Spaimă la cote înalte! Într-un zbor Dubai-New York, pasagerii au fost băgaţi în carantină. S-a aflat de unde au contactat boala

Spaimă la cote înalte! Într-un zbor Dubai-New York, pasagerii au fost băgaţi în carantină. S-a aflat de unde au contactat boala

La sosirea sa pe aeroportul JFK din New York, un avion al companiei Emirates, venind din Dubai, a fost pus în carantină din pricină că mai mulţi pasageri s-au simţit rău în timpul zborului. Iniţial, NBC New York vorbea de până la 100 de pasageri aflaţi în situaţia aceasta, dar pe Twitter compania aeriană a confirmat starea de rău doar pentru 10 pasageri. Simptomele principale: febră şi tuse. În total, informează ABC News, la bord călătoreau 521 de persoane.

''Emirates poate confirma că circa 10 pasageri de pe zborul EK203 de la Dubai la New York s-au simţit rău. La sosire, ca precauţie, au fost asistaţi de atorităţile sanitare locale. Toţi ceilalţi vor fi debarcaţi curând'', a scris Emirates pe Twitter, adăugând că ''siguranţa şi grija pentru clienţii noştri este prioritatea noastră numărul unu''.

Avionul, un superjumbo, a sosit la New York miercuri dimineaţa la ora 9.10 locală, după ce a fost declanşată starea de urgenţă medicală. A fost menţinut într-o zonă izolată a aeroportului, pentru a permite inspecţiile Port Autorithy care se ocupă de aeroporturile din New York, dar şi a personalului sanitar de la Centers Disease Control and Prevention (CDC). Fără a menţiona termenul ''carantină'', Port Authority a confirmat că avionul a fost dus ''la distanţă de terminal''.

Virusul a fost contactat de pe aeroportul din Mecca unde este epidemie de gripă

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit informaţiilor preliminare citate de ABC News, doi pasageri bărbaţi, au febră, în timp ce ceilalţi tuşesc neîntrerupt. Acelaşi post de ştiri relatează că se cercetează posibilitatea gripei ca posibilă cauză.

''Zborul a început de la Dubai şi s-a oprit la Mecca, unde există o epidemie de gripă. Potrivit primelor indicaţii, aceasta este o posibilitate'', a scris pe Twitter Eric Phillips, ataşat de presă al primarului din New York, Bill DeBlasio. La Mecca, începând cu 19 august, circa 2,4 milioane de credincioşi au participat la pelerinajul anual prevăzut de Islam. Personalul sanitar verifică pasagerii unul câte unul pentru a hotărî dacă le este permis să debarce sau nu: potrivit lui Phillips, ieri la 11.30, ora locală, debarcaseră 250 de pasageri.