Ședință cu scântei la Senat. Daniel Zamfir, liderul senatorilor ALDE, a declarat, marți, în ședința Comisiei juridice a Senatului că Florin Cîțu, liderul senatorilor PNL, evită în continuare să ia parte la audierile în ancheta referitoare la suspiciunile de manipulare a indicelui ROBOR.
Aceste audieri au dat curs unui adevărat război între cei doi senatori, aceștia făcându-și plângeri unul celuilalt.
La ședința de marți a Comisiei Juridice a fost prezent doar Daniel Zamfir.
Acesta a punctat că dorește doar să se găsească o modalitate prin care Florin Cîțu să se prezinte la audieri. În replică senatorul PNL Daniel Fenechiu a spus, ironic, că sunt cunoscute „bunele relații” dintre Zamfir și Cîțu, dar și Cîțu a depus o explicație la comisie și liberalul are altă variantă.
„Nu fiti agresivi cu mine, ca nu ma intimidati”, a spus Zamfir.
„Nu sunt agresiv, asta spune Cîțu”, a zis Fenechiu.
„Vedeți ce aberant sunteți?”, i-a replicat Zamfir.
După dezbateri legate de punctul de vedere depus de Citu la comisia juridica, liderul senatorilor ALDE a spus despre liberal: `Omul inseamna ca e patologic`.
Fenechiu a propus, din nou ironic, să se înființeze în Senat o comisie parlamentară de mediere pentru astfel de cazuri.
In discutie a intervenit si liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, care a spus că argumentatia lui Cîțu este o „vrăjeală de doi bani”.
„Vrajeala asta de doi bani...daca ar face asa si in instanta cel care ar veni doar cand crede ca are o parere de spus, atunci...”
„Nu o luati nemestecata, ca va faceti de ras”, i-a mai spus Zamfir lui Fenechiu in decursul dezbaterilor.
„Eu lucrez pe documentele depuse, nu pe vorbe, nu trebuie sa angajam detectivi, noi discutam o cerere in raport de ce ne-ati depus”, a replicat Fenechiu.
În final, nu s-a ajuns la nicio decizie, urmând ca săptămâna viitoare să vină și Florin Cîțu pentru a da explicații la Comisia juridică.