Muniția viitorului. O mitralieră aflată sub apă poate doborî elicopterele de pe cer!

Muniția viitorului. O mitralieră aflată sub apă poate doborî elicopterele de pe cer!

Armele de foc ale scafandrilor  n-au funcționat niciodată corespunzător, după standardele militare. Primele arme de acest fel  au fost extrem de mari, pentru că magazia lor conținea săgeți de oțel. Nici modelele ulterioare nu i-au mulțumit pe specialiști, pentru că precizia lor avea mult de suferit din cauza efectelor pe care le are apa asupra gloanțelor.

Din acest motiv, scafandrii au fost adesea nevoiți să poarte două puști în timpul misiunilor, una pentru  uscat și alta pentru a fi folosită în apă. Recent, o companie norvegiană a găsit o soluție ingenioasă. Mai precis, a inventat o muniție  specială. Noile gloanțe creează o bulă de gaz care îmbracă proiectilul, împiedicând astfel apa să-l  încetinească. Unele torpile rusești folosesc de ceva timp acest procedeu pentru a atinge viteze foarte mari sub apă.

E vorba, în primul rând, de forma proiectilului. Pentru a obține acest efect, vârful glonțului (sau al torpilei) trebuie retezat într-un anumit unghi. Mai mult, trebuie utilizate substanțele explozive potrivite astfel încât să asigure  impulsul necesar proiectilului. Producătorul norvegian de muniție DSG fabrică în acest moment cartușe de trei calibre, 5,56, 7,62 și 12,7 mm. Aceste cartușe au primit denumirea de  muniție multi-mediu (MEA) și pot fi folosite cu ajutorul unor arme obișnuite, e drept după ce suferă unele modificări.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Cum arată SPIONII cu mitraliere pe care ARMATA RUSĂ îi trimite să pândească mişcările inamicilor | GALRIE FOTO

Cele 5 arme ale Apocalipsei care fac din armata americană cea mai puternică forță din lume

Gloanțele de calibrul 5,56 lovesc cu acuratețe țintele aflate la o distanță de aproximativ 15 metri sub apă și peste 500 de metri în aer.  Un alt mare avantaj al acestei muniții este că se poate trage de e uscat în apă și viceversa cu o precizie mult superioară.

Dacă armele de mic calibru ale scafandrilor greu pot fi determinante pentru soarta unei bătălii, situația se scrhimbă în ceea ce privește calibrul 12,7 mm. Cu ajutorul muniției multi-mediu, mitralierele montate pe vehiculele subacvatice fără echipaj uman (Unmanned underwater vehicles-UUV)  ar putea distruge sonarele navelor sau chiar ar putea  doborî elicopterele care survolează zona asigurând protecie aeriană.

 

Asrfel, s-a dovedit că un vehicul subacvatic fără echipaj uman aflat la cinci metri sub suprafața apei poate lovi o țintă aflată în aer la o distanță de un kilometru. Testele arată, de asemenea, că muniția MEA își păstrează puterea penetrantă chiar și după schimbarea mediului pe care îl traversează.  Astfel, gloanțele trase de pe uscat sub un anumit unghi sunt în stare să perforeze o placă groasă de oțel aflată sub apă.

Deocamdată, nicio armată din nu folosește muniția fabricată de firma norvegiană. Rusia pare să fi adoptat, însă,  o nouă pușcă și muniție specială cu caracteristici  similare MEA. Noile puști rusești sunt de calibrul 5,45, notează nationalinterest.org.