare serioasă, nici în stele, nici pe piaţă!
SĂGETĂTOR Fii mai modest în pretenţii şi poți avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine. Gândirea pozitivă nu înseamnă să te înşeli cu bună ştiinţă. O zi foarte bună pentru afaceri imobiliare, sau orice are de a face cu domiciliul, reşedinţa, camera, căminul, castelul sau casa ta. Pe termen lung atât configuraţia astrologică cât şi viziunile tale coincid: trebuie să păstrezi status quo, situaţia prezentă care este supusă unui acţiuni duble de shimbare, exterioară şi interioară. Schimbarea nu îţi este prielnică. Schimbă ciorapii, ţigările, chiar şi maşinile şi casele dar în nici un caz să nu schimbi situaţia şi poziţia ta oricât de tentante ar fi propunerile care ţi se fac, mai ales astăzi. Îţi este mult mai convenabil să fi producătorul şi regizorul piesei decât unul dintre actorii de pe scenă. Poate o să ai mai puţină glorie şi aplauze, dar cu siguranţă mai multă stabilitate şi mai mulţi bani.
CAPRICORN Nu trebuie să aştepţi să te ajute anturajul, trebuie să te descurci singur. Mici probleme cu sănătatea, atenţie la răceli, dureri de genuchi şi alergii! O veste bună, poate mai pe seară. Ziua de astăzi este ziua teatrului, a reprezentaţiilor dramatice. La propriu şi la figurat. „Privitor ca la teatru”, cum spune poetul dar în acelaşi timp şi interesat de desfăşurarea intrigii şi de performanţa actorilor. Nu numai în plan economic sau politic, dar, şi, mai ales în anturaj, în plan social şi sentimental. De o decizie a ta, sau de o lipsă de implicare a ta, din această zi sau în perioada următoare depind multe din viitorul tău personal şi al anturajului tău. Planetele spun clar să-ţi urmezi prima părere, intuiţia, abilitatea şi înţelepciunea ta care nu te-au trădat până în prezent. Prima părere este cea bună! Eşti dispus să porţi conversaţii lungi, despre subiecte diverse. Foarte bine, dacă ai și ce spune…
VĂRSĂTOR E timpul unor decizii mai mult sau mai puţin importante. Ceea ce trebuie, este să iei hotărârile la momentul potrivit. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Nu se rezolvă! Fii atent (mai ales în cursul dimineţii) la cheltuielile care ţi se propun sau doreşti să le faci; modul de a cheltui banii este un indicator sensibil al stării emoţionale şi al stimei pe care şi-o arată fiecare. Evită discuţiile în contradictoriu cu cei dragi, sau familia în ceea ce priveşte patrimoniul comun. O decizie din trecut nu se dovedeşte foarte inspirată. Trebuie să continui cu datele pe care le ai, pentru că situaţia în cauză nu a fost sub controlul tău. La mijlocul zilei, la prânz, te simţi ca un martir. Doreşti o schimbare, ceva nou, orice, numai să nu mai auzi şi să simţi aceleaşi lucruri, majoritatea plictisitoare si neinteresante. Dar, evită deciziile care duc la schimbări majore. Unele lucruri sau persoane pot întârzia şi din cauze obiective. Oferă circumstanţe atenuante. Şi zîmbeşte, arată că ești bine intenționat!
PEŞTI În privinţa legăturilor sentimentale, mediocru aspectate, în această perioadă trebuie doar să alegi. Poţi să o faci cu ochii închişi! Tot aia e! Limitează cheltuielile la strictul necesar. Te bucuri de auspicii favorabile. Poziţiile reciproce ale lui Venus, Marte şi Mercur indică reuşită şi succes. De asemenea cheluieli dar şi posibile încasări mari, sau începutul unor proiecte şi relaţii relativ profitabile. În special dimineaţa este bine aspectată şi norocoasă. Sunt o serie de evenimente, însă, provocate de Mercur care până la urmă au o latură comică şi o mare doză de neprevăzut. Singurele influenţe negative sunt date de Saturn, retrograd, în Săgetător, care provoacă întârzieri şi neînţelegeri. Călătoriile sunt bine aspectate, iar actele de cultură şi artă sunt sub auspicii favorabile. Pe total: zi favorabilă ideilor noi, sau unor noi planuri de dezvoltare. După masa de prânz evită întîlnirile de afaceri strategice, sau plăţile cu numerar.