Singurul rugbist de culoare din echipa Africii de Sud care a cucerit titlul mondial în 1995 a devenit, de ieri, director tehnic la Dinamo.
Clubul Sportiv Dinamo a realizat ieri un transfer de marcă, numindu-l în funcţia de director tehnic al echipei de rugby pe sud-africanul Chester Williams, campion mondial în 1995. În 1993, când în Africa de Sud se purtau negocieri pentru abolirea apartheidului, Williams a fost chemat la naţională, fiind primul rugbist de culoare convocat, după aproape un deceniu, în echipa Springboks. Williams este deţinătorul unui record istoric, fiind singurul jucător de culoare din echipa care a luat titlul mondial în ’95. Din acest motiv, Chester poate fi numit un adevărat deschizător de drumuri.
„Este o mândrie că l-am putut aduce pe Chester Williams. După câteva luni de discuţii, el a acceptat să vină la Dinamo şi vom mai face astfel de surprize. Vom aduce jucători români care evoluează în Franţa şi sperăm să putem transfera şi sud-africani“, a declarat ieri chestorul Marcel Popescu, preşedintele de la CS Dinamo. Williams a semnat un contract pe patru luni, urmând ca înţelegerea să fie prelungită din toamnă. Valoarea acordului este cuprinsă între 12.000 şi 15.000 de euro (salariu plus prime).
La Mondialul din 1995 (când Africa de Sud a fost în aceeaşi grupă cu România), Williams a înscris patru eseuri în sfertul de finală cu Samoa de Vest. Şi-a încheiat cariera de jucător în 2000, din cauza unei accidentări la genunchi. Anul trecut, după ce Africa de Sud a câştigat al doilea său titlu mondial, fostul rugbist s-a aflat printre cei patru antrenori nominalizaţi pentru înlocuirea lui Jack White, care demisionase. „O să am grijă ca dinamoviştii să crească fizic“
EVZ: Ce v-a determinat să acceptaţi propunerea clubului Dinamo? Chester Williams: N-am mai avut o astfel de funcţie până acum. Am considerat că este un lucru bun pentru mine să vin aici, la Dinamo, un club pentru care nu numai rugby-ul este important, ci toate sporturile. Cred că voi avea multe de învăţat la Dinamo. Care este obiectivul principal ca director tehnic la Dinamo? Vreau ca rugbiştii dinamovişti să-şi îmbunătăţească jocul din punct de vedere fizic, tactic şi al rezistenţei. De asemenea, vreau să ajut echipa să câştige campionatul. V-aţi gândit care vor fi primele cuvinte pe care le veţi adresa jucătorilor? Nu încă. Mai întâi vreau să văd un antrenament şi să-i cunosc mai bine.
Aţi văzut vreun meci al României la Mondialul de anul trecut? Am văzut o parte dintre partidele disputate de naţionala voastră şi am ajuns la concluzia că rugbiştii români trebuie să muncească mai mult la partea fizică. O să am grijă ca jucătorii de la Dinamo să îmbunătăţească acest capitol. „Coechipierii au fost surprinşi când am ajuns la naţională“
Care a fost cel mai frumos moment de carieră? Convocarea la naţionala Springboks, în 1993.
Cum aţi primit vestea convocării în acel moment când încă exista apartheidul? Am fost extrem de emoţionat că aveam să fac parte din naţională. Întotdeauna am visat să joc pentru Springboks. A fost o mare onoare pentru mine să intru în această echipă. Africa de Sud se afla încă sub apartheid în acel moment. Cum aţi fost primit de coechipieri? O parte dintre jucătorii de la echipa naţională au fost surprinşi când am fost convocat. Este adevărat că în Africa de Sud exista încă apartheidul, dar lucrurile începeau treptat să se schimbe. N-am avut probleme cu jucătorii pe care îi aveam coechipieri. „Trăieşte-ţi viaţa! E cel mai important lucru!“
Care este persoana pe care o admiraţi cel mai mult? Cel mai mult îmi admir tatăl, care a fost rugbist. Îl admir pentru modul în care a ştiut să mă crească.
Ce motto aveţi în viaţă? Trăieşte-ţi viaţa. Este important modul în care ştii să trăieşti. Care este cel mai mare regret din cariera de jucător? Este greu de spus... Probabil pierderea Cupei Currie (n.r. - campionatul de rugby din Africa de Sud) în 1995, când jucam la Western Province (n.r. - echipa lui Williams a pierdut finala competiţiei în faţa formaţiei Natal Sharks, scor 25-17). Care sunt cele mai importante calităţi pentru un rugbist? În rugby este important să fii jucător de echipă. Un rugbist trebuie să înţeleagă foarte bine acest sport. În funcţie de posturile ocupate, trebuie să aibă fie un fizic foarte dezvoltat, fie rapiditate, fie tehnică. Dar în primul rând trebuie să aibă harul, talentul de a putea juca rugby. REPERE Chester Molnay Williams
> Data şi locul naşterii: 8 august 1970, Paarl (Africa de Sud)
> Post: aripă > Echipa naţională: 1993-2000, 27 de meciuri, 14 eseuri
> Echipe (jucător): Western Province
> Poreclă: „Perla neagră“
> Debut la naţională: 13 noiembrie 1993, la Buenos Aires (Argentina - Africa de Sud 23-52)
> Palmares ca jucător: titlul mondial în 1995
> Palmares ca antrenor: medalie de bronz la Jocurile Commonwealthului din 2002, cu naţionala de rugby „în şapte“
> Echipe antrenate: naţionala de rugby „în şapte“ a Africii de Sud (2001/2003), Cats Super 12 (2004/2005), naţionala „A“ a Africii de Sud (2006), Pumas (2006/2007).