Weekend cu vijelii şi inundaţii

Vremea instabilă, cu ploi torenţiale, tunete şi fulgere, a răvăşit, în acest sfârşit de săptămână, majoritatea regiunilor ţării.

După ce Capitala a fost lovită de o furtună în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai multe localităţi din nord au fost acoperite de ape.

Peste o sută de gospodării din Rona de Sus, judeţul Maramureş, au fost inundate după ce pârâul Ronişoara a ieşit din albie, ca urmare a unei ruperi de nori. Apa a intrat în curţi şi în subsolurile caselor şi au fost afectate mai multe anexe gospodăreşti.

Pe DN 18, viitura a adus pe şosea aluviuni şi trunchiuri de copaci, astfel încât a fost nevoie de inter venţie pentru deblocarea drumului. Circulaţia în zonă a fost blocată aproximativ două ore.

În Ploieşti, o ploaie torenţială a provocat inundaţii în trei zone din municipiu, pompierii intervenind cu motopompe.

Pentru săptămâna următoare, previziunile meteorologilor indică vijelii, în special în zonele de munte şi de deal. Ploile cu descărcări electrice vor continua în regiunile de sud-vest şi est ale ţării.