Will Smith este în doliu. Vestea tristă a fost aflată la Hollywood

Will Smith și colegii săi de la Hollywood care au jucat în „Men in Black” au primit o veste tragică în această dimineață. Rip Torn, câștigător al premiului Emmy și nominalizat la premiile Oscar, s-a stins din viață la 88 de ani, fiind înconjurat de soție, fiice și familie.

În ultimul dintre acestea a jucat alături de Will Smith și Tommy Lee Jones și a fost extrem de apreciat pentru rolul său. În general, Rip Torn a jucat personaje dure sau extrem de volatile, adică roluri care se mulau pe caracterul său.

Torn a fost implicat în mai multe scandaluri de-a lungul vieții, fiind cunoscut pentru relațiile tensionate pe care le-a avut cu regizorii sau colegii de platou. În ultima parte a vieții, acesta a avut mai multe probleme din cauza alcoolului, un eveniment elocvent petrecându-se în 2010. Extrem de beat, acesta a intrat într-o bancă ce își închisese ușile pentru clienți, crezând că este casa lui, motiv pentru care a fost ridicat de autorități.

Detalii despre cauza morții nu au fost făcute încă.