Zăpadă, vânt puternic şi distracţie la munte

Zăpadă, vânt puternic şi distracţie la munte

Vacanţa de Ziua Naţională a făcut ca mii de turişti să aleagă Valea Prahovei, în ciuda vremii nefavorabile.

Weekendul prelungit i-a făcut pe mulţi români să aleagă staţiunile de la munte pentru a-şi petrece sfârşitul de săptămână, hotelurile şi pensiunile de pe Valea Prahovei fiind ocupate în proporţie de 90%. Vremea le-a creat însă probleme, iar vântul, care a suflat cu putere, a făcut ca telecabinele să rămână oprite.

Răbdarea şoferilor, pusă la încercare

DN 1 a fost tranzitat ieri-dimineaţă de mii de autoturisme, din cauza ninsorii şi a aglomeraţiei distanţa dintre Sinaia şi Predeal fiind parcursă în două ore.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turiştii au profitat din plin de zăpadă şi s-au distrat cum au ştiut mai bine. S-au dat cu sania, cu schiurile ori cu snow-boardul, iar cei care au îngheţat sau încălzit cu ceai sau vin fiert. Pârtiile din staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt practicabile, iar odată ajunşi în staţiuni, turiştii au făcut coadă la centrele de închirieri de lângă pârtii pentru a-şi procura echipamente de schi: 30 de lei clăpari şi schiuri, 25 de lei un snow-board sau 15 lei o săniuţă.

Grad de ocupare hotelieră: 90% Stratul de zăpadă în Valea Dorului depăşeşte jumătate de metru. La Buşteni, pârtia Kalinderu s-a animat ieri încă de la primele ore ale dimineţii. Administratorul acesteia, Ion Vasilescu, a declarat că telescaunul a fost pornit, însă nu li se recomandă schiorilor să urce până în partea de sus a pârtiei, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

La Azuga şi Predeal, administratorii pârtiei au dat drumul la instalaţia de nocturnă, care funcţionează până la ora 22.00, iar instalaţiile de transport pe cablu funcţionează normal. Aici, stratul de zăpadă atinge 50 de centimetri.

Gradul de ocupare hotelieră rămâne unul ridicat, de peste 90 la sută, în special la cabane şi pensiuni, unde turiştii s-au bătut pe locurile rămase libere.   Pentru o noapte la cabană sau la o pensiune de două stele, turiştii au plătit între 120 şi 170 de lei pe noapte. Poliţiştii avertizează că şi în următoarele zile pe Valea Prahovei va fi polei mai ales noaptea şi dimineaţa. Aceştia le recomandă şoferilor să nu circule cu viteză.

VREMEA

Potecile sunt acoperite cu gheaţă şi zăpadă

> Salvamontiştii din Sinaia le recomandă turiştilor să nu urce pe munte, pentru că vizibilitatea este redusă, iar vântul suflă cu putere.

> Telecabina care face legătura între staţiunea prahoveană Buşteni şi Cota 2.200 din Munţii Bucegi a fost ieri oprită, din cauza precipitaţiilor şi a vântului care bătea cu putere. Turiştii au putut ajunge până la Cota 2.000 cu telecabina din Sinaia.

> Purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Ioana Preda, le recomandă şoferilor care nu au maşini echipate de iarnă să nu urce pe Platoul Padina. În cabanele din zonă sunt cazaţi aproximativ 120 de turişti, care sunt în siguranţă. Jandarmii montani şi salvamontiştii dâmboviţeni sunt pregătiţi să intervină în cazul unor solicitări.

> Vremea nefavorabilă le-a creat probleme şi locuitorilor din judeţul Harghita, unde şase localităţi au rămas fără curent electric în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza ninsorilor şi a vântului puternic care a doborât copacii peste liniile de alimentare cu energie electrică.