Zborul groazei. Dezvăluiri de la bord. Fotbaliștii români erau infectați cu Coronavirus

Zborul groazei. Dezvăluiri de la bord. Fotbaliștii români erau infectați cu Coronavirus

Un călător care se afla la bordul aeronavei care i-a transportat pe clujeni la București a dezvăluit detalii înfiorătoare.

Pentru partida de la Bucureşti, CFR Cluj nu a închiriat un charter, ci lotul s-a deplasat cu o cursă de linie. În timpul zborului, unii dintre reprezentanţii campioanei României ar fi dat dovadă de un comportament neglijent.

Paul Siserman, unul dintre pasagerii din avionul în care clujenii s-au deplasat la Bucureşti, a dezvăluit detalii din timpul zborului.

"Eu nu-i cunosc pe acești băieți, nu sunt microbist. Dar m-a deranjat faptul că nu respectau regulile, iar eu am familie acasă și acum văd că 11 dintre ei au Covid. Au venit cu autocarul până la intrarea în aeroport și vă spun clar că nu aveau măști în autocar. Le puneau abia după ce coborau, dar aia e treaba lor internă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deranjant e că în aeroport, unii nu purtau deloc sau purtau măștile aiurea. Un jucător tânăr, sub 1,80 metri și zic asta pentru că aia e înălțimea mea, cu părul blond sau platinat și mai lung, avea masca agățată doar de o ureche, cealaltă parte atârna. Alți doi jucători aveau masca sub gură la coada de la check-in.

Mai erau niște oficiali mai în vârstă și ei nu respectau evident regulile. Unul dintre ei era foarte verbal, își dăduse masca jos și vorbea despre o beție, cred. În avion, acest tip mai în vârstă a stat chiar în fața mea. Râdea cu un altul despre niște cartonașe roșii, nu am înțeles exact, dar spunea ceva de genul: “Iar te-a prins Petrescu?! Cât mai e un cartonaș roșu?”

Primii jucători erau în avion la două scaune distanță de mine. Întrebarea mea pentru ei este dacă din ceilalți 150 de pasageri erau unii bolnavi, ei riscau să piardă campionatul nerespectând regulile?! Stând cu măștile așa cum stăteau puteau să ia virusul din avion”, a declarat Paul Siserman, pentru GSP.ro.

Partida dintre FCSB şi CFR Cluj, programată sâmbătă, a fost amânată, după ce la gruparea din Gruia a fost depistat un caz de coronavirus. Între timp, numărul celor infectaţi de la formaţia lui Dan Petrescu a ajuns la 11.