Zeci de NEREGULI la aeroporturile din SUA. După o investigaţie internă, şeful intermar TSA a fost realocat | VIDEO

La mai bine de un deceniu de la atentatele din 11 septembrie 2001, investigatorii au reuşit să strecoare arme interzise şi explozivi falşi printre punctele de securitate. Şeful intermiar al Transportation Security Administration a fost realocat.

Şeful interimar al „Administraţiei de Securitate de Transport” (TSA) a fost transferat luni seară, după ce un raport realizat de agenţi sub acoperire a relevat un eşec masiv la nivelul sistemului de securitate în aeroporturile din America, potrivit foxnews.com.

Ca parte din investigaţie, agenţii sub acoperire au reuşit să strecoare arme interzise şi explozivi falşi printre punctele de control din aeroport.

Secretarul pentru Securitate Internă, Jeh Johnson, a anunţat că TSA a hotărât ca şeful intermiar Melvin Carraway să fie trimis să lucreze în cabinetul Departamentului de Stat şi poliţia locală.

În calitate de director adjunct, Mark Hatfield preia TSA până la numirea unui nou administrator în funcţie. La începutul acestui an, președintele Obama l-a nominalizat pe viceamiralul Peter Neffenger să fie administrator permanent al TSA.

Oficialii Homeland Security au confirmat luni pentru Fox News, că dispotivele de sortare TSA au eşuat la 67 din 70 de teste - 96 % teste picate - efectuate de anchetatorii of Homeland Security.