În Republica Moldova, în urma alegerilor locale ce au avut loc în 9 localități, au fost raportate 24 de incidente, conform celor de la Promo-LEX.
Doar într-o singură secție de votare a fost asigurată ceremonia deschiderii prin intonarea imnului și afișarea drapelului de stat. Camerele de filmat nu au înregistrat întreg procesul de deschidere în două secții de votare, iar într-o secție nu a existat safeu pentru păstrarea buletinelor de vot nerepartizate membrilor biroului electoral.
Multe incidente raportate la alegerile locale din Republica Moldova
„În general, alegerile au fost organizate și administrate transparent și eficient de către CEC. Au fost implicați activ și președinții permanenți ai consiliilor electorale de nivelul II. Totuși, lipsa unui organ electoral permanent, în cazul Unității teritoriale autonome Găgăuzia (UTAG), a creat impedimente în activitatea organelor electorale inferioare din UTAG.
Mai mult, cel puțin la etapa inițială a instruirii și activității funcționarilor electorali din UTAG și Taraclia, au existat dificultăți pe motiv că aceștia cunosc insuficient limba română. Datele privind numărul alegătorilor au fost transparente, iar solicitanții au avut acces la listele electorale. Înregistrarea candidaților s-a desfășurat regulamentar”, anunță cei de la Promo-LEX, într-un comunicat.
Observatorii au raportat 24 incidente, dintre care majoritatea țin de votarea nejustificată în grup - șase cazuri, înregistrate la Sagaidac.
S-a încălcat secretul votului
În patru cazuri a fost încălcat secretul votului, la Sagaidac și Salcia. De asemenea, au fost trei situații când a fost întrerupt procesul de filmare, la Salcia, Hănăsănii Noi și Samurza. Totodată, au fost raportate trei cazuri de prezență nejustificată a persoanelor neautorizate, la Hănăsănii Noi și Sagaidac.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi și parțiale care s-au desfășurat duminică, 19 mai. În patru dintre acestea, au fost aleși primari din primul tur. Este vorba de satele Sagaidac, raionul Cimișlia, Hănăsenii Noi, raionul Leova, Cotovscoe și Cairaclia din UTA Găgăuzia. De altă parte, în comuna Târnova, raionul Dondușeni, va avea loc turul doi de scrutin. În comuna Cealîc și comuna Salcia din raionul Taraclia au fost aleși doar consilieri locali, conform moldova1.md.