Targul de universitati din Capitala se deschide in weekend.
La sfarsitul acestei saptamani va avea loc, la Bucuresti, cel mai mare targ educational - RIUF - la care vor fi prezente peste 100 de universitati, din 20 de tari. Alaturi de nume sonore ca Yale si Princeton, la care au acces tinerii foarte bine pregatiti, vor veni si universitati cu programe accesibile unei palete largi de tineri. In cadrul evenimentului, elevii, studentii si absolventii interesati sa invete in strainatate vor putea discuta cu reprezentanti ai institutiilor de invatamant superior pentru a alege universitatea care li se potriveste cel mai bine.
Conflicte si terapii de frumusete
Programele academice care vor fi prezentate in cadrul evenimentului au profiluri dintre cele mai diverse: de la studii economice sau filosofie, pana la design ori studii culinare. O mare parte dintre oferte se adreseaza celor interesati de programe de masterat, care pot alege specializari precum diplomatie, rezolvarea conflictelor, resurse umane, jurnalism, inginerie nucleara, terapii de frumusete etc.
Parinti, pregatiti-va de credit la banca!
Programele universitatilor prezente la Bucuresti nu se adreseaza neaparat tinerilor cu rezultate foarte bune la invatatura, ci acelora ambitiosi si dornici de o astfel de experienta. „Nu trebuie sa fii cel mai bun din clasa ta sau din an, trebuie doar sa vrei sa faci ceva cu viata ta”, spune Alexandru Ghita, organizatorul evenimentului. Suportul parintilor este esential, pentru ca universitatile ofera burse unui numar redus de tineri.
„Parintii trebuie sa stie ca efortul lor valoreaza foarte mult. Mai bine investesc in copil decat sa faca un credit la o supermasina. Ii ofera sansa ca, in loc sa fie un oarecare, sa ajunga un mare specialist”, spune Ghita. Ofertele variaza intre 2.100 de euro (in Cipru) si 30.000-40.000 de dolari (in SUA, la institutiile de top).
Iti deschide mintea
A urma o facultate in strainatate presupune, inainte de orice, curaj. Curajul de a te desprinde de familie si prieteni si de a accepta provocarea unei vieti noi, alaturi de necunoscuti. Beneficiile sunt insa nenumarate, de la calitatea academica la experienta culturala. „Programele universitatilor straine sunt construite in functie de cerintele pietei muncii, iar ceea ce se invata se si aplica la angajare”, explica Alexandru Ghita. O astfel de experienta te maturizeaza, completeaza el: „Te invata sa fii tolerant, iti deschide ochii. Vei fi pe propriile picioare, nu te vei mai baza pe oala de ciorba a mamei si vei invata sa „functionezi” intr-o alta limba”.
Sfaturi pentru decani
In cadrul targului vor avea loc seminarii cu teme precum „Studii in Europa si diploma americana”, „Experimenteaza Amsterdam”, „Viata si distractia la universitatea americana” etc. La aceste discutii sunt prezenti tineri care au experimentat un sistem educational strain, iar din cauza numarului restrans de locuri vor avea acces doar cei care-si fac rezervare pe site-ul targului (www.riuf.ro). Evenimentul este un bun prilej pentru ca rectorii si decanii institutiilor romanesti sa invete cum se face marketing pentru o universitate si cum pot sa atraga studenti straini in tara.
Preturi
> Universitatea Yale, SUA (www.yale.edu) - 40.560 $
> Universitatea Princeton, SUA (www.princeton.edu) - 34.000 $
> Universitatea Worcester, Marea Britanie (www.worcester.ac.uk) - 5.000 de lire sterline
> Universitatea de Afaceri si Finante, Elvetia (www.ubfs.ch) - 29.500 euro
> Universitatea Saint Louis, Spania (www.slu.edu) - 7.000 euro
> HEC Montreal, Canada (www.hec.ca) - 12.300 $
> Universitatea Politehnica din Milano, Italia (www.polimi.it) - taxe in functie de venitul familiei
> Scoala Internationala de Managementul Turismului, Grecia (www.trinity.edu.gr) - 4.500 euro
Nu veni la targ ca la expozitie!Sansa tinerilor de a gasi o universitate pe gustul lor creste daca cei interesati consulta inainte site-urile institutiilor. Pe www.riuf.ro vor gasi toate universitatile prezente la targ. „Sa nu vina ca la expozitie. Sa stie dinainte care sunt programele care-i intereseaza”, este sfatul lui Alexandru Ghita. El spune ca marea majoritate a celor prezenti la targ fac parte din comisiile care aproba ulterior dosarele de inscriere. „In timp ce discuta despre universitate, pot strecura cateva informatii despre ei, despre performantele si pasiunile pe care le au”, recomanda organizatorul.
Optiune
A studiat in America, munceste in Romania
Stefania Baldovinescu are 24 de ani, a studiat in paralel „Afaceri internationale” si „Vanzari”, la Universitatea Akron, din statul Ohio, SUA. La terminarea liceului, a castigat un concurs organizat de compania internationala Timken, care i-a platit scolarizarea, cazarea, masa si cartile de care a avut nevoie in toata aceasta perioada. Si-a luat viata in maini la 19 ani si a plecat sa traiasca intr-o tara noua, pe un alt continent, inconjurata de straini din toate colturile lumii.
La inceput s-a descurcat mai greu, dar apoi i-a fost destul de greu sa plece de acolo. Stefania spune ca sistemul american te obliga sa inveti: „Nu-ti permiti sa lipsesti de la cursuri, pentru ca platesti sau ti se scade din nota”. Iar daca in Romania un student isi permite sa invete doar in sesiune, acolo o face zilnic, pentru ca este testat des prin examene si proiecte. Universitatea Stefaniei organiza frecvent intalniri intre studenti si oameni de afaceri si le facilita tinerilor stagii de practica in companii. Dorul de casa a facut-o pe Stefania sa revina in tara, iar acum lucreaza pentru compania Colliers International.
Perseverenta
A aplicat la 13 universitati in timpul liceului
Razvan Ceapa s-a specializat in Biologie Moleculara, Informatica si Economie la Universitatea Westleyan, din Connecticut, SUA. Razvan si-a dorit inca din liceu sa studieze in strainatate, asa ca a aplicat la 13 universitati, iar doua l-au acceptat. Performantele din liceu ale tanarului au constat in premii la olimpiadele nationale, eseuri bine facute si o medie de absolvire de aproape zece. „Sistemul american se bazeaza foarte mult pe partea aplicativa, pe practica, iar cerintele profesorilor nu sunt de a memora informatia cuvant cu cuvant. Nu se face teoria chibritului, te invata cum poti folosi informatia pe care o detii”, spune Razvan.
El a fost impresionat si de atitudinea deschisa pe care o au profesorii fata de studenti. Cateva ore pe saptamana, cabinetele lor au usile deschise, iar studentul isi poate lamuri toate dilemele pe care le are vizavi de materia si cursul acelui profesor. Dupa terminarea scolii, Razvan a muncit timp de un an in Boston, la o firma de consultanta, iar acum lucreaza in acelasi domeniu, la firma CII Group, din Bucuresti.