Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean a declarat vineri, pentru PSNews.ro că plângerea penală pe care Ludovic Orban a depus-o împotriva premierului Viorica Dăncilă ar putea să eșueze.

Zegrean a explicat în acest sens, într-un interviu pentru sursa citată, că fapta de care îl acuză șeful PNL pe premierul Dăncilă nu corespunde cu articolele din Codul Penal care definesc „înalta trădare”.

Fostul șef al CCR a declarat că autorul plângerii penale ar trebui să aibă probe în sprijinul acuzațiilor aduse: „Eu nu știu ce probe are domnul Orban pentru toate astea, dar cel puțin pentru înalta trădare, dacă vă uitați în Codul Penal, veți vedea că nu se potrivește”, a spus Zegrean pentru PSnews.ro.

În ceea ce privește pretinsa divulgare de informații secrete, având în vedere faptul că memorandumul legat de ambasadă nu era public când Dăncilă l-a adus la cunoștința opiniei publice, Zegrean a precizat: 

„Poate fi susținută, dacă ai probe. Dar o fi divulgat informații secrete? Asta este foarte greu de probat. Știe domnul Orban ce a discutat ea cu partea israeliană? Memorandumul era un document secret? Eu cred că se exagerează și nu-i bine. Dar sigur: procurorii știu mai bine ce probe depune domnul Orban acolo. Cel puțin asta cu înalta trădare… Sunt lucruri foarte grave! Trebuie să se uite în Codul Penal ce înseamnă înalta trădare. Plus că pedeapsa este uriașă (25 de ani) – cine-și permite să facă asta? Deci este o exagerare, o furtună într-un pahar de apă”.