Pe 13 octombrie s-au născut Yves Montand, Margaret Thatcher, Nana Mouskouri, Alexandru Andrieş, G.M. Zamfirescu.
În calendarul creștin ortodox este Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. Sfinții Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie.
Nimic în ”Kalendar”.
Nimic, sau aproape nimic. Sunt informat prin bunăvoinţa domniilor voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, că, la Iaşi, au început să stea la coadă “pelerinii” în ploaie și frig. Nu, nu le mai plângeţi prostia, sunt doar oameni disperaţi, iar unii fac o afacere. Vând locul, mai în faţă la rând, altor “pelerini”, cu dare de mână, pentru o sută de lei! Industria moştelor şi a indulgenţelor a atins apogeul în Europa în Evul Mediu, dar, la noi, se pare, continuă şi astăzi! Obscurantism, sau afacere oneroasă?
Astăzi îl pomenim pe francezul Yves Montand. L-am întâlnit, la Paris, prin anii 70’. Un tip înalt şi încântător, ciolănos, cu nas mare de francez şi cu gesturi de gal sută la sută. Cel mai francez dintre francezi, cel care a sedus-o pe Marilyn Monroe (gurile rele zic că nici nu era prea greu) era, însă... italian! Sunt mai mulți actori francezi din vechea gardă, anii de aur, care sunt de origine italiană. Să ne amintim doar de Lino Ventura și de Jean-Paul Belmondo. Dar, în schimb, Brigitte Bardot este foarte franțuzoiacă!
Yves Montand a fost implicat în marea politică discretă. Iacobin şi mason de grad înalt în Marele Orient, a făcut şi a desfăcut multe. L-a sprijinit pe De Gaulle şi apoi pe Mitterand. Nu conta culoarea politică, ci omul, dacă era, sau nu, prietenul lui! Gurile rele spun că aşa cum Frank Sinatra a fost “The Godfather” la Hollywood, nimic nu mişca în arta, actoria și muzica franceză, fără binecuvîntarea lui Yves Montand, “Le Parrain”!
Pentru mine rămâne actorul de geniu din “The Wages of Fear” un film de artă, alb-negru, din 1953, şi apoi marele “Z” din 1969 sub regia ilustrului Costa Gavras. Şi şarmantul şansonetist, “Sous le ciel de Paris”!
Dar altceva doream să vă spun, dragi lupi, padawani și hobbiți. Vladimir Vladimirovici Putin nu se mai duce la Paris pe 19 octombrie, după cum fusese anunțat încă din primăvară, pe cale diplomatică. Vizita particulară a fost amânată ”sine die”! Prilejul vizitei ar fi fost inaugurarea de către președintele rus a unui ”centru spiritual și cultural ortodox rus” în al 7-lea arondisment, în buricul Parisului, pe cheiul Branly, lângă podul Alma. Cunosc foarte bine locul, mă plimbam mult pe acolo, cu vedere la Turnul Eiffel.
Centrul este compus dintr-o splendidă biserică cu cinci turle aurite, în stilul clasic rus, o școală cu predare în limba rusă, o bibliotecă, un mic muzeu al prezenței migrației albe ruse în Franța și mai multe clădiri culturale ale ambasadei. Proiectul a fost aprobat în primul an al președenței lui Nicolas Sarkozy, spune ”Le Figaro”.
Francezii au avut întotdeauna o slăbiciune pentru ruși. Și rușii pentru francezi. Istoric vorbind. La Curtea Imperială din Sankt Petersburg, nu se vorbea rusește, sau germana, ci... franceza! Se pare, este o informație primită pe canale lungi și întortochiate diplomatice, că Vladimir Vladimirovici ar fi vrut să stea la Paris cam o săptămână. Vă amintesc că vizita ar fi fost particulară. Și îi aducea lui Francois Hollande un dar prețios: porthartul uitat de Napoleon în cursul retragerii mult prea grăbite, a se citi fugă, din Rusia înghețată.
Vladimir Vladimirovici încerca, prin această vizită particulară, să rupă embargoul la care este supus. Și bineînțeles, să viziteze și el, ca tot omul, Parisul. Berlinul îl știe, că l-a vizitat cât timp a fost spion, dar nu a ajuns să vadă ca lumea Cetatea Luminilor. Gurile rele spun că terenul extrem de prețios din mijlocul Parisului, ar aparține, până la urmă, lui Vladimir Vladimirovici. Tot gurile rele spun că ”țarul” este un om foarte bogat, înspre cincizeci de miliarde de euroi, dacă nu mai mult. Vladimir Vladimirovici Putin, de mai mulți ani de zile, ca președinte, sau prim ministru, a dus o politică de apropiere a Moscovei față de urmașii rușilor albi. Aristocrații fugiți de teama bolșevicilor. Fără multă vorbărie și reclamă prin ziare, a înapoiat mici proprietăți, sau a plătit prețul răscumpărării. Așa și-a făcut prieteni printre rușii albi de la Paris.
Dar, nu a avut noroc! Siria i-a încurcat socotelile, pentru că l-ar fi călărit pe minimalul Hollande, fără nicio îndoială. Avea și cu ce, nu vă mai încarc memoria! Dar, sâmbătă, 8 octombrie, Rusia s-a folosit de dreptul său de veto, a cincea oară, ca să blocheze o rezoluție ONU care condamna crimele de război comise la Alep, în Siria. Semnatară a rezoluției... Franța!
Acum, ca să fiu cinic, puțin îi pasă Franței de Alep, de sirieni și de politic corect, pur și simplu a vrut să comunice lui Vladimir Vladimirovici că nu este dorit de Elysee să vină la Paris. Talleyrand era parcă francez, nu italian, așa este? Bun, acum ministru de externe este Jean-Marc Ayrault, dar o țară care are 400 de feluri de brânzeturi, își poate permite luxul să aibă mai mulți ”talleyranzi”! Ministrul de externe și-a apărat președintele, ca la șah, ca să nu se fie pus într-o situație paradoxală!
Nu știu câte feluri de brânză sunt în România, dar cred că avem un președinte mai bun decât francezii, asta nu însemnă că este foarte bun, departe de mine, dar ”este” cel puțin până mâine, când, în definitiv, este o altă zi!
BERBEC Aspecte bune. Ai nevoie de linişte ca să poţi lua o decizie, dar persoane răsfăţate şi egoiste din anturaj, poate un animăluț, te deranjează. Concentrează-te pe treburile tale și zâmbeşte! Eşti mereu surprins(ă) de cât de rapid poate să treacă timpul. În activitatea proprie întâlneşti oarecare opoziţie, ca o pernă, mai moale, sau mai tare, dar care încearcă să-ţi frâneze rapiditatea. Nu te enerva, nu reacţiona disproporţional ci încercă să-ţi păstrezi calmul şi să lămureşti pe cei din jur cum stă treaba. Dacă nu te ajută, măcar să nu te impiedice.
TAUR Din când în când mai trebuie să vezi ce fac rudele, nu numai la nunți și parastasuri. Astăzi este ziua rudelor de sânge. Dacă te duci la cumpărături fă-ți o listă, banii se cheltuiesc repede! Trebuie neapărat să analizezi evenimentele din ultimul timp, să tragi concluziile care se impun şi sa iei imediat măsurile necesare. Un film bun, o discuţie cu prietenii la un suc, sau ceva mai tare, că este frig, o cină plăcută cu toată familia – ceva de genul acesta care să-ţi încălzească inima şi să justifice aspectele favorabile astrologice.
GEMENI Ziua pare să fie destul de liniştită, chiar monotonă. Poţi folosi această zi de trecere ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut, planuri pentru sezonul rece și nu numai! O informaţie te luminează la propriu şi la figurat. Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Poţi să imiţi dinamica semnelor de foc, să joaci pentru scurt timp un rol. Aşa vei putea rezolva situaţiile dificile, de astăzi sau de oricând. „Disimularea inteligentă” a fost întotdeauna cheia succesului, în afaceri, dragoste sau război!
RAC Conjunctura pare favorabilă, mai ales în domeniul sentimental. Nu te lăsa purtat de capriciile celor din jurul tău, mai ales ale copiilor. Fii blând, dar ferm - oferă explicații educative! Ai tendinţa, de altfel naturală la majoritatea nativilor din zodia Racului, să te ascunzi în exoscheletul tău, să faci doi paşi înapoi şi apoi un pas înainte – dansul la modă de şase mii de ani al Racului. Trebuie sa ieşi din acest clişeu zodiacal şi să accepţi faptul că cea mai bună apărare este ofensiva.
LEU Cine se trezește de dimineaţa, aceluia îi este foarte somn. Aceasta este toată filosofia şi ar fi bine să-ţi dozezi forţele în acestă zi morocănoasă de toamnă, pentru că nimeni nu te cruță! Te preocupă, te obsedează banii şi parvenirea. Cu mai multă obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior poate vei gasi calea. Pe de alta parte nu lua în serios toate bârfele şi intrigile făcute parcă special să-ţi amărască viaţa. Trebuie să convingi şi păstrarea calmului şi o atitudine civilizată sunt cheia reuşitei tale.
FECIOARĂ Îţi este cerută părerea. Se poate să fie vorba despre probleme profesionale. Nu tăia firul în patru, mai ales nu te pierde în detalii, spune scurt și concis despre ceea ce este vorba. Nu promite nimic, mai ales membrilor familiei. Oricum, majorităţii nativilor din zodie nimic notabil nu i se poate întâmplă. Mai puţin faptul că, poate, un membru drag al familiei tale este pe cale să-şi descopere un nou talent. Lucrurile pot să evolueze în viitor foarte interesant, dacă tu nu iei lucrurile uşor şi în râs. Nu ai de ce să-ţi mai faci griji, în privinţa sănătăţii totul pare că este bine. Totuşi, mare atenţie la răceală şi la durerile de dinţi!
BALANŢĂ Tot ceea ce începi astăzi poate fi avantajat de conjunctura astrologică. Aspectele favorizează în special domeniile legate de casă dar, mai ales, de preferințele tale, de modul tău de viață. Mici succese care îţi lumineză astăzi sufletul. Ai mare nevoie de aceste confirmări ale valorii tale ca să-ţi întărească încrederea în forţele proprii. Nu trebuie să-ţi faci atâtea gânduri pentru orice amănunt. Dacă smartul tău nu sună asta nu înseamnă că rudele tale, copii, părinţii, prietenii te-au uitat. Toată lumea este ocupată şi strivită de sistem. În a doua parte a zilei sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii şi rudele, reuniunile de familie.
SCORPION Nu tot ce este mai nou e și mai bun. Azi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. Cineva din jurul tău, din cei dragi, nu are o zi bună, menajează-l! Din exterior (al tău şi al familiei) vine un bombardament de informaţii. Aproape toate false. Cineva vrea să vadă ce se întâmplă şi marchează datele. „Scutură pomul” cum spun specialiştii... Tu sa stai deoparte. Nu te repezi să intri în discuţii tăioase – pot degenera. Conflict dintre simţăminte şi logică. Nu forţa găsirea unei soluţii, temporizează, doar. Nu lua decizii importante. Amână toate întâlnirile pe care le poţi reprograma. Nu te implica în promisiuni strategice, pe termen lung. Nu, nu, nu, astăzi!
SĂGETĂTOR O zi favorabilă în domeniul relaţiilor sentimentale, a cuplului, a familiei. Potenţialul tău de răbdare poate fi folosit pentru rezolvarea unei probleme, mai vechi, în casă, în gospodărie. Se apropie nişte termene, stresul este în creşte. Fie că este o întâlnire importantă, fie că ai un prag în viaţă, sau o reuniune de familie sfatul meu este să te grăbeşti încet. „Festina Lente” cum spuneau romanii, strămoşii unora dintre noi. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căută să te distrezi şi să legi noi prietenii. Schimbă-ţi cercul şi locurile pe care le frecventezi. Uită-te bine în jur. De obicei oamenii de calitate nu sar în ochi, dar strălucesc prin vorbe şi fapte. Atenţie la regimul alimentar şi la primul semn de răcelă, de viroză.
CAPRICORN Joi, 13, este o zi obositoare, dar nu e vineri, 13! Nu îți ajunge timpul, fie că ești la cumpărături, în oraş, sau acasă. Nu au intrat zilele în sac, amână tot ceea ce poți pentru weekend! Nu întreprinde nimic important sau riscant. Ia lucrurile mai uşor, aproape în glumă. Evită intimităţile despre secretele altora, ca să nu faci şi tu confidenţe şi compromisuri costisitoare. Ascultă însă cu atenţie. O informaţie poate fi foarte folositoare în viitor. Ti-ai facut inamici fără să ştii. Invidia este un păcat capital şi detractorii tăi o să afle în curând acest lucru. Totuşi, te afli sub protecţia speciala a stelelor, mai ales daca lucrezi in administraţia publică sau comerţ. O veste, bună, poate, de departe!
VĂRSĂTOR Aspecte bune legate de domeniul emoțional. Poate o surpriză plăcută, poate o întâlnire cu o persoană mai deosebită. Cu Mercur favorabil, zi de cumpărături, dar cheltuiește cu chibzuință! Zâmbeşte şi totul se rezolvă. Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Astăzi problemele Vărsătorilor de apă, dar, semn de aer, par să să devină mai serioase. Pentru că tu le consideri aşa. Dacă într-adevăr lucrurile devin mai serioase, ascultă cu atenţie, descifrează sensul ascuns al lucurilor. Fi selectiv şi reţinut în promisiuni, mai ales nu promite nimic pe termen lung. Pe de alta parte nu exagera cu analiza si sinteza. Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple.
PEŞTI Norocul este de partea ta. Poţi să rezolvi în mod convenabil câte ceva din grijile tale. Poate este vorba despre aprovizionarea pentru iarnă, sau îmbrăcămintea pentru sezonul foarte rece. Nu forţa şi nu lua hotărîri importante mai ales în ceea ce înseamnă afaceri cu active sau imobiliare. De fapt ar trebui să te gândeşti cum să diversifici sau să înlocuieşti acest gen de comerţ. Atenţie mărită să nu pierzi sau să ratăceşti un obiect, cheile sau, Doamne fereşte, – portofelul. Fereşte-te de discutii aprinse la orele dimineții. Nu reacţiona la nimic, taci şi zâmbeşte, mai ales dacă provocările vin din partea unei femei. O atitudine de felul „da, înţeleg” descureajează o femeie pusă pe revanşă!